Pe bune, despre regiune!

• publicat la: 23 February 2013
Pe bune, despre regiune!

Noua marotă a regionalizării României a şi început să incite spiritele cantonate în arealul patriotismului local.

Dacă judeţele mai mărunte s-au resemnat instantaneu, cele cu vise metropolitane par să inghită cu greu găluşca unei supuneri faţă de un centru cu care se cred a fi – cel puţin – pe picior de egalitate.

La drept vorbind, încă nu este nimic clar, nepricepuţii copii ai politicii desenează şi redesenează chipul noii patrii, regionalizată cu aparentele stângăcii, dictate de interese şi presiuni, mai mult sau mai puţin locale.

Cel puţin, pentru noi sătmărenii este cât se poate de evident că jocurile de putere se fac pe un teren în care noi nu putem avea decât anonima postură de spectatori.

 

Clujul, străveche capitală transilvană nu va accepta niciodată ca să nu deţină măcar o poziţie regională, chiar dacă sorţii provizorii ai istoriei, clasează – momentan – marele burg transilvan, oarecum înafara zonei de interes a puterii.

Băimărenii, care visează o Românie cu mai multe regiuni, numai cu gândul de mai apuca şi ei una, strigă din toţi bojocii că există o cârdăşie pe axa Cluj Napoca- Oradea, ce urmăreşte să atragă toată spuza financiară pe turta lor edilitară.

Desigur, oraşele acestea de o extremă provincialitate – nu neapărat geografică – au şi frustrări pe măsură. Orice ingerinţă în mecanismul decizional local nu face altceva decât să inflameze nişte spirite refractare la orice idee de dependenţă.

Opinia publică – dar parcă numai ea?- nu conştientizează la această oră ce înseamnă la ora asta regionalizarea. O fi o reorganizare teritorială? Sau doar un nou for decizional tranzitoriu între puterea locală şi cea centrală? Va aduce ea un plus de prosperitate, ori doar unul de birocratizare şi de dezvoltare inegală a zonelor? Sau  câte ceva din toate astea.

Cum la noi orice idee, cât de generoasă ar fi aceasta, se prăbuşeşte de la proiect la realizare, s-ar putea ca şi regionalizarea aceasta să alunece în arealul birocratismului antipragmatic, cu toate că asigurările primite ne pot face să sperăm că până la urmă, acest demers administrativ – teritorial corespunde unei viziuni europene eficiente care ar putea dinamiza dezvoltarea armonică a tuturor regiunilor.

La drept vorbind, cei excluşi de la masa bogaţilor, printre care fatalmente ne numărăm şi noi sătmărenii, au serioase motive de îngrijorare, că judeţele lor, şi aşa cenuşii ori amorfe, vor cădea într-o decreptitudine tot mai accentuată.

Regiuni cu tipar identitar palid se tem că-şi vor pierde mărunta suveranitate şi vor deveni simple colonii ale unei metropole preocupate doar de propria ei prosperitate.

Dar dacă Europa spune că e musai să ne regionalizăm, noi asta vom face cu siguranţă, ca şi în urmă cu peste şase decenii, când măreaţă Uniune Sovietică a dispus desfiinţarea judeţelor patriei, pentru a le transforma în mari regiuni, fărâmiţate la rândul lor în raioane organizate în spirit stalinist.

Astăzi povestea e alta, nu ştim dacă şi efectele. Se spune că istoria nu face paşi înapoi dar în mod paradoxal, se repetă.

Corigenţi la  examenele tuturor conjuncturilor, noi repetăm experienţa regionalizării de la drapelul roşu cu o singură stea, la cel albastru cu 12 stele, iar până la urmă, nici noi nu mai ştim câte stele verzi o să vedem.

 

Felician POP

comentarii

de Aldebaran la 24 February 2013 - 04:48

Dupa parerea mea aceasta propunere de regionalizare m-i se pare a fi in regula. Imi place ideea cu resedinta regiunii “Centru ” la Alba Iulia. Deasemeni mi-ar plce ca resedinta regiunii noastre ,adica “Nord-Vest ” sa fie la Zalau.Ce placere ar mai fi pe unguri,nu se poate spune.Oricum daca acest proiect ar trece,cred ca visul unguresc s-ar mai estompa,si ar cobori si ei cu picioarele pe pamant. Nu de alta dar ei tot ii trag cu Trianonul si cu Mohacsul,fiindca bravii nostrii istorici l-e fac jocul.Ungurii nu au merite,dar au istorici,si de aceea ei isi permit sa ne sfideze. Istoricii nostrii din trecut cu mici exceptii,si aici ma refer la Nicolae Densusianu,A.D.Xenopol,B.P.Hasdeu,si Vasile Parvan intr-o oarecare masura,au militat ptr.Romanism si ptr.adevarul istoric,dar au fost marginalizati de indivizi mai cu prestanta gen n.iorga&co.,care cu actualii istorici ovidiu c pecican,cel care este autorul asa zise-lor carti de “istorie alternativa”,dinu giurascu care aduce osanale ex regelui tradator de tara si neam ,bastardul mihai l ,& co,nu sunt in masura nici macar sa stearga de praf pantofii istoricilor unguri. Ungurii nu au o asemenea istorie cum au urmasii celor ce locuiesc azi stravechiul teritoriu al stramosilor nostrii Daci,fiindca daca ar avea ar contesta si existenta noastra pe harta Europei,dar ei au ridicat prin istoricii lor legendele unguresti la rang de istorie,iar istoricii nostrii sunt laudati elogiati,deveniti academicieni ptr.nemerite.I-am scris cu litera mica,pe unii dintre istoricii nostrii din trecut si de azi,fiindca nu as dori sa-i insult pe adevaratii nostrii istorici.
In consecinta eu,fiind nascut in Carei,dar azi traiesc la cca 9000 de km,de orasul meu,as fi bucuros daca acest proiect s-ar materializa,iar la conducerile “regiunilor ” sa fie NUMITI NUMAI GUVERNATORI ROMANI,loiali Romaniei si poporului Roman,cu stiinta de carte,NASCUT,iar nu FACUT cu diplome contra-cost cu girul glorioaei noastre academii. Cu bine,Aldebaran,

Lasati un comentariu