Viorel Buda este noul vicepreşedinte al CNA

• publicat la: 8 ianuarie 2013
Viorel Buda este noul vicepreşedinte al CNA

Viorel Vasile Buda a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de marţi a Consiliului, care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete.

În şedinţa din 28 decembrie, în urma celor trei tururi de vot, nici Răsvan Popescu, nici satmareanul Lorand Turos nu a întrunit numărul legal de voturi (minimum 6, n.r.) pentru a fi aprobată propunerea. În aceste condiţii, conform articolului 16 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CNA, Răsvan Popescu a fost propus pentru exercitarea funcţiei de vicepreşedinte interimar. Azi a fost ales un vicepreşedinte „plin” dintre  membrii Consiliului, respectiv Laura Georgescu, Răsvan Popescu, Lorand Turos, Viorel Buda, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Cristina Trepcea, Mihai Mălaimare, Narcisa Iorga, Valentin-Alexandru Jucan şi Christian Mititelu.

Lasati un comentariu