Cooperare şi verificare?!

• publicat la: 4 February 2013
Cooperare şi verificare?!

Comisia Europeană a trimis Parlamentului European şi Consiliului Raportul privind „progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare“ (MCV).

Raportul are 13 pagini, cu două capitole, „Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar“ (pp. 2-8) şi „Reforma sistemului judiciar, integritatea, lupta împotriva corupţiei“ (pp. 8-13).

Raportul a fost dat direct publicităţii, Comisia Europeană socotind că nu mai este necesar să respecte anume reguli procedurale sau să prezinte textul în prealabil guvernului român. Gestul este făcut în numele cooperării între statele europene?!

Sursele de informare: „Comisia – citim în Raport – a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire“.

Nu aflăm defel dacă informaţiile astfel dobândite au fost verificate sau confruntate şi cu alte surse.

Comisia Europeană, prin purtătorul ei de cuvânt, s-a declarat deplin mulţumită cu informaţia avută la dispoziţie.

*

Cu o astfel de documentare unilaterală, Comisia a trecut direct la aprecieri şi concluzii, din care sunt de reţinut următoarele:

1. În iulie 2012 „existau semne de întrebare importante cu privire la statul de drept şi independenţa sistemului judiciar din România“.

Ca urmare, Comisia a emis atunci „zece recomandări specifice menite să contribuie la soluţionarea controverselor privind statul de drept şi independenţa judiciară“ şi la „restabilirea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar“.

Raportul sugerează astfel, implicit, că, înainte de iulie 2012, România ar fi fost un stat de drept cu un sistem judiciar independent.

Pentru cine cunoaşte cât de puţin evoluţiile din România din intervalul 2008-2012 (martie), o asemenea „concluzie“ sfidează realitatea şi bunul-simţ.

2. „Guvernul României s-a angajat să recurgă la ordonanţe de urgenţă strict în situaţiile prevăzute de Constituţie şi numai în caz de urgenţă.“ Comisia nu-şi aminteşte că în etapa 2008-2012 (martie) ordonanţele de urgenţă şi aprobarea legilor prin asumarea răspunderii guvernului au constituit norma obişnuită, iar nu excepţia.

3. Avocatul Poporului ales în ianuarie 2013 „a primit sprijinul deplin al coaliţiei aflate la guvernare, dar nu şi pe cel al opoziţiei“. De ce era nevoie şi de aprobarea opoziţiei când coaliţia aflată la guvernare are 70%?

4. „Au existat – afirmă Raportul – numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.“

Comisia Europeană nu a aflat până acum că, de ani de zile, amenzile decretate de Consiliul Naţional al Audiovizualului au fost aplicate în majoritate absolută emisiunilor unui singur post de televiziune care a dezvăluit abuzuri şi situaţii controversate legate de anumite persoane oficiale. Bună parte din aceste amenzi au fost anulate în justiţie.

Nu a fost de fel vorba de presiuni asupra sistemului judiciar, ci de prezentarea unor fapte precise în legătură cu anume persoane nominalizate. Straniu; cum pot fi exercitate presiuni asupra magistraţilor care beneficiază de imunitate prin inamovibilitate!!!

Formularea din Raportul Comisiei Europene constituie un exemplu clar de dezinformare şi răstălmăcire a realităţii.

5. Raportul cuprinde repetate referiri la „statul de drept şi (sau) independenţa sistemului juridic“, la „respectarea unor criterii de calitate“, la „integritate“, la combaterea corupţiei.

Raportul face şi propuneri care stârnesc o legitimă nedumerire şi îngrijorare. Astfel:

a) „Necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor.“

Formulat fără ocolişuri, Comisia Europeană propune instituirea cenzurii presei în România anului 2013.

Dreptul la libera exprimare este esenţa democraţiei. A pune botniţă mass-mediei înseamnă a înăbuşi de fapt libertatea. Propunerea de instituire a cenzurii constituie o premieră absolută în Uniunea Europeană. Este de necrezut, la 23 de ani după căderea Zidului Berlinului.

b) „Introducerea unui cadru clar (cod de conduită) privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi a submina activitatea magistraţilor…“ citim în continuare în Raportul MCV.

De neimaginat! Comisia Europeană sau „sursele de încredere“ ale Comisiei ignoră cu bună ştiinţă faptul că hotărârile (sentinţele) judecătoreşti sunt publice şi sunt date în şedinţă publică (în afara unor situaţii excepţionale).

Ce se urmăreşte de fapt? Instituirea unei stări aproape de dictatură?

Critica mass-mediei a fost îndreptată numai şi numai asupra cazurilor când oameni nevinovaţi au fost condamnaţi şi au stat ani de zile în închisoare.

Nu ştie Comisia Europeană acest fapt? Cine le dă acestor oameni viaţa înapoi?

Oare onor Comisia Europeană nu ştie de procesele câştigate la CEDO de justiţiabilii nedreptăţiţi. Despăgubirile fiind plătite de statul român, deci de noi toţi!

*

În ansamblu, Raportul proiectează o imagine mai ales negativă a realităţilor politice din România anilor 2012-2013. În fapt critică repetat actuala majoritate politică şi conchide (punctul 3 din Raport) că „România a pus în aplicare doar unele din recomandările Comisiei care vizau restabilirea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar“ (sublinierea D.C.G.).

E cazul să întrebăm Comisia Europeană: a fost România în 2008-2012 (martie) un stat de drept cu un sistem judiciar independent?

Nu, nu a fost, şi acest fapt a fost constatat de milioane de cetăţeni români.

De altfel, raportorii au omis fapte care definesc starea reală de lucruri. Anume:

a) Trei voturi masive ale cetăţenilor, la alegerile locale din iunie 2012, la referendumul din iulie 2012 (7.400.000 pentru demiterea preşedintelui suspendat) şi din decembrie 2012 (care a depăşit toate previziunile), ar fi trebuit să atragă atenţia Comisiei.

Votul din decembrie 2012 a fost din nou „un vot pentru ideea de dreptate“ (Alexandru Athanasiu) şi împotriva evoluţiilor negative din anii 2008-2012 (până în martie).

b) Comisia Europeană nu face nici o referire la condiţiile ambigue care au însoţit alegerea unui nou preşedinte al CSM, contestat de însuşi corpul magistraţilor.

c) Comisia Europeană nu a luat notă de votul a sute de magistraţi din toată România care cer demisia din CSM a doi magistraţi nominalizaţi. Este o manifestare fără precedent a magistraţilor din România, pornită anume din ingerinţa repetată, an de an, a politicului în sistemul judiciar.

*

În concluzie, Raportul Comisiei Europene din ianuarie 2013 revine la cele „zece recomandări specifice“ din iulie 2012 (menţionate anume) „care vizau restabilirea statului de drept şi a independenţei justiţiei“. Formulare care sugerează că România ar fi fost un stat de drept anterior datei de iulie 2012.

Este o răstălmăcire flagrantă a realităţii. Fapt care trimite la o întrebare esenţială: nu cumva anume persoane – tot afirmând preocuparea lor pentru statul de drept şi legalitatea judiciarului – urmăresc de fapt controlul politic al instituţiilor şi a statului român?

În asemenea condiţii, vom mai vorbi de România – stat cu depline şi egale drepturi în Uniunea Europeană?

Dinu C.Giurescu-cotidianul.ro

Lasati un comentariu