ANAF a publicat calculatorul oficial pentru timbrul de mediu. Cât costă noua taxă pentru cele mai căutate maşini noi şi second-hand

• publicat la: 17 March 2013
ANAF a publicat calculatorul oficial pentru timbrul de mediu. Cât costă noua taxă pentru cele mai căutate maşini noi şi second-hand

Maşinile vechi şi foarte vechi câştigă cel mai mult după modificarea taxei de poluare şi “transformarea” acesteia în timbrul de mediu. Valoarea timbrului scade în cazul acestora chiar şi cu mai bine de 90% în cazul unor automobile precum Jeep Cherokee din 1990 cu motor de 4,0 litri pe benzină, pentru care acum se va plăti aproape 1.700 de euro faşă de aproape 40.000 de euro înainte. Pentru un Ford Mondeo din 1993 taxa scade mai puşin, cu doar aproximativ 70% de la 2.200 la puţin peste 600 de euro. Având în vedere că taxa pentru maşinile foarte vechi a scăzut considerabil, cel mai probabil acest lucru va atrage şi o scădere a numărului de maşini înmatriculate de cetăţenii români în Bulgaria, în condiţiile în care costurile unei astfel de înmatriculări sunt de circa 500 de euro.

Printre maşinile avantajate de noua taxă de poluare sunt cele noi cu emisii reduse de dioxid de carbon. În cazul unor modele precum Skoda Octavia 1,6 TDI taxa scade cu aproape 70% de la 163 la 51 de euro datorită emisiilor de CO2 de 99 de grame. Pe de altă parte, modele care doar mizează pe micşorarea motoarelor cum ar fi Renault Symbol, încă la vânzare, are un timbru de mediu cu 50% mai mare, de la 72 la 107 euro, cu toate că are un motor de 1,2 litri.

Regula se aplică şi pentru noul motor de 0,9 litri de la Dacia, pentru care acum timbrul a crescut de la 41 la 49 de euro. Taxele au crescut semnificativ pentru modele Euro 3, cu vechime de 10-12 ani. Spre exemplu, pentru un Ford Fiesta din 2003 timbrul creşte de la 370 la aproape 1.300 de euro. Pentru prima dată în ultimii ani Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat calculatorul pentru taxa de primă înmatriculare/noul timbru de mediu imediat după intrarea acestuia în vigoare…….zf.ro

Lasati un comentariu