Ţăranul sălăjan în raport cu mitologia universală agrară

• publicat la: 19 February 2013
Ţăranul sălăjan în raport cu mitologia universală agrară

Acest articol este o replică la   murdăria       iredentistă„ Traseul legendelor Sătmărene”, pusă în circulaţie de cătreAsociaţia Culturală Nagykaroli es Videke” în complicitate cuAsociaţia Szatmar Kozhaznu Egyesulet”, prin care se pune în circulaţie  afirmaţia xenofobă   românii în concertul de convieţuire a etniilor transilvane sunt nişte primitivi.

                    *

Folosim toponimul „Sălăjan” pentru că zona Careiului, locaţie în care este instituţionalizat organul iredentist, coautor al lucrării, „Traseul legendelor sătmărene”, respectiv, „Asociaţia  Culturală Nagy Karoli es Videke”, a făcut parte din Sălajul istoric iar prin suma valorilor culturale şi cultuale ce îi caracterizează nivelele de civilizaţie continuă tradiţia sălăjană.  Demonstraţia pe care ne-o propunem va fi strict legată de  lucrarea celui mai reputat istoric al religiilor, respectiv Mircea Eliade, în al său  „Tratat de Istoria religiilor” şi mărturii contemporane locale. Pentru început vom pune în discuţie una din cele mai esenţiale operaţii ale civilizaţiei săteşti, semănatul care în lumea ţăranului român are conotaţii religioase drept care în cultura sătească pământul este tratat cu veneraţie. Opunem legendelor sătmărene, în sfera cărora s-au colectat doar  cele cu valoare naţională maghiară, câteva prelevări mitice ale populaţiei majoritare, românii, din care se poate lesne vedea spiritul de înaltă civilizaţie a acesteia, şi alinierea totală a acesteia la civilizaţia universală.

Ne vom începe demonstraţia cu un citat din Tratatul de Istoria Religiilor al lui Mircea Eliade, o constatare a  marelui savant, o concluzie trasă din  tradiţiile şi obiceiurile cele mai extinse ale populaţiilor lumii. Autorul pe baza izvoarelor culese ne pune în posesia atitudinii generalizate pe terra privitor la semănat, operaţie ce asigură prin culturi agricole hrana cea de toate zilele. În acest sens la pag. 310  „Atât la începutul semănatului cât şi la începutul secerişului, plugarul trebuie să fie spălat, îmbăiat, îmbrăcat cu o cămaşă nouă…”.

 Semănatul în Sălaj: Cercetătoarea Luminiţa Gliguţa ne propune răspunsurile a două respondente, din Bănişor –Sălaj, la ancheta sa etnologică. Prima: Cadar Oniţa Ana (Oniţa Vilii) spune: „Când mere la sămănat, bărbatu trăbă să fie curat, să n-aibă trabă cu muierea, să se culce cu ea în pat, da să n-aibă treabă cu ea. Trăbă să fie curat, dacă nu-i curat omu, să zâce că se face tăciune în grău !” Acelaşi respondent completează. „Înainte de sămănat îşi face cruce şi zâce un Tată-Nost !” Cel de al doilea subiect Ceke Tudura (Tudura Vironii) completează: „Când samănă, să zâce să înceapă  sămănatu cu ochii închişi, să nu mânce păsările grâu. Îl spală cu  ptiară mnerâie şi cu var. Nu era voie să te culci cu muierea înainte de  sămânat şi să coci pită în cuptor în ace zî. Când s-a găta de sămânat, se pune pozdări la capătu pământului şi zâce. Aista-i, sămănat, aista-i gata, Doamne fă-l !”

Prin constatarea sa dinTratat de Istoria Religiilorla pag. 326  vorbeşte despre postul erotic anterior însămânţării: „Patru zile înainte de semănat, pipilii din America Centrală dorm despărţiţi de soţiile lor, pentru a putea fi excesivi (n.n. sexual) în noaptea dinaintea semănatului”.

