Elveţia, interesată de privatizarea Tarom şi CFR Marfă

• publicat la: 15 March 2013
Elveţia, interesată de privatizarea Tarom şi CFR Marfă

Ministrul Transporturilor,Relu Fenechiu, a avut joi o intrevedere cu ambasadorul Confederatiei Elvetiene la Bucuresti, ES Jean-Hubert Lebet, in cadrul discutiei partea elvetiana aratandu-si interesul in ceea ce priveste privatizarea Tarom si CFR Marfă, potrivit unui comunicat al ministerului.

“Mi-as fi dorit ca CFR Marfa să rămână la stat datorită importantei strategice pe care o are. In momentul de faţă compania beneficiază de management privat si deja a câştigat un contract, singurul din ultimii doi ani. Există intentii de cumpărare din partea unor societăţi, si de aceea doresc să privatizez o companie curată, ce are ca avantaj accesul la Marea Neagră prin portul Constanta si o infrastructură  proprie reprezentată de vagoane, locomotive si depouri”, a precizat Relu Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a prezentat partii elvetiene o listă de proiecte de infrastructura ce reprezintă oportunitati privind realizarea unor contracte de parteneriat public privat.

Delegatia elvetiana si-a manifestat interesul de a organiza intâlniri cu mediul de afaceri si bancar elvetian, pentru a discuta unele oportunităţi de colaborare in domeniul transporturilor.

Ministrul Transporturilor a făcut si o scurtă prezentare a companiei Tarom, subliniind totodată că aceasta beneficiază de management privat si ca a fost aprobat planul de administrare al companiei, plan ce vizeaza masuri de reducere a pierderilor, dar si de recastigare a pietei pierdute in favoarea companiilor private si a operatorilor străini:

“Avem un plan de redresarea a activităţii Tarom pe trei ani si de aceea nu este oportuna privatizarea unei companii cu pierderi. Ne dorim relansarea companiei si abia apoi ar trebui privatizată”, a declarat ministrul Transporturilor.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu