Cum se gospodăreşte URA

• publicat la: 26 February 2013
Cum se gospodăreşte  URA

Îmi invit cititorul la un test de imaginaţie: să-şi închipuie un câmp de masă vegetală, să-şi hrănească privirea cu verdele crud ca mai apoi să asiste la miracolul înfloririi, momentul în care lujeri se deschid în corole de o luxuriantă veselie, să privească apoi hârjoana florilor cu soarele. Privind acest spectacol va avea să-şi dea seama de ce a persistat soarele milioanelor de ani, de ce a avut răbdare şi nu ne-a părăsit.

Ademenit de flori, de zâmbetul şi feciorelnica lor privire, el, soarele, s-a nuntit cu natura şi pe cale de consecinţă s-a împlinit cu forţă şi cu dorinţa de a dăinui.  Florile, bunii mei cititori nu sunt nimic altceva decât monumentele pe care soarele şi le acordă sieşi. Prin ele se aniversează pe sine, prin ele îşi pavează straiele înflorate de mire al naturii, prin ele îşi aniversează victoriile după cum ele îi limpezesc şi hrănesc razele cele ce nu sunt nimic altceva decât tentacule prin care colectează miere şi ambrozie din masa florală ce adastă la picioarele sale. Ele constituie hrana perenă a luminii sale, vestmântul prin care natura se oferă, ca decor, ca resursă, ca pat de nuntire pentru fecioare.

Dacă am creionat, mai sus, soarele ca resursă şi destin, nu am făcut-o dintr-un alt motiv decât din dorinţa de a-l prefaţa pe om, plăpânda fiinţă ce-şi arogă, cu, ce e drept, mult curaj rang de stăpân al naturii. Omul, vietate complexă, ce iradiază forţă prin puterea de a face şi prin capacitatea de a dezlega taine. Îşi durează destinul prin suferinţă, prin victorii şi înfrângeri şi prin stăruinţa, până la încrâncenare, de a exista. Toate aceste daturi constituindu-se în trecerea pe care el o dezmiardă cu valoarea numită istorie. Iar pentru că am ajuns la istorie să răsfoim pagina carpatică în care cele mai vechi izvoare spun că a aparţinut traco-dacilor, cei din urmă dezmierdaţi de Herodot ca purtători al celor mai înaintate standarde de vitejie. Este drept că şi vitejia se dezvoltă cu suişuri şi coborâşuri iar pe această dinamică teritoriul pe care-şi durau vieţuirea a fost penetrat de urmaşii hunilor (n.n. triburi asiatice nomade, de neam turanic), ce din Câmpia Panonică, pe care au înstăpânit-o au penetrat vicinatul aparţinător seminţiilor de astăzi, îi amintim pe români, pe sârbi, pe slovaci etc. iar la un moment istoric au devenit, pe anumite teritorii, minoritari dominanţi, printre care şi pe cel pe care prin procesul de etnogeneză s-au format purtătorii de limbă română. Odată disiminaţi în teritoriile vicinale au adoptat, o tehnică de supravieţuire şi extindere pe care o vom numi „de cuc”, prin care înţelegem pasărea cu nume corespunzător ce se înmulţeşte prin fraudă. Depune oul în cuibul unor păsări de talie inferioară, iar după eclozare, puii din cuibul păsări doică diferenţiaţi ca talie vor fi aruncaţi din cuib de către mai puternicul  pui de cuc.

Prin mijloace ce au ţinut de politica celui  mai tare au înstăpânit, mare parte a arealelor pe care s-au aşezat, au practicat o politică de sufocare a populaţiei autohtone şi printr-o politică, în parte de exterminare şi în parte de asimilare au devenit „majoritari”-minoritari, respectiv mai puternici, majoritari  prin faptul că şi-au anexat pârghiile de putere şi minoritari prin raportul restrâns dintre ei, minoritarii sufocatori, şi majoritarii sufocaţi.

„Aruncarea din cuib” prin mijloace juridice a constat în limitarea drepturilor civile, prin declararea majoritarilor drept pătură inferioară, prin acoperirea cu dispreţ, prin asimilarea etnică, iar această politică discriminator-segregaţionistă s-a durat pe veacuri întinse. Băştinaşii au rezistat, iar prin eforturi susţinute şi-au păstrat identitatea, şi în final au ajuns la mal. În 1919 prin pactul de la Trianon fruntariile s-au redesenat iar  teritoriile din Transilvania,Serbia,Slovacia,Ucraina Subcarpatică, au revenit la matcă, respectiv la majoritari, fie ei români, sârbi , slovaci etc.

Cu mare capacitate de a fi nostalgici, şi de a se considera un popor mai aproape de Dumnezeu decât restul popoarelor, ungurii nu au iertat şi nu iartă Trianonul după cum nu vor ierta nici Conferinţa de la Paris locaţie în care la terminarea celui de al Doilea Război Mondial s-au şters de pe harta Europei, aliniamentele statorinicite prin Diktatul de la Viena.  În 1940 aliindu-se  cu Hitler, prin Diktatul de la Viena,  se extind asupra unor teritorii  ale ţărilor vecine. Între  acestea o mare parte a Transilvaniei, Ardealul de Nord, după cum a fost titrat de politologi şi geografi. Intrarea în septembrie 1940 a trupelor hortiste în  teritoriul românesc anexat, aduce în istorie un ocupant pus pe acţiuni revanşarde . Crimele  de genocid de la Ip, Treznea, Sărmaş  şi Moisei sunt de o atrocitate ieşită din comun. Octombrie 1944 aduce eliberarea şi a ultimului petic din teritoriul cedat în 1940. Cu această ocazie oraşul Carei intră în istorie şi asta pentru că odată cu izgonirea armatei hortiste de aici România reintră în graniţele sale fireşti.

Prin dalta şi ciocanul lui  Gheza Vida,Careiul dobândeşte un ansamblu monumental titrat „Monumentul Ostaşului Român”. Lucrarea, un ghimpe în privirea iredentiştilor maghiari este privită cu aversiune de către aceştia. Mediul public careian  fiind puternic infestat de iredentismul maghiar, visul etniei cu acelaşi nume de încorporare a Ardealului la Ungaria şi alcătuirea teritoriului himeră „Ungaria Mare”, cocleşte în gândurile lor revanşarde. Este motivul pentru care vatra careiană este năclăită de repetate şi interminabile acte antiromâneşti, din seria cărora vom aminti  volumul  „Traseul legendelor sătmărene”, realizat în coautorat de către  asociaţiile „ …Culturală Nagy Karoli es Videke din Carei şi Asociaţia Szatmar Kozhaznu Egyesulet din Ungaria, volum în care se vorbeşte ultragiant despre români. În paginile acestui op neruşinat se vorbeşte onorant despre unguri şi şvabi, iar românii sunt trataţi atât ca ţinută cât şi ca condiţii habituale ca aparţinând zonei primitivismului. Iar acest lucru se întâmplă în România şi cu autoratul unei persoane juridice înregistrată în România. Dar nu despre acest lucru ne-am propus să vorbim.

Pe 1 martie 2013  s-a programat la Carei desfăşurarea manifestării „Centenar Gheza Vida” ( o sută de ani de la naşterea marelui sculptor), motiv pentru care ne-am propus să prezentăm lipsa de respect a administraţiei locale, pro-udemeristă, faţă de monument. În seria actelor ce trebuie inventariate vom aminti, batjocura la care a fost supusă lucrarea în timpul serbărilor de iarnă, când a fost destinată drept spaţiu de ancorare a şiragurilor luminiscente ce trebuiau să dea  aură sărbătorească mediului urban. Ancorarea de referinţă a transformat monumentul într-o veritabilă paparudă. Nu mai lipsea decât lenjeria  intimă a edilului pusă la uscat pe monument.

Acum,când ne mai despart doar câteva zile de debutul serbării centenare, când zona trebuia să fie curăţată şi aerată, edilii au râmat zona împrejmuitoare transformând-o  într-un ogor pe care pentru proliferare s-ar putea insemina o cultură de ură, pentru că cea care există, la zi, li se pare insuficientă.

