Micul leninist Emil Boc atacă USL pentru relele guvernelor PDL

• publicat la: 16 February 2013
Micul leninist Emil Boc atacă USL pentru relele guvernelor PDL

Joi 14 februarie, Traian Băsescu l-a „uns” la Cluj pe Emil Boc drept candidat al PDL la Preşedinţia României. 24 de ore mai târziu, fostul premier a şi intrat în campanie electorală.

Discipol al lui Băsescu şi Lenin

După ce a primit ordin de la Traian Băsescu să devină „prezidenţiabilul” PDL (RoTV a început deja să-i acorde susţinere), Emil Boc (ca de obicei) s-a executat şi în cadrul unei conferinţe de presă a intrat deja în campanie electorală. Spre stupoarea puţinilor suporteri pe care îi mai are PDL, Emil Boc şi-a început campania cu un citat din Lenin! „Cum zicea Lenin într-un alt context, opoziţia trebuie făcută ceas de ceas şi în proporţie de masă, iar în variantă capitalistă actuală aş spune că trebuie făcută în fiecare zi, cu argumente şi profesional”, a spus Emil Boc. Această afirmaţie însă nu trebuie să mire pe nimeni, pentru că, în perioada în care a fost prim-ministru, nu de puţine ori Emil Boc şi guvernul său s-au condus după preceptele NEP (Noua Politică Economică) introduse de Lenin în Rusia în 1921.

Adriean Videanu este membru în Cabinetul Ponta 2?

Evident, subiectul „Oltchim” nu putea să lipsească din arsenalul de campanie electorală al lui Emil Boc. „Cum poţi să distrugi un combinat ca şi Oltchim, prefăcându-te că îl vinzi şi făcând un simulacru de vânzare şi aruncând în disperare mii de oameni? Oltchim poate avea viitor, dăca se doreşte din punct de vedere politic. În fiecare zi trebuie obligat Guvernul să răspundă ce a făcut cu Oltchim”.

Din păcate pentru fostul premier, atingând acest subiect, el a vorbit de funie în casa spânzuratului. Iată cum au evoluat datoriile Oltchim în perioada 2009 – 2011:

31.12.2009 – ministru: Adriean Videanu

- datorii către furnizori: 11 milioane de lei

- datorii către bugetul de stat: 7 milioane de lei

- datorii către alţi creditori: 5,8 milioane lei

- credite bancare nerambursabile la scadenţă, pe termen lung: 500 de milioane de lei

31.12.2010 – ministru: Adriean Videanu – din 3 septembrie, Ion Ariton

- datorii către furnizori: 73 milioane lei

- datorii către bugetul de stat: 13 milioane lei

- credite bancare nerambursabile la scadenţă, pe termen lung: 552 de milioane de lei

31.12.2011 – ministru: Ion Ariton

- datorii către furnizori: 291 de milioane de lei

- datorii către bugetul de stat: 37 de milioane de lei

- credite bancare pe termen scurt: 500 de milioane de lei

- credite bancare nerambursabile la scadenţă, pe termen lung: 51 milioane de lei

După cum se ştie, Adriean Videanu şi Ion Ariton nu au nicio legătură cu guvernul Ponta 1 sau 2. De asemenea, nici firmele-căpuşă ale fostului director general Robu sau ale fostului deputat PDL Cristian Boureanu, descoperite de auditul de la Vâlcea. Nu în ultimă instanţă, în martie 2012 expira termenul limită convenit de guvernul Boc cu FMI pentru privatizarea combinatului.

Boc critică privatizările pe care le-a convenit cu FMI

Că tot a comparat Traian Băsescu PDL cu FSN, Emil Boc a reluat una dintre marile teme ale FSN din 1990, şi anume „nu ne vindem ţara”. „Nu soluţia vânzării este soluţia ideală. Cât am fost prim-ministru am refuzat privatizarea Tarom, Hidroelectrica, a Poştei Române, aceste companii fiind «perla coroanei». Dacă le înstrăinăm, va dispărea un avantaj competitiv. Am fost de acord cu management privat, nu cu vânzarea acestor companii care pot aduce plus valoare şi resurse la bugetul de stat”, spune Boc.

Numai că, acum, Emil Boc a uitat de la mână până la gură ce a convenit premierul Emil Boc cu FMI. Iată cum suna o ştire din decembrie 2011: „Guvernul a convenit cu FMI un calendar pentru privatizarea de pachete minoritare de acţiuni la mai multe companii de stat, vânzări care vor avea loc în trei grupuri. Primul grup include companiile Oltchim (…) Tarom (investiţie strategică sau IPO pentru 20% din acţiuni) (…) Hidrolectrica …”. Ceva mai devreme, pe 7 iunie 2011, iată ce spunea mentorul (şi şeful său) Traian Băsescu: „Vom vinde înainte de sfârşitul acestui an părţi importante din cele mai mari companii deţinute de stat”. Cât despre Poşta Română, jaful din perioada guvernării PDL a fost făcut public de Curtea de Conturi, astfel că din „perlă a coroanei” a mai rămas o biată mărgea din sticlă.

Emil Boc inventează 28 de ministere

Emil Boc se face că nu ştie ce înseamnă structura unui guvern, ce înseamnă un minister şi „inventează” 28 de ministere. „Credeţi că e uşor de întreţinut un Guvern cu 28 de ministere? La noi, dacă apărea un singur funcţionar în plus, eram tocaţi nelimitat de opoziţie”.

Aici Emil Boc dezinformază cu nonşalanţă. Guvernul Ponta II are 17 ministere, cu doar unul în plus faţă de Guvernul Boc 2. Ministerele cadrul guvernului Ponta 2 care au miniştri delegaţi nu reprezintă entităţi în plus, ci sunt componente extrase din ministerul „mamă”.Iată schemele guvernelor Boc 2 şi Ponta 2

- Ministerul de Justiţie (Boc 2) – Ministerul de Justiţie (Ponta 2)

- MApN – MApN

- Ministerul Culturii – Ministerul Culturii

- Ministerul Agriculturii – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

- Ministerul Sănătăţii Publice – Ministerul Sănătăţii

- MAE – MAE

- Ministerul Economiei şi Comerţului – Ministerul Economiei

- Ministerul Finanţelor Publice – Ministerul Finanţelor Publice

- Ministerul Muncii – Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

- Ministerul Mediului – Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Ministerul Transporturilor

- Ministerul Administraţiei şi Internelor – Ministerul Afacerilor Interne

- Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

- Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – Ministerul pentru Societatea informaţională

- Ministerul Afacerilor Europene – Ministerul Fondurilor Europene

- Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Ministerul Educaţiei Naţionale

Ministerul Tineretului şi Sportului

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu