Salariul minim brut pe economie va fi majorat

• publicat la: 21 ianuarie 2013
Salariul minim brut pe economie va fi majorat

Salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale. Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional.

„Salariul minim va creşte în acest an la 800 lei, dar în două etape: cu 50 lei începând cu luna februarie şi cu încă 50 lei din luna iulie”, au arătat sursele citate.

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta declara că la discuţiile cu FIM privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, creştere care să fie aplicată imediat după aprobarea proiectului de buget.

Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

Inspecţia Muncii a transmis, luni, agenţiei Mediafax, că numărul salariaţilor continuă să rămână peste cinci milioane, 536.839 dintre aceştia fiind încadraţicu salariul minim pe economie.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu