Ghimbirul cu miere, tratamentul miraculos pentru sanatate

• publicat la: 23 februarie 2013
Ghimbirul cu miere, tratamentul miraculos pentru sanatate

Ghimbirul si mierea sunt doua produse naturale cu o multime de beneficii asupra sanatatii.

Cand sunt combinate, dau nastere unui remediu naturist in tratarea si preventia unui numar ridicat de afectiuni, in special datorita mierii care potenteaza actiunea benefica a ghimbirului.

Afla, in continuare, mai multe despre ghimbirul cu miere, tratamentul miraculos pentru sanatate!

Amestecul de miere si ghimbir se foloseste adesea in tratarea problemelor respiratorii, insa beneficiile sale acopera si alte afectiuni minore sau mai grave ale organismului. Iata care sunt toate acestea:

Ghimbir cu miere pentru probleme respiratorii

Te confrunti cu o raceala severa, o gripa ori un guturai, tusesti, iar gatul tau pare sa fie o rana vie? Afla ca ghimbirul cu miere, un excelent expectorant, te poate ajuta sa elimini simptomele bolilor specifice sezonului rece si sa te vindeci mai repede.

Consuma ceai de ghimbir indulcit cu miere sau pregateste-ti suc natural din ghimbir in care adaugi miere dupa bunul plac pentru a scapa de raceala si de inflamatiile de la nivelul gatului.

Ghimbirul cu miere se poate dovedi un remediu eficient si in tratarea sau reducerea simptomelor astmului. In acest sens, se recomanda consumul de ghimbir cu miere in care a fost adaugat un praf de piper negru.

O alta reteta utila in acest caz, dar si in tratamentul racelilor, implica amestecarea a 1/2 lingurita de praf de ghimbir, cu 2-3 boabe de piper negru, 2-3 cuisoare, 2-3 seminte de cardamom si 1/2 lingurita de seminte de chimen. Adauga cateva frunze din ceaiul preferat peste toate aceste ingrediente, pune totul la fiert, dupa care consuma ceaiul obtinut indulcit cu miere. Pentru a avea parte de efectul scontat, consuma acest ceai de 2-3 ori pe zi.

Ghimbir cu miere pentru indigestie

Ghimbirul este renumit pentru faptul ca amelioreaza problemele de tranzit intestinal, iar mierea nu face decat sa sporeasca si mai mult efectele benefice ale acestei radacinoase. Asadar, daca te confrunti cu o indigestie, nu ezita sa consumi ghimbir amestecat cu miere.

Tot acest tratament naturist, multumita proprietatilor carminative ale ghimbirului, te va ajuta sa elimini si durerile abdominale cauzate de acumularea de gaze in interiorul intestinelor. Pentru a te bucura de efectele benefice ale acestui remediu naturist, amesteca 1 lingurita de ghimbir ras cu 1 lingurita de miere si consuma preparatul obtinut imediat dupa fiecare masa.

Ghimbir cu miere pentru dureri menstruale

Ghimbirul cu miere poate fi un tratament naturist eficient si cand vine vorba despre durerile menstruale, datorita proprietatilor antispasmodice ale radacinoasei. Pregateste-ti un ceai aromat din bucatele proaspete de ghimbir pe care le fierbi timp de 15 minute. La final, indulceste bautura cu miere, dupa gust.

Alte beneficii ale ghimbirului cu miere

Ghimbirul cu miere are si alte beneficii asupra sanatatii care merita mentionate:

– indeparteaza starile de greata, inclusiv raul de masina, avion etc.;
– amelioreaza durerile provocate de intinderile musculare, prin aplicarea de comprese in zona afectata de 2 ori pe zi.

sursa ele.ro

Lasati un comentariu