Premianţii Anului Editorial sătmărean 2012

• publicat la: 28 februarie 2013
Premianţii Anului Editorial sătmărean 2012

 

Sub auspiciile Consiliului Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană, în colaborare cu Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Satu Mare și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Filiala Satu Mare, a fost organizată cea de-a XIV-a ediție a Anului editorial sătmărean. Evenimentul cultural a avut loc la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare.

Anul editorial sătmărean revine acasă, la Biblioteca Județeană Satu Mare, în găzduirea Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”. Aici, în acest spațiu, în urmă cu mulți ani, s-a născut ideea organizării unui astfel de eveniment, aici s-au întâlnit scriitori, editori, gazetari și bibliotecari, de aici a plecat prima știre referitoare la Anul editorial sătmărean, a declarat Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Anul editorial sătmărean, prin cele 13 ediții de până acum, s-a dovedit a fi un eveniment  important pentru comunitarea culturală locală și județeană. Pe parcursul anilor, această sărbătoare a cărții s-a impus ca fiind un brand al sătmărenilor pasionați de cultură, brand ce a depășit limitele geografice ale județului, fiind apreciat și mai apoi preluat de către alte biblioteci și autorități de rang județean din țară. Toate edițiile anterioare au beneficiat de recunoașterea și sprijinul financiar al autorităților. Anul editorial sătmărean 2012, la ediția cu numărul 14, însumează 210 cărți, 57 de publicații periodice și nouă CD-uri.

Ineditul acestei ediții constă în faptul că, pentru prima oară, Anul editorial sătmărean se întâlnește cu Gala cărții universitare, reunind astfel, sub o cupolă unică, două evenimente de aceeași factură, motiv pentru care secțiunea „cartea universitară” va beneficia de o poziție bine definită în cadrul evenimentului, a mai declarat Angela Câmpian.

La eveniment au participat invitați din conducerea municipiului și județului, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, vicepreședintele Consiliului Județean Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare Marcela  Papici , directorul DGFP Satu Mare Mircea Ardelean, fost manager al Bibliotecii Județene, scriitori și oameni de cultură sătmăreni.

În cuvântul său, Adrian Ștef a dezvăluit o surpriză plăcută pe care speră să o poată oferi Bibliotecii Județene: „Se știe că a fost aprobată construcția noii biblioteci, dar vrem să vă oferim o surpriză, în sensul că vom încerca schimbarea locației care să fie cât mai centrală.”

Premiile Bibliotecii Județene Satu Mare:

Secțiunea Diplome de excelență – Consiliului Județean Satu Mare

preşedinte Adrian Mihai  Ştef,vicepreşedinţi Mircea Govor şi  Csehi Arpad

Instituția prefectului

Primăria municipiului Satu Mare

Sectiunea In memoriam

Vadan Ion (1949-2012)

Ghiur Ioan (1938-2012)

Timoc Ioan (1945-2012)

Secțiunea  Seniorii Anului editorial sătmărean

Vulturescu George

Zotta  Alexandru

Premiile acordate în cadrul Anului Editorial Sătmărean 2012 sunt:

Secţiunea  Literatură-Beletristică:
Poezie:
-Ioan Nistor: Atlantidele văzduhului
-Vasile Tarţa: Nimeni nu-i ca tine, Doamne, Goarna şi alte poezii, Trupul despărţit de suflet,
-Schwartzkopf-Erni Mihaly: Voltam,
Proză:
-Dan Marius Cosma: Cristian Dinstele-roman
Carte pentru copii:
-Dumitru Țimerman: Comoara din ulcior
-Jank Karoly: Ozlab Rudi es Tarsai
Traduceri:
– Mărcan Livia pentru traducerea în limba italiană a lucrării Gândind fericirea de Teodor Curpaș
-Olimpia Iacob pentru traducerea în limba engleză a lucrărilor: Wing under Water de Magdalena Suciu și The Iordania Book de Paulina Popa
Critică literară: 
-Gheorghe Glodeanu: Narcis și oglinda fermecată
Secțiunea Monografii: 
-Viorel Câmpean: Vasile Pătcașiu-Cronica din Hotoan
-Ilie Sălceanu: Fenomenul Svinița
-Abraham Samuel: Elet a regi Nemetben
Secțiunea Antologii:
-Aurel Pop: Eternitatea prin poezie
Secțiunea Carte universitară și științifică:
Drept:
-Vasile Ciocan: Drept european și instituții europene, Drept internațional public
-Ionel Torja: Starea civilă, Teorie și practică
 Matematică: prof.Ovidiu Pop,Culegere de probleme de matenatică şi Olosz Ferenc : Egyenletek

Biologie: Ardelean Gavril: Catalogul speciilor de animale din județul Satu Mare

Medicină-sănătate publică: Ioana Lancranjan, Doru Ardelean, Monica Horge: Cercetări recente în patologia digestivă și Csirak Csaba: Szatmári zsidók az egészségért

Audio Video: Pop Felician: Apa, biografia lichidă a unei stânci

Sectiunea Istorie: 

– Diaconescu Mircea: Izvoare de antroponimie și demografie istorică

– Preot Dr. Vasile Lucaciu – Părinte spiritual în clepsidra vremii de Alina Mocanu, Daniela Ciută, Nicoleta Latiș

–  Szatmarnemeti 1944, sept.16 de Muhi Sandor, Tempfli Imre, Csirak Csaba, Dobos Janos, Czumbel Lajos,

-300 de ani de la colonizarea șvabilor dunăreni în comitatul Satu Mare de Tircsi Istvan, Paula  Virag

Sectiunea religie:

– Pr. Tincu Alexandru: Sfânta taină a preoției

– Ciubotă Viorel: Episcopia greco-catolică din Mukacevo, Documente

–  Pr. Boloș Cristian: În dialog cu tinerii

– Bara Csaba: A tanari szoba az egyhaz tanacskozo terme

Sectiunea restituiri

– Oameni ai Tășnadului  de Anca Deaconu și Kinces Diana

– Vârnav Remus –  In memoriam:  Ioniță G. Andron

Sectiunea reviste

– Eroii neamului

– Candela Sătmarului

– Citadela

Sectiunea istoria cărții și a bibliotecii:

–  Cordea Marta : Incunabulele colectiilor speciale sătmărene

Sectiunea Editura anului:

–  Editura Citadela pentru cele peste 30 de lucrări tipărite în 2012

Sectiunea Opera Omnia

Jucan Grațian, Bura Laszlo, Ardelean Gavril

 

Lasati un comentariu