Pagina principala / Eveniment, Stirea Zilei / Eveniment Muzeu Carei: Expoziţia: „Arme medievale transilvănene. Colecţia de Arme şi Armuri a oraşului Sibiu”

Eveniment Muzeu Carei: Expoziţia: „Arme medievale transilvănene. Colecţia de Arme şi Armuri a oraşului Sibiu”

Sibiul deţine cea mai mare colecţie de arme medievale din România, printre cauze fiind aceea că oraşul era în vechime un mare producător de arme, marfă ce dintotdeauna a adus un mare profit. Poziţionarea burgului la intrarea în trecătoarea principală din Carpaţii Meridionali era deosebit de favorabilă pentru un comerţ profitabil, dar, în acelaşi timp, deosebit de defavorabilă din perspectiva expunerii sale. Nu se poate spune că sibienii au sfidat moartea pentru bani. Ei au calculat acest risc şi au investit banii din comerţ pentru a-şi apăra poziţia favorabilă în care s-au aşezat.

Admirăm fortificaţiile burgului sibian şi ne minunăm de fiecare dată de numărul mare de turnuri, bastioane şi de zidurile puternice construite de saşi. Trebuie spus că lucrările titanice de apărare, dacă ar fi să le punem cap la cap, ar reprezenta nu mai puţin de 150 de ani de construcţie permanentă, din secolul al XIII-lea până în cel de-al XVI-lea. Cauza este cât se poate de logică şi obiectivă.

Un asemenea şantier presupunea un efort financiar considerabil însumând energiile întregii comunităţi, dar realizarea lor a fost determinată tocmai de atacurile, asediile precum şi toate încercările de cucerire a Sibiului petrecute de-a lungul întregii perioade medievale. Aceste considerente i-au determinat pe cetăţenii Sibiului să construiască 5 inele de ziduri, care există şi astazi. Aceste ziduri vor constitui mândria oraşului deoarece cu ajutorul lor sibienii au reuşit să ţină piept tuturor încercărilor de cucerire, fiind printre puţinele cetăţi transilvane, dacă nu chiar singura, ce după marea invazie mongolă, nu a fost cucerită prin forţă.

Primul mare şoc militar al sibienilor a fost aşadar în 1242, odată cu raidurile mongolilor, când fortificarea oraşului se prezenta sub forma unor şanţuri şi palisade întărite. Atacul acestora a fost devastator pentru comunitate, oraşul fiind distrus în întregime. Cronicile spun ca doar 100 de localnici au supravieţuit. Cifra ne îngrozeşte, dar putem să ne imaginam ca în acele vremuri de începuturi populaţia oraşului nu era foarte mare, fiind undeva pe la 500 de locuitori. Cetăţenii au încercat să îi oprească pe mongoli în apropierea Sibiului, dar au fost realmente macelăriţi, însuşi preotul paroh Nikolaus, liderul comunităţii, moare în bătălie. Invazia mongolă, devastatoare, dar de scurtă durată, a reprezentat imboldul realizării unei apărări care să permită supravieţuirea burgului. La scurt timp după marea invazie, sub perspectiva unor noi raiduri tătăreşti, începe procesul de fortificare, iniţial cu piatră şi apoi în secolele următoare cu cărămidă.

Poarta Cisnadiei

Prima jumatate a secolului al XV-lea este perioada asediilor otomane. Redutabilul duşman va întâlni, pentru prima dată în 1432 şi apoi în 1437 şi 1438, o cetate complet fortificată, cu turnuri puternice. Renumele cetăţii va deveni cunoscut turcilor, care au numit-o “Cetatea Roşie“, tocmai datorită zidurilor din cărămidă ce nu puteau fi incendiate. Fraţii Trautenberger, Anton şi Thomas, comite şi primar al Sibiului reuşesc nu numai să salveze oraşul, dar ei vor înfrânge armata turcă în câmp deschis (1437). După aceste asedii, papa Eugen al IV-lea numeşte Sibiul “bastion de apărare al creştinismului“. În toate aceste confruntări apărarea oraşului s-a bazat în mare măsură pe breslaşii sibieni, care prin statutele lor erau obligaţi să apare zidurile burgului. Breslele erau deosebit de indicate pentru apărarea cetăţii, fiind organizaţii disciplinate, membrii acestora fiind obligaţi să facă exerciţii de tras cu arcul şi cu arbaleta, în plus o dată pe an era organizată trecerea în revistză a breslaşilor apţi să poarte arme, care erau obligaţi să apară echipaţi cu arc, arbaletă, spadă şi lance sau puşcă şi platoşă mai târziu.

Un astfel de echipament costa în 1594 opt florini, o sumă deloc neglijabilă pentru perioada respectivă. Meşterul breslaş era obligat prin statut să fie mereu pregătit de luptă. Astfel în statutul fierarilor sibieni din anul 1514 se spunea clar că pretendentul la titlul de meşter trebuia să facă dovada deţinerii unei gutte pux zwm czyll. Totodată meşterii din breslele producătoare de armament din Sibiu, pe lângă obligaţia de a presta serviciul de garnizoană, mai trebuiau să predea, contra plată evident, o anumită cotă de arme municipalităţii oraşului.