 Dacă la subiecţii intervievaţi din America Centrală, postul erotic încetează în cea de a patra noapte înaintea semănatului, cu conotaţia ca semănătorul să păşească pe ogorul ce va fi însămânţat după o probă de virilitate din cele mai intense, în civilizaţia română sălăjană, postul erotic din noaptea ce precedă semănatul este justificat de nevoia ca semănătorul să-şi conserve virilitatea, şi astfel  să ducă odată cu grâul pe care-l va aşeza sub brazdă  şi capacitatea erotică  economisită, valoare procreativă ce se va transfera de la el sub brazdă astfel încât pământul primind de la el şi capacitatea de a fi a bărbăţiei să fie şi el excesiv în cantitatea de producţie ce o va oferi cultivatorului.

Interdicţia de  a nu coace în cuptor în ziua semănatului are conotaţia unui armistiţiu între gospodar şi grâu, cel dintâi trebuind să facă, astfel , o dovadă că nu agresează grâul, cunoscut fiind că procesul de fabricaţie a pâinii prin coacere traversează şi o tehnologie de agresare prin foc.

Privitor la transferul de virilitate de la bărbatul semănător la ogorul supus recoltării Mircea Eliade în Tratat de Istoria Religiilor la pag. 292 pune în pagină un obicei din  Oceania, respectiv din insula Ambion în contextul: „ … când plantaţiile de cuişoare par deficiente, bărbaţii se duc acolo, noaptea,  goi, iar prin simularea unui act sexual între el şi arbore, strigând „Cuişoare ! Cuişoare !”  Un obicei asemănător descoperim în Valcăul de Jos (judeţul Sălaj) în ajunul bobotezei cu ocazia „Menirii Pomilor” respectiv ocolirea            acestora şi rostirea oraţiei „Pomule de nu-i rodi/ Securea te va lovi/”, sau: „Pomule de nu-i rodi/ Ta-ta-ta, te-oi meleşti/ Turaleisaaaa!…”,  iar la Mirşid (Sălaj) unde se practică rostogolirea  roţilor de foc şi strigări peste sat, iar pentru alungarea spiritelor malefice ce ar putea  afecta rodirea se procedează la legarea pomilor cu ramuri de rug şi bulbi de usturoi.

Se poate observa din cele de mai sus că ţăranul, român sălăjan, se înscrie ad-literam, şi s-a înscris pe toate treptele sale de dezvoltare până în profunzimea istorică a existenţei umanităţii, în civilizaţia universală agrară, că în sumumul actelor sale de vieţuirea se regăsesc tehnici, din cele mai înaintate, din  calendarul cu deprinderi religioase ale omenirii, care dovedesc în mod plenar că este deplin ancorat în civilizaţia terrei. În aceste condiţii aplicarea etichetei de primitiv şi primitivism, cum au procedat iredentiştii, autori ai opului „Traseul legendelor sătmărene” nu este nimic altceva decât un act de blasfemie ce dovedeşte, neapartenenţa autorilor la nivelul de civilizaţie aferent începutului de mileniu trei, ei dovedindu-se tributari spiritului xenofob din vremea când Ardealul s-a aflat vremelnic sub ocupaţie austro-maghiară, ev istoric în care subzistau populaţii dominante şi populaţii cu drepturi restrânse. Acum când s-a edificat Uniunea Statelor Europene, când graniţele teritoriale nu sunt prohibite populaţiilor din U.E. acestea restrângând-şi funcţionalitatea la doar veghea de a nu se face contrabandă, a eticheta cu primitivism populaţia sau parte din populaţia unui stat naţional nu are altă semnificaţie decât primitivismul autorilor unor astfel de concepte, persoane ce conceptual nu s-au desprins de întunecatul ev mediu şi continuă să bântuie bezmetici printr-o istorie dorită, esenţial deosebită de istoria trăită astăzi de umanitate.

Tiberiu Vanca

Lasati un comentariu