Cititorule

• publicat la: 21 aprilie 2013
Cititorule

Afinul meu, sătmărean, Cornel Calvocorescu, m-a pus în posesia unui text publicat prin osârdia lui Andrei Pleşu. Fiind vorba despre modul în care antecesorii noştri de peste milenii (veacurile III-V a.c.) au văzut anii noştri de vieţuire şi civilizaţia ce ne va caracteriza am socotit că cititorul careian se va întreba”Cum se poate?”, iar pentru s-a putut, prezint lucrarea:

                                                Textul de prezentare de sub semnătura lui A. Pleşu

                        „Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Langa Purana, II 39-40), în cuprinsul căruia bombonelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranus au apărut în forma scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Iată o listă selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru”:

                        Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte o spun textele o alarmantă creştere (n.n. nu ne referim la împovăratul suflet al concitadinului vostru Kovacs Eugen). Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului în lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate” (n.n. nu-l excludem pe Viktor Orban, deşi, el, nu este tocmai şef de stat cât doar umbra unei marionete).

                                                                        *

                        „Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la  rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc cu alte cuvinte, un destructurant amestec al castelor, o  destrămare a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială” . (n.n. ne avem în vedere şi pe noi , cei care  fără să vrem, trebuie să fim „beneficiarii” moralei coclite ce izvoreşte din creierul  aflat în stadiu de latentă degenerescenţă a lui Gheorghe Becali).

                                                                        *

                        „Necinstea va căpăta o răspândire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri”. (n.n. Marile şi repetatele puşee de nemulţumire socială soldate, la noi, cu ieşiri în stradă, proliferă descântecul „Hoţii! Hoţii! Hoţii şi iar Hoţii!”, Vor fi citind ei, urătorii, textele puranice de care ne ocupăm, sau starea de fapt românească ne-a translocat în „Ţara hoţilor?!”).

                                                                        *

                        „Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute.”

                                                                        *

                        „Proştii,  impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi”, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mâncare gata-preparată” (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de anii, de „semipreparate” şi de , „fast-food” n.m. A.P.).

                                                                        *

                        „Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa.”

                                                                        *

                        „Vor fi mai multe femei decât bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspândi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul.

                        Se va practica pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi.

                        Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.”

                                                                        *

                        „Discernământul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni)”.

                                                                        *

                        „Va câştiga teren neruşinarea, călcarea cuvântului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împânzi totul.”

   Semnat: majoritar pentru conformitate, şi în mică parte cu titlu de autorat

                                                                                          Tiberiu Vanca

Lasati un comentariu