Despre regionalizare şi autonomie etnică

• publicat la: 27 February 2013
Despre regionalizare şi autonomie etnică

Din mai – iunie 2012, statul ungar a lansat o acţiune vizând creşterea artificială a numărului etnicilor maghiari din România. Profitând de faptul că ţara noastră nu este acceptată în Spaţiul Schengen, de greutatea românilor de a obţine vize pentru călătorii în SUA şi alte zone din lume, guvernul de la Budapesta eliberează paşapoarte maghiare pentru românii care acceptă cetăţenia maghiară.

Actele doritorilor se depun la ambasada şi consulatele Ungariei, dar şi la sediile judeţene ale UDMR. Ele sunt procesate fără perceperea de taxe, paşaportul fiind eliberat în Ungaria, la diverse primării din aşezările de lângă graniţa ungaro – română (Debrecen, Berettyoujfalu – repartizate pentru locuitorii din judeţul Bihor) unde au loc festivităţi colective de depunere a jurământului. Pentru urgentarea întocmirii actelor, nu se mai cere cunoaşterea limbii, istoriei, geografiei şi imnului maghiar, ofiţerul stării civile pronunţând jurământul în limba maghiară, iar solicitanţii de cetăţenie repetând în cor în funcţie de cunoştinţele lor de limbă maghiară sau capacitatea de-a mormăi anumite cuvinte. De asemenea, în incinta primăriilor s-au organizat servicii speciale ale Poliţiei care preiau datele pentru întocmirea paşapoartelor. Acestea sunt livrate noilor cetăţeni maghiari în decurs de 3-4 săptămâni. La festivităţile respective participă câte 100 – 120 de cetăţeni români într-o singură tranşă. Pe lângă români transilvăneni, creşte numărul românilor din provinciile extracarpatice, inclusiv din Bucureşti şi Dobrogea. În felul acesta, într-un viitor apropiat, Ungaria va putea raporta cu documente forumurilor europene că în România locuiesc nu numai 1,2 milioane de unguri, ci 4 – 5 miloane. În consecinţă, articolul 1 din Constituţia noastră nu-şi mai are avea sensul, România fiind un stat multinaţional cu toate consecinţele derivate de aici: autonomie etnică şi teritorială pentru maghiari. Pe fondul unei baze economice tot mai puternice, obţinute prin recuperarea ilegală a unor imobile, terenuri agricole şi păduri, la care se adaugă fabricarea, pe bandă rulantă, a sute de mii, milioane de cetăţeni maghiari dintre maghiari (dubla cetăţenie), rromi şi românii din România, prin internaţionalizarea problemei transilvane şi într-o conjunctură internaţională favorabilă Ungariei, România ar putea pierde Transilvania după modelul Kosovo. Degradarea continuă a vieţii economice; lipsa unei strategii de dezvoltare a ţării; o justiţie care practică injustiţia; diplomaţia blocată în nişte demersuri de neacceptat pentru o deschidere şi închegarea de înţelegeri profitabile ţării; confruntările sterile, de grup, între partidele politice la nivelul Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei; promovarea unei aşa-zise elite politice gălăgioase şi semidocte în plan intelectual, generalizarea furtului induc în mentalul cetăţeanului român de rând, indiferent de etnia lui, imaginea unei ţări incapabile să se conducă singură, să se modernizeze şi civilizeze după modelul vest-european.

În plus, toate acestea de mai sus cu care ne confruntăm zilnic sunt accentuate în plan mediatic de unii “intelectuali subţiri”, care se declară singurii români europeni, ce pun la zid sentimentele naţionale şi patriotice care mai răzbat, din când în când, din masa oamenilor de rând.

Scoaterea în evidenţă, cu obstinaţie, numai a slăbiciunilor românilor (ce naţiune, fie ea şi superbogată şi puternică, nu are şi păcate, neîmpliniri, reprezentanţi mai puţin onorabili!) – dezinformează, induce în eroare corpul sănătos al naţiunii, moleşeşte, blochează acţiunile de apărare, cultivă dezinteresul, neimplicarea, eventual vorbăria goală neurmată de soluţii. Pe un asemenea fond de realităţi ne mai mirăm că mergem din rău în mai rău? Totuşi optimismul nu trebuie să ne părăsească! Statul trebuie să se apere, respectând legea, învăţându-şi cetăţenii, chiar obligându-i, să trăiască “unii împreună cu alţii, nu unii lângă alţii”!

Revenind la discuţiile şi hotărârea luată de mai marii locali în 31 ianuarie a.c. (“Să susţină fiecare în cadrul propriei formaţiuni şi în faţa tuturor instituţiilor şi autorităţilor centrale doar o variantă a regionalizării, conform căreia Oradea va fi centru de regiune”), aceasta nu are nici o şansă. Chiar conclavul judeţean al creierelor politice superdotate recunosc că, în afara cerinţei de a fi centru universitar, restul argumentelor pentru Oradea lipsesc cu desăvârşire. De ce? Pentru că partidele de mai sus (mai puţin tânărul PPDD), deşi s-au perindat la putere în ultimii 23 de ani, în diferite combinaţii, au permis ca toate deconcentratele să plece la Cluj-Napoca, dând capitalei Transilvaniei toate atuurile pentru a ne înghiţi din punct de vedere administrativ. Aceasta, poate, pentru că elita politică locală a dormit în băncile Parlamentului sau şi-au văzut în primul rând interesele economice personale?

Între declaraţii de patriotism local, putinţă şi interese ies la iveală neputinţa şi greşelile trecutului postdecembrist!

Prof. univ. dr. Mihai D. DRECIN/crisana.ro

Lasati un comentariu