Gala TNL 2013 – de la Brătianu la Bruxelles

• publicat la: 25 februarie 2013
Gala TNL 2013 – de la Brătianu la Bruxelles

Gala TNL 2013, desfășurată sub deviza ”Născut liber, născut european!”, a avut loc vineri, 22 februarie. Evenimentul a reunit 2.000 de tineri liberali care au asistat la o rememorare a tradiției pro-europene a Partidului Național Liberal, de la principiile exprimate de I.C.Brătianu, până la Școala Politică de la Bruxelles, organizată de tinerii liberali în 2012.

De 8 ani, Gala Tineretului Național Liberal este singurul eveniment de acest gen, realizat de o organizație politică de tineret. În cadrul acesteia, sunt premiați tinerii liberali de valoare cu realizări remarcabile în anul precedent, precum și seniori ai partidului. Vă transmitem atașat lista câștigătorilor de anul acesta.

Președinte PNL, Crin Antonescu, a participat la eveniment și a primit personal încredințarea că energia și entuziasmul tinerilor liberali se vor reuni în mod eficient în cadrul ”Echipei lui Crin – 2014”, pentru alegerea primului președinte liberal al României.

Gala TNL a creat un arc peste timp și a legat acțiunile pe care le desfășoară TNL astăzi de principiile înaintașilor liberali. Printr-o înregistrare audio originală, I.C.Brătianu a reamintit tinerilor liberali: ”Nu de azi, ci dintotdeauna, dezvoltarea culturii a apărut Partidului Național Liberal ca făcând parte dintre nevoile vitale ale întemeierii și dezvoltării statului. De la început, el a știut că, fără cultură, o democrație puternică și sănătoasă nu se poate închega.”

Președintele TNL, Florin-Alexandru ALEXE, a declarat: ”Această ediție – a 8-a – a Galei TNL este una specială. 2012 a fost singurul an cu 3 campanii electorale, în care tinerii liberali s-au implicat cu toate resursele. În plus, am extins activitățile organizate de TNL și peste graniță, până în capitala europeană Bruxelles.”

Au fost acordate trei trofee speciale ”Născut liber, născut european!”.  Cezar Avrămuță, ”Stegarul de la Universitate”, a primit premiul pentru ”Susținerea democrației și a valorilor românești”. Partenerul tradițional al TNL, National Democratic Institute a obținut premiul  pentru ”Promovarea integrării populației de etnie romă”. Redacția Gândul și-a adjudecat premiul pentru ”Cea mai spectaculoasă campanie de promovare a României în Europa”, pentru campania ”Why don’t you come over ”.

I.Premiile TNL

  1. Cel mai important eveniment internațional: „Scoala de vara de la Bruxelles”, Violeta Vijulie
  2. Cea mai activă organizație locală: TNL Arad
  3. Cel mai important eveniment local: ”Lampionada TNL Focșani”, TNL Vrancea
  4. Cel mai important eveniment național: ”Școala Gh. I. Brătianu – Sighetu Marmației”, TNL Maramureș
  5. Cel mai activ tânăr în administrația locală: Marian Vasile, TNL Timiș
  6. Cel mai activ tânăr în administrația centrală: Paul Dumbrăveanu, TNL Prahova
  7. Cel mai bun material de campanie: Revista „Candidații USL” , TNL Mureș
  8. Cea mai bună acțiune de campanie: ”Monștrii politici”, TNL Hunedoara;  ”România Puternică începe la Teleorman ”, TNL  Teleorman
  9. Cel mai important proiect național : „Săgeata liberală”, TNL Brașov

10. Cea mai mediatizată filială: TNL Galați

11. Cel mai activ tânăr liberal: Ciprian Feraru, TNL Vaslui și Cristian Ancuța, TNL Brăila

12. Cea mai activă filială: TNL Satu Mare și TNL Sector 6

13. Cel mai important susținător TNL: Cristian Adomniței, președinte Consiliul Județean Iași

14. Cel mai tânăr senior: Romeo Stavarache, Primarul Municipiului Bacău

15. Marele premiul al Galei TNL: Răducu Filipescu, vicepreședinte PNL

II. Premii speciale TNL

  1. T comunică : ”Cea mai activă echipă T comunică”- TNL Sector 4
  2. TNL Rural : ”Cea mai activă filială TNL Rural”-  TNL Argeș
  3. COATL : ”Cel mai activ tânăr om de afaceri liberal”-  Octavian Perpelea,TNL Vâlcea;   Cornel Stanciu, TNL Olt
  4. Premiul I.C.Brătianu : Septimiu Bourceanu, TNL Constanța

Lasati un comentariu