Primăria Carei în aşteptarea oaspeţilor

• publicat la: 22 februarie 2013
Primăria Carei în aşteptarea oaspeţilor

Înainte cu o săptămână de manifestările dedicate Centenarului Gheza Vida de la Carei, ce vor debuta cu un serviciu religios în faţa Monumentului Ostaşului Român, operă a artistului, Primăria Carei demarează lucrări de reamenajare a zonei imediat  înconjurătoare.

După cum am anunţat în materialele de presă anterioare, în data de 1 martie 2013 vom sărbători la Carei, Centenarul Gheza Vida, unul din marii sculptori români ai secolului XX, autorul Monumentului Ostaşului  Român din centrul urbei noastre.

Intens pregătit de la începutul anului de către un comitet de organizare , evenimentul a dorit să  fie prilej de evocare a personalităţii  celui ce a fost Gheza Vida, sculptorul care a mânuit dalta eternităţii şi a dat careienilor  şi întregii ţări un ansamblu momumental  renumit şi prin simbolistica sa .

În acest an, cu ocazia Centenarului naşterii marelui sculptor, sub egida Academiei Române, vor avea loc numeroase manifestări, respectiv expoziţii la Baia Mare, Cluj Napoca, Bucureşti şi la Accademia di Romania în Roma. Editura Academiei va edita un album  ce va fi lansat în Aula Academiei Române cu ocazia Simpozionului dedicat Centenarului Vida din luna iunie.

Si toate acestea datorită implicării  familiei marelui artist, în special acad.Marius Porumb care  nu a precupeţit nici un efort pentru ca totul să decurgă în cele mai bune condiţii, iar sărbătoarea  Centenarului Gheza Vida să fie  prilej de a omagia  memoria unui mare artist de talie europeană, o mare personalitate artistică, ce aparţine galeriei celor mai importanţi creatori de frumos din România.

Municipiul Carei are şansa ca pentru câteva ore să reunească  importante nume ale culturii naţionale, membrii ai Academiei Române, profesori universitari sau critici de artă, într-o intâlnire de suflet la care să poată participa toţi iubitorii de frumos, indiferent de etnie , culoare politică sau religie.  O sărbătoare a artei, în memoria artistului Gheza Vida.

Am apreciat şi buna colaborare a Primăriei Carei care prin Consiliul Local a fost de acord să acorde artistului, la ceas aniversar, distincţia Pro Urbe- post mortem.

Se părea că vom avea o armonie deplină pentru după- amiaza zilei de 1 martie 2013.

Doar că aceiaşi Primărie a decis ca tocmai acum , cu o săptămână înaintea zilei de 1 martie, să demareze lucrările de reamenajare a zonei din jurul Monumentului Ostaşului Român, zonă în care era prevăzut a se oficia un serviciu religios în memoria lui Gheza Vida, cu participarea PS Iustin Sigheteanu, a oficialităţilor judeţene şi locale şi  a personalităţilor menţionate anterior.

Contactat telefonic pentru  lămuriri suplimentare, domnul Rakovski Francisc , şef Birou Achizitii-Inverstitii care se ocupă şi de această problemă a afirmat că  înainte de inceperea lucrărilor de decopertare a platoului din faţa monumentului şi a scoaterii spaţiului verde dreptunghiular, a solicitat informaţii legate de calendarul evenimentelor pentru  viitorul apropiat in această zonă de la chiar primarul oraşului care şi-a dat  acceptul pentru demararea lucrărilor.

In condiţiile în care primarul evazionist a participat la şedinţa extraordinară la care a fost aprobată acordarea  distincţiei pentru artist şi mai mult, a fost făcut public şi programul desfăşurării evenimentelor din ziua de 1 martie, e puţin probabil să fi uitat cu totul de eveniment şi să fi dat undă verde în necunoştinţă de cauză ! Mai ales că are angajat şi un consilier personal pe probleme de comunicare.

Careienii cunosc aprecierile domniei sale la adresa monumentului, exprimate de-a lungul timpului, în diverse ocazii, dar prezenţa unor invitaţi de talia celor ce ne vor onora cu prezenţa la data de 1 martie, avea darul de a îmbunătăţii imaginea oraşului, de a-l scoate din anonimat în cu totul alt mod decât cel actual, consecinţa  acestor lucrări.

Nu mai departe de duminică, primarul Kovacs a asistat la Liturghia Arhierească de la biserica Sf. Mihail si Gavril, oficiată de PS Iustin Sigheteanul  care îndemna creştinii la “buna înţelegere intre etnii, la respect reciproc, la domolirea pornirilor  ce pot provoca răni …”

Cui  folosesc asemenea acţiuni? Cele 6 zile erau cruciale?

Unde este dialogul şi buna înţelegere la care primarul face referire în interviurile acordate presei de limbă maghiară?

Cine are de câştigat din aceste ” zgândăreli”  şi şicane? În mod sigur nu populaţia careieana de orice etnie şi religie!

 

Daniela Ciută

comentarii

de Horia la 22 februarie 2013 - 09:58

Multa nemernicie in actiunile astea! Asa ne trebuie daca ii lasam sa isi faca de cap

de Maria la 22 februarie 2013 - 11:06

Amarnica viata de roman in Carei!
Un falimentator dator la stat si un fost fotbalist fac legea in fostul oras al florilor!
Banul le-a luat mintile si calca in picioare tot ce le iese in cale si sta in calea stapanului BAN!
Dupa copacii falnici din parc ajunsi furnir si decimarea tufelor de trandafiri a venit acum randul Monumetului sa platesca tribut asupritorilor!
Rusine Primaria Carei!

de Horia Mărieș la 22 februarie 2013 - 11:12

Ar fi fost interesant de aflat de la domnul Rakovski Francisc, şef Birou Achizitii-Investitii și cât timp vor dura aceste lucrări de reamenajare.

Poate că dacă se lucră ziua și noaptea, se va putea nivela platfoma, se va putea pune gazon artificial sau așa ceva și vor putea fi plantați și ghiocei sau niște bulbi de lalele.

Eu unul n-am reușit să mă lămuresc din articol dacă reamenajarea se gată până pe 1 martie sau nu.

În rest, e clar intelighenția la Primăria Carei rămâne la foarte mare preț fiindcă este o pasăre extrem de rară.

de aoleeu la 22 februarie 2013 - 11:23

pa asta lau dat afara la piscoolt
furt de gazolina………
Haa haaa haaaaaaa

de mosu la 22 februarie 2013 - 12:09

la ce araturi o facut acolo nici la toamna nu gata..dapoi mare nemernic tre sa fii sa faci deastea….

de Grig la 22 februarie 2013 - 12:41

Atacuri la adresa consilierilor usl in foicica scrisa de consilierul primarului care zice ca nici usturoi nu a mancat si nici gura nu-i miroasa.!

Cica acestia joaca cartea nationalista dupa ce ca ei scriu carti impotriva romanilor si boicoteaza manifestarile romanesti de la monument prin scoaterea dalelor tocmai in preajma centenarului Vida!

La adus investitori nu se inghesuie primarul nostru dar la gaselnite si incitari la discriminare etnica e As!

Oare ce mai cauta prin biserici daca tot nu se lipeste nici o invatatura de el? Sa fie lipsa de lecitina sau e doar roszmaju care nu/i da pace?!

de inimaginabil la 22 februarie 2013 - 14:50

nici de aceasta data primaria carei nu se poate abtine de la actiuni discriminatorii la adresa careienilor etnici romani.
dupa ce ca nu se pot inscrie la concurs cei care nu stiu limba maghiara scris si vorbit,dupa ce se acceseaza proiecte europene care se finalizeaza cu tiparituri in care romanii sunt blamati si istoria lor falsificata tot consilierii romani sunt acuzati de nationalism numai pentru ca simplul fapt ca iau atitudine.
nu degeaba la udmr se accepta numai consilieri ignoranti care pot fi usor manipulati iar intelectualii maghiari sunt marginalizati.
pentru primaria carei modelul evului mediu e unul cat se poate de actual unde romani sunt tratati ca iobagi de catre cei care isi aroga drepturi de grofi doar ca pe mosia altora avand in vedere ca salariile le sunt platite de statul romanesc!

de DORINA la 22 februarie 2013 - 15:01

oamenilor cainosi sa le fie teama de JUDECATA DIVINA ….ca de judecata careienilor ii doare ,,la basca,,rusine!

de jeno la 22 februarie 2013 - 19:53

Daca nu fac nimic, alai baiu,daca fac iar ii bai!

de csucsu la 22 februarie 2013 - 20:01

cu ase nume nicii nu poti intalege mai multe jenodraghe,.no da nu te trudyi ca poate te…sleiesti si ti sa urca la cap..ul..sapoi nu mai putesti sa socotyesti cota parte la ..lucrarile’
sezi numa bland si fa tu programul de 15 martie ca pantru ala sunt bani da pentru 1 decembrie …ii criza mare

de razvan la 22 februarie 2013 - 20:53

Primarul calca in piciare tot ce-i romanesc! Intrebarea este pana cand mai merge ulciorul la apa? Odata tot se va sparge si atunci….

de Oana la 23 februarie 2013 - 10:36

Aceasa actiune a primariei din Carei este una cat se poate de organizata, nu a fost o initiativa spontana a vreunui serviciu din cadrul primariei. Deoarece programul dedicat Centenarului Vida Gheza era unul de anvergura, menit sa adune laolalta nume sonore ale culturii nationale romanesti, s-a reactionat pe masura. Monumentul trebuia sa arate ca unul comun , sa-si piarda monumentalitatea, solemnitatea, sa fie unul plin de gropi, unul comun. Este clar ca deranjeaza, si inca intr-un fel cat se poate de tare. De aceea se incearca sa fie marginalizat.
Dar daca, orice eveniment legat de castelul din parcul central sau de traditia maghiara a zonei este cultivat si promovat, de ce nu se respecta acest lucru si pentru traditiile romanesti?
Daca primarul nu face acest lucru, unde sunt intelectualii maghiari care sa depaseasca ei aceasta problema ? Sa cultive bunele relatii dintre comunitati?
Unde este biserica , care vorbeste de fapte caritabile si de iubirea si ajutorarea aproapelului?
In Carei, primarul maghiar a monopolizat intreaga comunitate maghiara? este el exponentul intregii comunitati?
Pe de alta parte si reactia comunitatii romanesti este un redusa. Si aici, unde sunt intelectualii scolii, ai bisercii? Cum promoveaza biserica greco/catolica si cea ortodoxa valorile nationale, cum isi apara patrimoniul? De ce nu se face zid in jurul monumentului? Duminica, dupa slujba , ar trebui ca toate bisericile romanesti sa se adune la monument si sa pastreze cinci (5) minute de reculegere pentru profanarea acestuia!Luni, dupa orele de curs, ar trebui ca toate scolile romanesti sa fie langa monument, cu profesorii de istorie si limba romana in frunte pentru acelasi protest!

de gadjou la 23 februarie 2013 - 21:07

ce liniste fost la oras pana nu venit analfabetafocista!!!!!
iara injura la noi acuma .,capoate nu iesit treba cu ramasu la america si acum injura la noi mai rau ca bulibasu…kisocsem spune la toate lumea da el nu stie nic sa scrie nici sa citeste si distrus si fotbalu la carei

de caraianu la 23 februarie 2013 - 21:53

si acuma de la vulturescu o primit indicatii primaru ca sa scoata dalele pt centenar ca sa reconstituie atmosfera de la construirea lui?
doi dilii ofuscati pe romanii din carei!

de Vasi la 23 februarie 2013 - 22:39

Pacat ca se rasfrange si asupra comunitatii maghiare actiunea antiromanesca a celor doi primari udmristi-doi oameni fara capatai si fara credinta!1

de Alek la 23 februarie 2013 - 23:09

Oana are dreptate! E timpul potrivit să iasă lumea în stradă, cei care nu sunt de acord cu actiunile primăriei si a primașului!˝Romăni, maghiari și alte naționalități˝ e timpul să afle primașul și fotbalistul, că nu e tot careiul de acord cu cea ce fac ei în oraș!

de Alek la 23 februarie 2013 - 23:19

Poate avem noroc cu gropile de la intrare în oraș. Se sperie invitații și se întorc înapoi.

de Alek la 24 februarie 2013 - 00:27

Vorbesc prostii! Primăria a început cu forțe proprii astuparea găurilor din asfalt din fața monumentului și pănă-n data de 1 martie va fi gata (în fața monumentului) poate pănă la spital. Se sapa 10 găuri pe zi, se lasă peste noapte marcate-nemarcate aiurea fără semnale potrivite de circulatie, a doua zi se asfaltează jumătate din ele, a treia zi sunt gropi peste tot, de te rătăcești între ele. Asfaltul se prepară la capătul orașului lăngă moara fotbalistului, între lacul Pintér și fabrica de pavaje Kertész Panna, ascunsă bine de ochii publicului, ca cei de la Strabag să nu fure rețeta. Agregatul ¨modern¨ technologia anilor ’60 produce mai mult fum, decît asfalt (avertizare pentru Protecția Mediului). Asfaltul este trasportat cu un tractor la fața locului cu o viteză potrivita să se răcească bine, ca muncitorii care întind și tasează asfaltul manual să nu se accidenteze din cauza asfaltului prea fierbinte. Rușine! Rușine! Rușine!

de Horia Mărieș la 24 februarie 2013 - 02:27

Eu cred că @Alek la 23 February 2013 – 23:09 are dreptate.

Doar că pentru asta trebuie nițel curaj, multă demnitate, spirit organizatoric pentru mobilizarea spiritului civic. Inclusiv pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului.

„Art. 73. Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale (publicata in Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001)
(1) Mandatul primarului inceteaza, inainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat in conditiile legii.
(2) Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei sau orasului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau neexercitarii atributiilor ce ii revin potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.
(3) Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele si prenumele, data si locul nasterii, seria si numarul buletinului sau ale cartii de identitate si semnatura olografa ale cetatenilor care au solicitat organizarea referendumului.
(4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei sau orasului.”

Asta-i treaba. Cea legală. Numai că cererea aia trebuie semnată de 25% dintre locuitprii cu drept de vot. Iar cu o astfel de lege, primașul Jenökebácsi poate să strea liniștit și să-și râdă în barbă până la adânci bătrâneți. Din păcate, eu unul nu prea văd azi pe nimeni în Carei capabil să strângă pe o listă semnăturile a 25% dintre locuitorii cu drept de vot ai orașului.

Există însă și alte rețete verificate deja în practică. Pașnice.
Iar lozinca trebuie să fie una cunoscută: „Ieși afară, javră ordinară.”

http://www.youtube.com/watch?v=U4Dbur2bf7s

de ocsike la 24 februarie 2013 - 09:10

e adevarat ca jeno asta gospodar de oras face din salarul taiat pentru datorii o fabrica noua pentru copilul care a terminat o facultate nu demult?
e adevarat ca intai a construit acolo in spate la unio si apoi a luat autorizatia de constructie si altele????
nu poate sa dea reteta si la noi cum se poate face asta ca sa nu mai plece nici la noi copii la lucru in alt loc si sa facem si noi pentru ei ceva fabricile???
acum vedem ca e ocupat sa baga harletul la monument ca sa nu fie acolo multi romani dar de ce nu da afara si pe nevasta daca tot e una cu care a facut copii acum unguri???este interesant cum pentru 15 martie e mereu facut curat in oras si fiecare statuie ungureasca e bine curatata si pus acolo de la paza cineva iar pentru romani nu face decat sa ia impozitele .RUSINE jeno cu salar taiat!

de $ la 24 februarie 2013 - 11:19

In orasul asta de gogumani
….este cel dintai dintre frontasii pulutici!
Va suparati gogomanilor ?
asta meritati.