Am pus în pagină ura în versiune maghiară, şi am  aluzionat nedumirirea etniei  române care în prag de globalizare, a se vedea Uniunea Europeană, mirifica construcţie a  Statelor Unite ale Europei în care  ar trebui să se regăsească şi românii şi ungurii întru liniştită frăţietate şi stupefacţia că cei pe care i-am dorit, şi îi dorim fraţi, întârzie undeva printre zoaiele evului mediu, ale cărui durate se vădesc a fi nesfârşite pentru ei, iar o dovadă plenară a acestui fapt, este ghimpele ce le stă în ochi, „Monumentul Ostaşului Român” aşa cum a fost dăltuit de nemuritorul Gheza Vida, pentru că ziua de 25 octombrie  1944 a spulberat o anexare, Ardealul teritoriu românesc, şi curmarea expansiunii maghiare prin alianţe criminale cum a fost şi cea de la debutul    celui de al Doilea Război Mondial încununată cu Diktatul de la Viena. Iată de ce ostaşul român, în a cărui  cinstire s-a ridicat monumentul de la Carei vine  dintr-o  structură instituţională, armata română, ce le creează coşmare  iar cei ce dau acestei zile caracter sărbătoresc nu sunt priviţi cu prietenie, cât dimpotrivă cu ură profundă.

Iar pentru că am ajuns aici trebuie să spunem cum se poartă ura atunci când cel ce urăşte se află în casa celui împotriva căruia sunt îndreptate relele sale sentimente, şi asta pentru că  iredentistul maghiar se află în România, respectiv la români acasă şi urăşte în deplină libertate, pentru că românii şi România sunt gazdele celui mai perfect, şi liber spirit democratic. Nu-i  va înfrunta direct, vezi tu armate de peste Tisa, sau formaţii paramilitare secuieşti. Nu-i va lăuda pentru că nu-l poţi lăuda pe cel pe care-l urăşti. Îşi va direcţiona dispreţul, pentru că în ură dispreţul este instrumentul absolut obligatoriu iar el subiectul acestui act de comportament subuman  trebuie să dispreţuiască tot ce intră sub incidenţa urei cu care s-a încărcat. Va manifesta uşoară sau mare lipsă de respect faţă de simbolurile celui pe care nu-l iubeşte . Aceasta din urmă a fost maniera cu care  administraţia publică pro-udemeristă maghiară, din Carei  a tratat Monumentul Ostaşului Român, la care a adăugat lipsa vădită de preocupare vădind întâmpinarea serbărilor centenare.

 

TIBERIU VANCA

comentarii

de Martor Ocular la 26 February 2013 - 12:08

Poate e mai multa prostie decat ura.Tare prost trebuie sa fii sa dai unda verde lucrarilor de zgarmaneala si de mantuiala a pamantului si scos dale din fata Monumentului cand ai doar cateva zile pana la eveniment.Ce sa vezi -luni,cam pe la ora 15 si vreo 20,un tractoras cu o cupa mica se chinuia sa mai scoata si ultimele dale ramase in fata simbolului orasului.
Se chinuia soferasul si asistentii lui de la “firma beton” sa rada tot ce a mai ramas “beton”,dar fara succes.La un moment dat necajitul de tractoras s-a intors cu dicta in sus.Dupa zeci de minute de chinuri asistenta a reusit sa-si puna pe roti trotineta si au abandonat continuarea ramatului. Pprobabil acesta a fost un semn de la cel pe care al vom comemora vineri VIDA GHEZA,sculptorul voia poate sa le transmita unora ca : ura nu are ce cauta la MONUMENTUL OSTASULUI ROMAN.

de asterix la 26 February 2013 - 12:44

cica lucrarile le face tot firma din marghita lu cseke care ba restaureaza teatrul ba scoate dalele de la monument sa stricam sarbatoarea romanilor!!!!
cseke asta nu e ala de vindea piese auto in marghita inainte sa il racoleze astia din udmr si sa il scoleasca la inaltele scoli oradene/,hi,hi,hi,hi

Lasati un comentariu