Petrică Mureșan,invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte și Muzică Braşov

• publicat la: 25 March 2013
Petrică Mureșan,invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte și Muzică Braşov

Duminică, 24 martie, la Brașov a avut loc  Targul Internațional de Carte și Muzică ediția X-a.

Acesta este o manifestare culturală anuală ce reuneste cele mai importante edituri și case de discuri din Romania precum și distribuitori de carte și muzică străină, artiști plastici și institutii de cultură, fiind dedicată promovării și vânzării producției editoriale si discografice.

Cunoscutul solist sătmărean de muzică populară Petrică Mureșan, a reprezentat Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, instituție al cărui director artistic este, a fost și anul acesta invitatul de onoare la târgului.

El a încântat publicul cu melodi îndrăgite cum  ar fi: “Bate vânt peste secară” ; “Să dai viață”; “Io-s român nu mi-e rușine”, și multe  altele. Publicul, care a fost în număr mare, a cântat alaturi de Petrică, și a rămas foarte impresionat de prestația lui.

Tot în cadrul târgului au mai cântat artiști de seamă cum ar fi, Nicolae Furdui Iancu, Dumitru Fărcaș, Marius Pruneanu,  Vasile Șeicaru și mulți alții.

Acest târg creeaza oportunități pentru parteneriate profesionale în domeniul cărții și muzicii, promoveaza dialogul și schimburile culturale cu invitații din străinătate și conferă cadrul ideal pentru organizarea de acțiuni culturale: lansări de carte și muzică, dezbateri de specialitate, mese rotunde, recitaluri de muzică și poezie, sesiuni de autografe.

Și de această dată Satu Mare a fost la înălțime, cu atât mai mult cu cât pe agenda de lansări s-a aflat și cartea “Povestea pălincii” de Felician Pop și Robert Laszlo.

 

 

Lasati un comentariu