de Liviu la 24 februarie 2013 - 15:00

RUSINE primariei din Carei si celor doi primari !
Cea mai desantata conducere de pana acum a orasului Carei!!!Scopul lor este distrugerea orasului traditional si transformarea lui intr-o colonie aservita lor!!!Javre ordinare RUSINE sa va fie dar probabil ca nu cunoasteti notiunea acestui cuvant asa ca MARS afara ar fi mai potrivit pentru jigodiile care sunteti!

de careian la 24 februarie 2013 - 15:07

Reparati mama dracului drumul……….

de careian la 24 februarie 2013 - 15:09

Parca au navalit tatarii defrisari, drumuri si lucrari neterminate, risipa si proasta gestionare.

de careian la 24 februarie 2013 - 15:09

Rusineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee………….

de unu neaMarin la 24 februarie 2013 - 16:04

Cica ma Suca ma se rasturne caru ca prosti ma
ma suca ma da rau e sa fii prost ma Suca ma
Si sr raspindira prostii ma
de nu mai poti de ei ma Suca ma….>

Da rau e sa fii prost ma da rau e sa fii prost

de ------> la 24 februarie 2013 - 16:22

Se intilnira ma Suca si cu Bula––––––si sa vezi si sa nu crezi
Si daca ati punie poze cu repartiile din centru ,cazarma….>.>
Ca la razbel moncher ca la razbel zise si mamitza catre Goe

de neaIancu la 24 februarie 2013 - 16:35

Ori sa se darime totul
Da sa nu se construiasca nimica

Ori sa nu se construiasca nimica
Da sa darimam pe ici pe colo
In punctele Esentiale

Sa traiesti nene Iancule
Esti Mare!

de Sa fie vorba de prostie/sau lipsa de respect? la 24 februarie 2013 - 19:19

Vineri 1 Martie ar fi indicat sa iasa toti careienii la Monument,indiferent de nationalitate
Marele sculptor VIDA GEZA pe care-l comemoram ,a creeat acest simbol istoric pentru toti locuitorii.Poate cei care au rascolit platoul monumentului au uitat ca istoria nu se poate nici rascoli nici uita.Monumentul ostasului roman este opera sculptorului Vida Gheza si a arhitectului Anton Damboianu.
Inaugurat in anul 1964. Complexul monumental este realizat din piatra alba si are dimensiuni impresionante: deschiderea frontala de 18 m, adancimea de 5 m si inaltimea de 12 m. Acest insemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificatii simbolice: un cap de taran, care inspira demnitate si statornicie (simbolul rascoalelor taranesti), o poarta cu incrustatii asemanatoare celor care impodobesc portile maramuresene (“ poarta jertfelor”), o femeie plantand o floare (simbolul reinnoirii), chipul unui ostas care impresioneaza prin masivitatea si trasaturile sale aspre si un obelisc asemanator turlelor bisericilor maramuresene (simbolul flacarii vesnice).
Pe acest obelisc este inscris urmatorul text: „Glorie ostasilor armatei romane, cazuti in luptele pentru eliberarea patriei”.
Patria se cheama ROMANIA,cu totii suntem cetateni ai acestei patrii indiferent de nationalitate.Trebuie sa le dam o lectie celor care uita ca traim in Romania,iar in orasul nostru nu -si au loc discriminarile,chiar daca cei care ne conduc orasul au „poate ” o alta viziune si au intors pe dos platoul din fata simbolului orasului ignorand tot ce inseamna Centenarul VIDA GEZA si pe toate personalitatile care vor fi prezente.

de europa la 26 februarie 2013 - 10:53

inca nu i-a spus nimeni primarului vostru ca am ajuns in anul 2013 si nu mai exista grofi la castelul sclivisit in doi peri din bani europeni????
mare foame de bani la primaria voastra udmrista….

de nelutu la 26 februarie 2013 - 15:43

ba fratilor da nebunu de primar vre sa lase numa castelu in picioare ,si rade tot de pe fata panantului.,datorii nu plateste
masina isi cumpara din banii oraului
fabrica noua face ..din ce bani????
amu ne taie si ce copaci o mai ramas

alo???vede cineva ce face nebunu care ara la monument cand astepata orasu oaspeti!!1
dapoi are ceva pele pa obraz numa ca daia de cizma!!!!!!!

de soldatii la 26 februarie 2013 - 17:52

vinitura de eglioaia si cu vinitura de jeno distrug orasu si taie dupa cum le vine la mana…nu dijaba o cumparat reanultu de la bacau de unde vine cocoana iasta nenorocita!!!!
astia ne taie tot orasu in bucati SATITI OAMENI BUNI!!!!!!
jegosilor… nu va mai ajung banii…. cu ei in gura sa stati si la cimitir!!!!!

de Horia Mărieș la 27 februarie 2013 - 18:49

KGB, CIA, Mossad și alte servicii interesate n-au raportat că azi lucrătorii se străduiau de zor să mai planteze niscaiva dale și borduri în locul celor arate deunăzi (or fi dale de ale lui Videanu?). Lumea bună, primașul și vicele, era și ea pe baricade, cei doi inspectau de zor lucrările aflate în curs de desfățurare și dădeau l indicații. Mai sunt, este drept, și niscaiva munți de pământ, moloz și ciment plasați strategic pe peluza dintre alei, dar aștia au și ei rolul lor bine gândit în scopul încurcării circulației pietonale din zonă.
Pe scut, sunt mari speranțe ca autoritățile locale i responsabile să mobilizele toate forțele disponibile și ca în seara (sau noaptea) zilei de 28 februarie, sau în cel mai rău caz în dimineața zilei de 1 martie, construcția faraonică să fie finalizată, pentru desfășurarea în bune condiții a ceremoniilor programate pentru d.a. zilei de 1 martie.
Vă dați seama că primașului îi cam țâțâie fundul, are niscaiva emoții, de data asta chiar că nu-și permite să o dea în bară, nu de alta dar s-ar isca un scandal cât Monumentul de mare.

de un roman la 27 februarie 2013 - 22:26

bulibasa care a scos placile de la monument uraste romanii mai abitir ca fascistii.
ura ii intunesca mintea si crede ca mizeria facuta la monumentul ostasului roman este o ofranda adusa clicii sale de extremisti!
noroc ca nimic din ce face nu ne poate atinge si vom fi acolo si pe ploaie si pe vant si asteptam sa crape fierea in el ,.

de caraien la 28 februarie 2013 - 21:50

cica de 15 martie au inceput pregatirile lui jena de carei cu zituka…prima data se ocupa de scos dalele de la monumentul romanesc….sa vina senatorul valer marian si sa ceara demisia lui kovacs pentru ca in primaria carei e obligatorie limba maghiara si pentru ca aia doi primari udmristi isi bat joc de romani si de monumentele lor!
sa nu uite senatoru sa caute si ce evaziune fac sobolanii tulipani de la primarie si din ce bani se face fabrica de mobila din spatele de la cantina lui unio carei

de Horia Mărieș la 1 martie 2013 - 03:56

KGB, CIA, Mossad și alte servicii interesate nu ne-au informat azi dacă s-au terminat sau nu lucrările de înlocuit dale, plantat lalele & viorele la Monument. Sper că da, sper că s-au terminat și că ceremoniile prilejuite de Centenarul Vida Gheza se vor desfășura într-un cadrul civilizat.

Mi-am pus însă problema de ce s-au apucat edilii locali de treaba asta tocmai acum. Unul din motive mi se pare evident, și anume faptul că peste două săptâmâni va fi 15 martie și că primașul a vrut să mai dreagă câte ceva, să mai cosmetizeze câte ceva, să mai pună un strat gros de fard pe imaginea de ansamblu, nu întotdeauna plăcută, dar predominant roșu-alb-verde a orașului.

Mi-am pus problema și de unde are primașul bani pentru dale, borduri, ciment, gazon și floricele. Nu el, primașul, fiindcă știm bine că el n-are de fel bani ci doar proprire pe salariu, ci dacă Primăria are sau nu bani pentru așa lucrări acum, știut fiind faptul că Primăria Carei este datoare vândută și cvasifalimentară.

City managerul Bekö Tamás dădea în ziua de 23 august 201 un interviu în ziarul online de limbă maghiară ce poartă numele orașului. Atunci, administratorul public povestea (extrem de vag) și de existența unui proiect HURO finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, proiect de care nu s-a prea vorbit-auzit până atunci în media și anume de proiectul legat de reamenajarea zonei din jurul Monumentului Ostaşului Român.

Bun. Acum știm clar faptul că reamenajarea zonei din jurul Monumentului Ostaşului Român trebuia făcută neapărat și datorită existenței unui proiect finanțat de comunitatea europeană în cadrul cooperării transfrontaliere HURO. Acum știm și de unde au venit banii cu care s-au putut ara dalele din fața Monumentului.

Nu știm însă (și nici nu mai avem răbdare să facem săpături pe net pentru aceste date) care a fost suma din proiect alocată Careiului, când s-a organizat licitația pentru execuția lucrărilor respective, ce firmă prietenă sau nu a fost câștigătoarea licitației, etc. Nu cunoaștem detaliile afacerii, procentul șpăgii, deși cu nițică răbdare și timp pierdut le-am putea afla de pe net, asta fiindcă „transparența” bine-cunoscută a primăriei și a primașului nu ne vor ajuta niciodată să aflăm adevărul.

Însă, pe lângă primaș și acoliții săi, mai există și consilieri locali de o altă coloratură politică ce ar trebui să cunoască măcar o parte din detaliile enumerate mai sus. Facem apel la vre-un consilier local ceva mai binevoitor, și îl rugăm (nu îl interpelăm) să ne lămurească pe această cale, adică pe calea comentariilor postate la B. de C., ce se ascunde în fond și la urma urmei în spatele afacerii demarată și finalizată (sper eu) în grabă, și numită reamenajarea (înfrumusețarea) zonei din jurul Monumentului Ostaşului Român.
Câți bani europeni au fost alocați, cum au fost folosiți, care au fost firmele private ce au beneficiat de bani.

Același gen de întrebări am dori să-l punem și cu referire la alte proiecte HURO ce se derulează în prezent sub aripa ocrotitoare și total dezinteresată a city managerului local, cum ar fi de exemplu reabilitarea „manézs”-ului din Parcul Dendrologic (l-am citat pe dl. Bekő Tamás și mi-a venit instantaneu în minte Verne Gyula), reabilitarea Parcului Dendrologic, etc. Nu de alta, dar dacă KGB, Mossad și CIA ne-au informat corect, numai pentru aceste două proiecte vor trece prin mâinile city managerului și ale altora, cca 1,5 milioane de Euro.

Proiectul „manézs”-ului d-lui ing. Bekő Tamás, city manager si consilier local din partea UDMR, membru fondator al Asoc. Equus, precum si al doamnei Veress Anna, tot consilier local din partea UDMR dar și președinta Asociației umanitare și de binefacere (adică de luat și de împărțit banii europeni) Equus (altfel spus, cai = iepe și armăsari) va înghiți cca 662.000 Euro, în timp ce proiectul HURO/1101/019/1.3.1 CARGEREVIT – “Revitalizarea comună a grădinilor istorice protejate din Carei şi Géberjén” va avea 742.258,14 Euro alocaţi Municipiului Carei. Bani, nu glumă, trai pe vătrai nineacă! Cine o să numere florile și copacii plantați în Parcul Dendrologic? Nici draqu, deci lozinca va fi „fură cât poți!”.

Stimați consilieri locali de orice culoare politică, am vrea și noi, contribuabilii prăpădiți dar având toate șările și impozitele plătite la zi, să auzim clar și răspicat din partea Dss felul în care se manageriază (cheltuiesc) la Carei cei ~1,5 milioane de Euro de care am făcut vorbire mai sus.
Poate veți reuși să ne (vă) luminați în curând.

În rest, s-auzim numai de bine și să ne iubim ca frații !

Lasati un comentariu