Un nou număr al revistei Eroii Neamului
A apărut numărul 1 (14) , martie 2013, al revistei Eroii Neamului. În acest număr semnează articole redactorul șef al revistei, col (r.) Voicu Șichet, dr. Viorel Câmpean, pr. Alexandru Tincu, pr. Cristian Boloș, conf. univ. dr. Ioan Cârja, ing. ec. Cristian Mareș, ing. Mircea Pîrlea, prof. Raluca Constantinescu și mulți alții.
Tematica pe care o abordează revista se referă în special la filele de istorie încărcate de eroismul locuitorilor de plaiurile românești, dar și evidențierea personalităților culturale locale, readuse în atenție din file colbuite de istorie.
Printre titlurile de articole care atrag atenția se numără Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor, Centenar Vida Gheza-Poarta jertfei la Carei, Eroi martiri străromâni-Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, Elogiul Apenilor adus pr. dr. Vasile Lucaciu, O filă din epopeea Marii Uniri: Unirea Basarabiei cu România, Rolul ardelenilor în Unirea Basarabiei cu România, Ardelenii și românii din Vechiul Regat, Virgil Sălăjanu, un erou din Hotoan, Oameni, fapte destine. Chirvai Ignațiu și Chirvai Vasile, doi luptători sanislăuani și altele care îndeamnă la lectură pentru o mai bună cunoaștere a istoriei locale și naționale.
Vă prezentăm in continuare materialul redactorului șef al revistei, col (r.) Voicu Șichet,din primul număr din acest an al revistei Eroii Neamului.
Jurnal cimitirelor şi monumentelor eroilor (XIII)
Înainte de a purcede la descrierea obiectivelor vizitate pentru pregătirea acestui articol, doresc să fac câteva precizări cu privire la tematica abordată în numărul de faţă. Dat fiind că de Ziua Naţională sătmărenii au avut privilegiul de a-l avea în mijllocul lor pe conferenţiarul universitar dr. Ioan Cârja, care a susţinut un interesant discurs în faţa statuii lui Vasile Lucaciu, şi de la care am obţinut acordul de a-l publica în paginile revistei, am decis să mai publicăm câteva materiale legate de Marea Unire, dar şi altele conexe cu aceasta (în special Vasile Lucaciu), mai ales că le-am primit ulterior apariţiei numărului precedent. În plus, anul acesta se împlinesc 95 de ani de la acel eveniment, dar şi de la Unirea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord cu România, astfel că ne vom strădui ca în toate cele 4 numere să apară materiale legate de acele mari realizări ale poporului român. De altfel, legat de unirea Basarabiei, publicăm în acest număr câteva materiale, inclusiv o frumoasă poezie pe coperta 3. Desigur, nu lipsesc articolele despre Mica Unire, cea de la 1859, precum şi alte materiale deosebit de interesante despre oameni şi fapte din Sătmar, dar şi din toată România.
Totodată, dat fiind faptul că la 28 februarie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea marelui artist plastic Vida Gheza, realizatorul celui mai impunător monument închinat Eroilor neamului din judeţul Satu Mare, Monumentul Ostaşului Român de la Carei, eveniment ce a prilejuit organizarea, în 01.03.2013, şi în acest municipiu sătmărean, ce reprezintă „ultima brazdă de pământ românesc”, a unei manifestări ancorate într-un ciclu la nivel naţional, la care au fost prezenţi membri ai familiei artistului, oficialităţi judeţene şi locale, invitaţi şi un numeros public, am considerat benefic să publicăm câteva gânduri scrise sau rostite cu această ocazie, într-un grupaj întitulat „Centenar Vida Gheza Poarta jertfei de la Carei”. Alături de reflecţiile oficialităţilor şi ale academicianului Marius Porumb de la Cluj Napoca, ginerele artistului, am inclus şi referatul care a câştigat premiul de la sectiunea Creatie al concursului organizat cu acest prilej pentru elevii careieni. Pe lângă faptul că referatul este foarte frumos şi mişcător, am ţinut neaparat ca să-l public şi pentru a încuraja tinerii sătmăreni, elevii pasionaţi de istorie în special (la care ajunge trimestrial această revistă), să-şi încerce puterile în a scrie şi publica în singura revistă de cultură şi educaţie patriotică din judeţ, ceea ce ştiu şi simt despre istoria Sătmarului şi a poporului român.
Trecând la tematica obişnuită a acestui articol, subliniez faptul că am colindat frumoasa Ţară a Oaşului pentru a puncta cele câteva obiective de interes pentru noi, alături de un vrednic fiu al acesteia, profesorul şi poetul Ioan Nistor, care s-a oferit să-mi fie ghid prin localităţile vizitate. Îi mulţumesc cu această ocazie pentru sprijin şi osteneală şi îl aştept cu articole pentru revistă, convins fiind că are ce lăsa posterităţii despre oamenii Ţării Oaşului, despre faptele lor întru realizarea năzuinţelor naţionale şi sociale ale românilor ardeleni, dar şi despre alte aspecte pe care le-a cunoscut pe alte meleaguri prin care l-au purtat paşii de poet şi patriot de-a lungul vieţii.
Aşadar, prima localitate vizitată a fost Moişeni, aparţinând de comuna Certeze, unde eram interesaţi de o groapă comună în care sunt înmormântaţi 8 eroi români din cel de-al doilea război mondial. În primă instanţă, am găsit vis-a-vis de biserica ortodoxă şi cimitirul din jurul acesteia, un monument nou, din piatră neagră, ridicat de Gheorghe Pietraru în 2010, în memoria unui înaintaş de-al său decedat pe front în cel de-al doilea război mondial, dar şi a altor săteni ce au avut aceeaşi soartă.
De asemenea, în curtea bisericii există o răstignire ridicată în memoria eroilor din decembrie 1989, dar şi a tuturor eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă.
Însă, cu obiectivul vizat de noi a fost ceva mai greu, puţinii localnici întâlniţi neştiind să ne spună unde ar putea fi amplasat, sau dacă mai există. Până la urmă, cineva ne-a îndrumat la Cimitirul „Eternitatea”, situat chiar la capătul de sus al satului, unde am avut norocul să dăm peste familia Dumitru Moiş a Meteanului, care se ocupă de întreţinerea lui. Mai mult, această familie a realizat, în 2008 un mormânt cu o piatră de căpătâi neagră pe locul în care au fost înhumaţi cei 8 eroi, vechile cruci de lemn dispărând de mult.
Din informaţiile ce le avem, confirmate întrucâtva de către familia respectivă, rezultă că cei 8 români erau dezertori din armata hortistă sau din detaşamentele de muncă forţată ale acesteia, originari, se pare, din zona Baia Mare, care au fost prinşi şi judecaţi la Huta, după care au fost executaţi şi aruncaţi într-o groapă comună, undeva între această localitate şi Moişeni. În anul 1945, preotul din Moişeni i-a strămutat în cimitirul satului, reînhumându-i după datina străbună, cei 8 odihnindu-se acum sub mormântul modern făcut de familia lui Mitru Meteanului, pe care o felicităm pentru iniţiativă şi îi mulţumim pentru fapta creştinească, demnă de urmat şi de alţi români cu suflet curat şi cu posibilităţi, acolo unde se mai întâlnesc astfel de situaţii în care vechile morminte ale eroilor sunt pe cale de a fi date cu totul uitării şi nepăsării. Același respect i se cuvine și familiei care a ridicat monumentul de lângă biserică.
Ne-am deplasat apoi la Racşa, unde, în anul 2010, a fost ridicat un frumos monument, încadrat de două tunuri, în memoria sătenilor care şi-au pierdut viaţa pe câmpurile de bătălie ale celor două conflagraţii mondiale, situat în părculeţul din faţa Primăriei, din păcate, oarecum într-o parte, nefiind destul de bine pus în valoare.
Următoarea localitate a fost satul natal al însoţitorului meu, din dialogul purtat cu dânsul reieşind nostalgia după vremurile copilăriei şi tinereţii petrecute pe aceste meleaguri, amintirile din acea perioadă făcându-şi frecvent loc în spusele sale, pe tot parcursul drumului străbătut împreună. Aici, în curtea bisericii, care este şi cimitir pentru săteni, situată pe o înălţime apreciabilă, chiar la marginea satului, există o răstignire din marmură neagră, ridicată în anul 1948, în memoria eroilor locali ce şi-au pierdut viaţa în cele două războaie mondiale.
Sunt convins că domnul profesor Ioan Nistor va fi prezent în paginile revistei noastre cu materiale interesante despre aceşti eroi, dar şi despre istoria localităţii sale natale, precum şi cu alte fapte şi întâmplări demne de a fi cunoscute de contemporani şi lăsate posterităţii.
Ultimul popas l-am făcut la Remetea-Oaş, localitate aparţinând, ca şi Prilogul, de comuna Oraşu Nou, unde am avut surpriza să dăm peste un monument ridicat de autorităţile hortiste prin anii 1941-1942, lăsat oarecum în uitare, paragină fiind mult spus, la fel ca şi fosta primărie, lângă care este amplasat. (foto 5) Inscripţiile sunt doar în limba maghiară, rezultând că evocă eroii din localitate căzuţi în primul război mondial. În spatele său se văd şi acum colierele cu care era prins un catarg de susţinere a drapelului maghiar.
Referitor la acesta, tovarăşul meu de drum mi-a spus că în perioada ocupaţiei hortiste, autorităţile au înâlţat steagul doar până la jumătatea catargului, urmând ca atunci când Ardealul va fi în întregime al Ungariei, să-l ridice în vârf. Din fericire, nu a fost să fie!! Fiind oarecum contrariat de faptul că monumentului respectiv nu i se dă o atenţie mai aparte de către liderii maghiari din judeţ, mai ales că locuitorii sunt aproape 100% de această etnie, am discutat cu unele persoane avizate, care mi-au desluşit o posibilă explicație.
Se pare că monumentul fusese ridicat inițial undeva la sfârşitul secolului al XIX-lea, în memoria omului politic şi revoluţionar ungur Sechenyi Istvan, care, spre deosebire de Kosuth Lajos, era adeptul acordării de drepturi tuturor naţionalităţilor conlocuitoare, având vederi progresiste şi convingeri umaniste demne de Europa zilelor noastre. Ori, liderii maghiari, care toacă toată ziua tema autonomiei şi visează la Ungaria Mare, nu au nevoie de astfel de simboluri ale naţiunii lor, care şi-au îndemnat contemporanii spre bună înţelegere şi convieţuire între cele două popoare, ci de cei care au luptat cu arma în mână doar pentru interesele ungurilor, gen Kosuth Lajos sau generalul Bem.
redactia
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr