Pagina principala / Eveniment, Stirea Zilei / Suflet de careiean: Profesorul Ioan Chindriş la 75 de ani

Suflet de careiean: Profesorul Ioan Chindriş la 75 de ani

Marele centru universitar, academic și cultural, Cluj-Napoca, a trăit joi, 21 martie, un moment de aleasă înălțare sufletească, prilejuit de sărbătorirea profesorului dr. Ioan Chindriș, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani. La inițiativa Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, a Consiliului Local și a Primăriei municipiului, a Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” și a Casei Municipale de Cultură, clujenii iubitori de istorie  și de cultură națională s-au întrunit în număr impresionant (circa 300) în vasta sală de festivități a Bibliotecii Universitare, spre a omagia pe una dintre „marile personalități ale cetății” , după genericul ciclului de evenimente pe care Clujul le închină celor care, în decursul deceniilor, și-au adus prinosul original și semnificativ la prestigiul de care se bucură în constelația orașelor din România.

Cunoscutul istoric și om de cultură, profesorul doctor Ioan Chindriș, este unul dintre cei mai fideli fii sufletești ai Careiului, unde și-a urmat studiile gimnaziale și liceale între anii 1949‒1955, la prestigiosul liceu „Vasile Lucaciu”, avându-i profesori, printre alții, pe Ioan Fabian, Gheorghe Corâciu, Vasile Vaida, Valeriu Palaghiță, Gavril Sabău, Livia Bărbos și alții.

S-a născut la 21 martie 1938 în satul Sânmiclăuș, la 14 km de Carei, distanță pe care a parcurs-o zilnic pe jos, vara sau iarna, în răstimpurile când micul internat nu avea locuri suficiente, iar „gazdele” de prin oraș erau prea scumpe pentru părinții copiilor de plugari, înglodați în cotele și impozitele cumplitului comunism al anilor ’50 din secolul trecut. Construcție tenace, maramureșan nobil la origine, copilul Ioan Chindriș a răzbătut prin toate vitregiile și a înfrânt toate obstacolele aparent de nesurvolat, făcându-și drum spre un destin intelectual, cultural și academic neegalat nu doar de vreun sânmiclăușean, dar chiar de foarte puțini oameni ai Careiului, ai Sătmarului în general, din trecut și de astăzi.

Ioan Chindriș este acum directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari instituții culturale din România. Despre această personalitate carismatică a Clujului au vorbit, cu ocazia momentului aniversar care i-a fost dedicat în 21 martie, academicianul Emil Burzo, președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, P. S. Florentin Crihălmeanu, eparhul Episcopiei Române Unite de Cluj și Gherla, prof. univ. dr. Doru Radosav, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” și prof. univ. dr. Mircea Popa.

Preasfinția Sa episcopul Florentin, înmânând sărbătoritului Marele Ordin al Sfântului Iosif

 

Din luările lor de cuvânt s-a creionat imaginea unei personalități de frunte a cercetării științifice dedicate istoriei culturii din România. Uitat de căreieni, spre marea lor pierdere, magistrul Ioan Chindriș este cunoscut în cele mai înalte cercuri erudite din țară, dar și de peste hotare, fiind, între altele, profesor atașat al Universității din Memphis (S. U. A.), orașul lui Elvis Presley.

Ioan Chindriș, au subliniat vorbitorii, și-a canalizat energia spre cercetarea unor fenomene și personalități din cultura veche și modernă a românilor, de la iluminismul Școlii Ardelene la preromantismul pașoptist sau la liberalismul epocii memorandiste. Din noianul de 70 de cărți și peste 500 de articole și studii publicate până acum, se evidențiază cele zece volume din corpusul epistolar George Bariț și contemporanii săi (1973‒1991), patru volume dedicate unui alt mare fiu al Careiului, Simion Bărnuțiu, cea mai importantă purtând titlul premonitiv Simion Bărnuțiu. Suveranitate națională și integrare europeană (1998), sau masiva culegere de studii și articole cu titlul Transilvanica (2003).

Dar „miezul dur”, de forță, al operei lui Ioan Chindriș il constituie cărțile dedicate valorificării și popularizării operei Școlii Ardelene, avangardă recunoscută a integrării noastre în marea cultură a Europei occidentale. A inițiat, coordonat și realizat alături de colaboratorii săi monumentala reeditare a Bibliei de la Blaj din 1795, tradusă de Samuil Micu, apreciată laudativ de către Papa Ioan Paul II, care, din respect pentru această uriașă punere în operă, a acceptat titlul de membru de onoare al Academiei Române, în situația când nici un pontif roman nu a făcut parte, timp de două milenii, din nici o organizație laică. Ediția s-a tipărit în editura Vaticanului, a fost dedicată anului creștin 2000 și a fost lansată în 31 mai 2001 chiar în biroul de lucru al Papei Ioan Paul II.

Câțiva ani mai târziu, în 2005, a văzut lumina tiparului o altă operă de vârf a Școlii Ardelene, Biblia Vulgata în limba română, în cinci volume monumentale, ediție critică după un manuscris realizat la 1760 și rămas inedit până în zilele noastre. Sufletul, coordonatorul și realizatorul acestei lucrări uriașe a fost același căreian al nostru, profesorul Ioan Chindriș, aici însă beneficiind de colaborarea celui mai bun lingvist pe care îl avem astăzi, profesoara Niculina Iacob de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Împreună cu această personalitate providențială a filologiei românești, Ioan Chindriș a lansat proiectul unei restituiri antologice a operei Școlii Ardelene, gândită în 15 volume, din care până acum au ieșit de sub tipar cel dedicat lui Samuil Micu (2010) și cel dedicat lui Ioan Budai-Delanu (2012).

Reproducem în continuare cuvântul de laudatio al profesorului universitar doctor Mircea Popa, cunoscător profund al activității și operei sărbătoritului de la Cluj-Napoca din 21 martie, căreianul Ioan Chindriș:

„Ne-am cunoscut cu ani în urmă, în faza deplină a tinereţelor noastre, în biroul de lucru al profesorului Iosif Pervain de la Facultatea de Filologie din clădirea Marianum de pe Horea, pe când ne făceam amândoi doctoratul şi când veneratul nostru profesor acceptase, la insistenţa discipolului său, să ne coordoneze corpusul de documente George Bariţ. Tânărul meu confrate lucra pe atunci la Radio Cluj, de unde vocea sa grav melodioasă pătrundea săptămânal în casele oamenilor, spre a le aduce cuvenita cronică istorică „File din hronicul neamului”. Cu real talent de evocator, cu alunecări voite şi căutate în poezie, timbrul tremurător, uşor emoţionat, al vocii sale baritonale vibra din difuzorul aparatului de radio, mai ales atunci când se oprea asupra vitregiei sau solemnităţii unor evenimente sau încerca să ne creioneze silueta drapată în manta purpurie a unor domni sau cărturari mânuitori de pană. Cu fiecare pagină a sa, istoricul Ioan Chindriş se apleca cu luare-aminte asupra filelor îngălbenite din cronicele patriei, pentru a planta în sufletele oamenilor sămânţa unui crez şi a unei speranţe, sub semnul sentinţei cronicăreşti din „Biruit-au gîndul…” Documentate şi pline de culoare evocările lui, reunite în volume ca Figuri de cărturari, Chipuri din hronicul neamului şi apoi Memoriale 100 din 1998, atestând vocaţia sa nedezminţită de portretist, de pictor de scene istorice, în care dragostea şi pasiunea pentru istoria neamului se împletesc cu irepresibila sa patimă de a descifra tainele şi secretele cărţilor din trecutul cultural al poporului român. Atunci când regimul totalitarist al lui Ceauşescu a dat iama prin cultură desfiinţând posturile de emisie regională, Ioan Chindriş a nimerit printr-o fericită întâmplare (regizată din umbră de Ştefan Pascu, pe care-l adula) la Institutul de Istorie al Academiei. Nu se putea găsi o alegere mai potrivită, căci, în cele din urmă, istoricul de carte veche care era şi-a găsit în sfârşit locul potrivit. Aici s-a fixat cu hotărâre la epoca Şcolii Ardelene, într-o vreme în care preocupările academicianului David Prodan glisaseră spre urbarii, iar glasul lui Pompiliu Teodor se auzea tot mai difuz, devenind treptat-treptat, prin muncă tenace şi plăcerea monstruoasă a vocaţiei documentare de arheolog literar, un consumator imbatabil de texte, un adevărat specialist al perioadei de care vorbim, unul care nu mai poate fi întrecut la ora de faţă. Cărţi masive, avînd acelaşi format cărămidal, s-au revărsat spre public, aducând în faţa celor interesaţi principala operă a lui Inochentie Micu, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Budai Deleanu şi a altor scriitori pe care i-a cercetat la sursă. Chiar dacă dragostea lui dintîi a fost opera şi scrisul lui Al. Papiu Ilarian, apoi cel al lui George Bariţ şi Simion Bărnuţiu, situîndu-se deci în zodia paşoptismului şi post-paşoptismului, a „naţionalismului modern”, cum îi plăcea lui să spună, şi prin ediţiile consacrate lui Nicolae Pauleti şi Ioan Rusu, a simţit nevoia imperioasă să coboare tot mai adânc în timp spre a se adăpa la izvoarele regeşti ale renaşterii noastre culturale. Ioan Chindriş este la ora actuală un nume pe care nu-l mai poţi ocoli, un nume care a rupt tradiţia paşilor mărunţi în domeniu şi a pătruns în marele Panteon. Cu Biblia lui Samuil Micu, Vulgata de la 1795, l-a impresionat pe Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, ducîndu-i-o în dar la Roma, fapt care l-a determinat pe Papa să accepte a fi ales membru de onoare al Academiei noastre; pe prelaţii celor două biserici i-a cucerit prin stăruinţa sa de a reconstitui filă cu filă epopeea traducerii Bibliei la noi din etapa Bob şi Petru Pavel Aron; pe Eugen Simion l-a cucerit prin corpusul de documente G. Bariţ şi epistolarul lui Timotei Cipariu, iar pe filologii şi istoricii reticenţi de la Academie prin lejeritatea şi rapiditatea cu care se mişcă pe terenul accidentat al filologiei moderne, fapt dovedit şi prin cărţile scoase în tandem cu Niculina Iacob de la Suceava, dintre care stau martore ediţiile din Budai Deleanu sau din cele ale lui Augustin Bunea. Stăpînind de sus întreg teritoriul cărţii vechi româneşti, pentru care pregăteşte un nou catalog, având acces nelimitat la documentele şi manuscrisele Bibliotecii Filialei din Cluj a Academiei Române şi în calitate de director, el propunea acum câţiva ani o ediţie cuprinzătoare de texte care să vină de la Şcoala Ardeleană pînă la 1848.

Fără îndoială că vârsta, priceperea, tenacitatea şi puterea de muncă vor fi chezăşie pentru o astfel de realizare pe care numai Ioan Chindriş ar fi capabil s-o facă. Căci, judecînd la un moment dat cu severitate fragmentarismul meu, mi-a spus oarecum dezaprobator: „Prin ceea ce faci şi publici e timpul să creezi evenimente, nu simple prezenţe. Ceva de care să se împiedice toţi!” Şi de opera sa au început tot mai mulţi să se poticnească, semn că există la modul decisiv şi plural. Cărţile semnate de el reconstituie demn şi pilduitor etape întregi de istorie culturală, politică şi religioasă (Şcoala Ardeleană, Paşoptismul, Post-paşoptismul), fără de care nimeni nu va fi în stare să refacă pulsul interior al spiritualităţii româneşti din Transilvania. La cei 75 de ani pe care-i împlineşte zilele acestea, el este specialistul nr.1 al strălucitei perioade a Şcolii Ardelene, de unde nimeni şi nimic nu-l mai poate clinti. Nici măcar Academia”.

Suntem mândri de astfel de fii ai Careiului, cum este domnul profesor Ioan Chindriș, caruia îi urăm la rândul nostru „La mulți ani!”, multă putere de muncă și realizarea tuturor proiectelor pe care și le-a propus.

Daniela Ciută

comentarii