1 elev din 2 are scutire de la orele de sport

• publicat la: 26 April 2013
1 elev din 2  are scutire de la orele de sport

Secretarul general adjunct din Ministerul Educatiei Gabriel Ispas a declarat, vineri, la o dezbatere organizata de CNA, ca aproximativ jumatate dintre elevi au scutiri medicale de la orele de sport, numarul acestor scutiri fiind “ingrijorator”.

“Daca ne-am lua dupa situatia scutirilor, ar insemna ca avem o generatie tanara bolnava, incapabila de efort, ceea ce nu este adevarat. De fapt, este doar o aparenta pe care o creeaza cei care, cu o inconstienta infioratoare, dau scutiri medicale unor copii care pot sa desfasoare activitati sportive”, a spus Gabriel Ispas, care a participat la dezbaterea “Campionii se Nasc Acum!”, organizata de CNA.

Gabriel Ispas a adaugat ca, pentru a incuraja educatia fizica in scoli, Ministerul Educatiei Nationale a decis sa ia doua masuri.

“In primul rand, in toamna, in prima luna de scoala, vom avea o zi in care copiii vor face doar sport. Niciun copil nu va fi scutit de sport. Daca un copil are o anumita dizabilitate, poate sa aleaga ce sport sa faca”, a spus Gabriel Ispas.

El a precizat ca aceasta zi dedicata sportului va fi organizata cel mai probabil la inceputul lunii octombrie. Gabriel Ispas a mai spus ca in primavara anului viitor, in cadrul saptamanii de educatie “Scoala Altfel”, doua zile vor fi dedicate activitatilor sportive, in care elevii se vor intalni cu sportivi si vor putea participa la competitii sportive.

Vrem sa schimbam mentalitatea copiilor

“Vrem sa schimbam putin mentalitatea copiilor, pentru ca daca vrem sa nu avem o populatie tanara obeza, nesanatoasa, sedentara, trebuie sa venim cu proiecte concrete, iar ‘Miscarea pentru sanatate’ este primul dintre aceste proiecte importante”, a precizat Ispas.

El a mai spus ca Ministerul Educatiei isi doreste ca, treptat, elevii sa faca patru ore de sport pe saptamana. “Procesul este de durata. Nu se poate ajunge la patru ore de sport la scoala intr-un timp foarte scurt, dar in urmatorii patru ani vom ajunge la acest lucru”, a adaugat secretarul general adjunct din Ministerul Educatiei.

Gabriel Ispas a precizat ca sistemul este diferit intre invatamantul preuniversitar si cel universitar, iar ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a luat in considerare sa nu se mai noteze ora de sport.

“Reactia a fost negativa tocmai din partea profesorilor de sport. Trebuie sa gasim o linie mediana intre ceea ce considera specialistii in sport si ceea ce iti doresc parintii pentru copiii lor”, a mai spus Ispas.

Potrivit acestuia, pentru a fi reluata discutia despre bacalaureatul sustinut si la sport, trebuie rezolvata problema scutirilor medicale.

“Degeaba vorbim de competente, daca un elev 12 ani a vrut scutire medicala cand el este sanatos (…) Din nefericire, nu avem niciun fel de competemte pentru a reduce numarul de scutiri medicale. De aceea, i-am rugat pe cei de la Ministerul Sanatatii sa intervina pe langa colegiile medicilor, sa intervina pentru a-i sensibiliza in legatura cu gravele pericole care ne pasc daca nu suntem atenti la acest lucru.

Medicii pot sa spuna: vezi ca nu este apt sa alerge, este apt sa joace sah”, a mai spus Gabriel Ispas.

sursa ziare.com

comentarii

de unu la 26 April 2013 - 20:52

de unde aveti aceste cifre. exegerat

Lasati un comentariu