Revenind la asediile suferite în secolul al XV-lea, un moment important din istoria Transilvania s-a petrecut în faţa zidurilor Sibiului în 1442. Armata Transilvaniei condusă de Ioan de Hunedoara, va învinge, în martie 1442, armata otomană condusă de begul Vidinului, Mezid. Acesta moare în terifianta confruntare, iar Ioan de Hunedoara va pătrunde mult în teritoriul Imperiului Otoman demonstrându-i vulnerabilitatea. În anul următor, Sibiul îşi arată cu adevărat forţa. Armata cetăţii înfrange, în trecătoarea Turnu Roşu (puntea de legătură între Transilvania şi Ţara Românească), una dintre armatele otomane care dorea să pătrundă pe valea Oltului în Transilvania. Victoria a fost răsunatoare, Georg Hecht, comitele Sibiului, intrând astfel definitiv in istoria eroilor sibieni. În această luptă armata, armamentul ca şi întreaga logistică au aparţinut cetăţii.

După prăbuşirea regatului Ungariei la Mohács, Sibiul a fost puternic implicat in razboiul civil ce avea ca scop moştenirea coroanei, între voievodul ardelean János Zápolya şi Ferdinand I de Habsburg. Sibiul a ţinut partea Casei de Habsburg, fiind principalul său aliat din Transilvania. În acest lung război civil comitele sibian Markus Pempflinger a fost unul din principalii actanţi. In 1529 are loc primul asediu al cetăţii condus de principele Zápolya, ce era sprijinit de armatele otomane.

În 1531 Sibiului îi refuză acestuia jurământul de credinţă, deşi zidurile cetăţii erau apărate doar de o mie de oameni. Conflictul şi asediul intermitent al cetăţii s-a finalizat in 1536 când Sibiul, aproape falit dar necucerit, semnează pacea cu János Zápolya, recunoscându-l pe acesta din urmă, drept rege al Ungariei. În acest conflict Sibiul a ţinut faţă „şefului de stat” şi a aliaţilor săi otomani timp de cinci ani, războiul fiind finalizat şi din perspectiva necesităţii de a relua comerţul şi producţia meşteşugărească pe care se sprijinea oraşul.

Acţiunile lui Mihai Viteazul au avut ca punct important Sibiul, din perspectiva raportului domnitorului cu cetatea, dar şi a desfăşurării unei importantei bătălii, aceea cu principele Andrey Bathory. În octombrie 1599, armata Ţării Româneşti înfruntă armata Transilvaniei la Şelimbăr, în faţa zidurilor Sibiului. Mihai Viteazul câştigă bătălia, porţile oraşului îi sunt deschise primind şi cheile oraşului după care acesta îşi continuă triumfal drumul spre Alba Iulia.

Nici astăzi nu este elucidată cu claritate poziţia Sibiului în acest conflict. Doi ani mai tarziu, în 1601, are loc un nou asediu al cetăţii, Istvan Csaky, comandantul militar al principelui Sigismund Bathory încearcând să cucerească fără succes însă, cetatea. Sibienii au fost ajutati de aceasta dată de armata imperială habsburgică, condusa de faimosul general Georg Basta.

În 1610, Sibiul acceptă de bună voie intrarea în cetate a unei armate, de această dată a celei lui Gabor Bathory, principele Transilvaniei. Însetat de putere şi violent Gabor Bathory a ajuns la putere foarte de tânăr, la abia 18 ani, răspândind în Transilvania o teroare îndreptată îndeosebi împotriva saşilor, şi mai cu seama a celor sibieni, numind în diferite ocazii  Sibiul – poziţia cheie a Transilvaniei. După ce a ocupat cetatea, primarul Gallus Lutsch  şi  multe alte personalităţi ale burgului, vor fi arestaţi. Cetăţenii sunt dezarmaţi şi alungaţi, Primăria este devastată. Oraşul a fost condamnat la înaltă trădare. Cheile oraşului sunt în mâna principelui. Banii ceruţi de principe se ridică la suma de 150.000 de guldeni. Oraşul va fi ajutat de principele Ţării Româneşti, Radu al V-lea Şerban care va încerca alungarea armatelor lui Bathory, dar ironia sorţii, zidurile Sibiului au fost din nou o bună pavăză pentru cei aflaţi în cetate, fie ei şi inamici ai cetăţii, în acest caz. În 1613, oraşul va fi reabilitat de principele Gabriel Bethlen.

Un eveniment însemnat se petrece în important se petrece în cea de-a doua jumătatea a veacului XVII, când Principele Gyorgy Rakoczy al II-lea a asediat în 1660 cetatea pentru 5 luni, deoarece Sibiul îl susţinea pe uzurpatorul Akos Barcsay. Asediul a fost sângeros pentru ambele tabere, principele nereuşind însă să cucerească cetatea.

Întâmplările evocate sunt doar câteva dintre momentele de glorie ale oraşului de pe Cibin ce surprind importanţa acestuia în cadrul sistemului de apărare al Transilvaniei.

Ele vin să ateste valoarea colecţiei de arme ce va fi expusă la Castelul din Carei, începând cu 4 Aprilie, pe parcursul a unui jumătate de an. Sunteţi aşteptaţi la expoziţia realizată cu scopul de a menţine vie atractivitate Castelului din Carei şi de a sporii oferta turistică a judeţului Satu Mare. Parteneri în realizarea expoziţiei sunt Consiliu şi Muzeul Judeţean, Muzeul Brukenthal, Generali România (ce a sponsorizat asigurarea pieselor), Informaţia Zilei, Primăria Carei şi Buletin de Carei.

Fortificaţiile Sibiului – turnuri şi bastioane- pieţele şi alte evenimentele importante ce au avut loc în acestea, le veţi putea descoperi într-una din  ediţiile viitoare.

 

Dr. Anca Niţoi – Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu