Deschiderea oficială a Conferinţei Consiliului Regional al Elevilor din regiunea de Nord-Vest

• publicat la: 11 April 2013
Deschiderea oficială a  Conferinţei Consiliului Regional al Elevilor din regiunea de Nord-Vest

Prefectul Eugeniu Avram şi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, au participat, în data de 10 aprilie, la deschiderea oficială a lucrărilor Conferinţei Consiliului Regional al Elevilor din regiunea de Nord-Vest, fiind prezenţi preşedinţii respectiv vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor din Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare.

Şedinţa de deschidere a fost găzduită în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ din municipiul Satu Mare. Conferinţa are drept scop alegerea noului preşedinte şi secretarului general al consiliului şi stabilirea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu. Cu acest prilej, prefectul le-a urat bun venit elevilor sosiţi din alte judeţe la acest eveniment şi le-a transmis succes în activitatea lor, asigurându-i de sprijinul pe care autorităţile îl va oferi şi în continuare acestui organism reprezentativ al elevilor.

A fost ales apoi   preşedintele  Consiliului Regional al Elevilor din zona de nord-vest, acesta fiind desemnat in persoana sătmăreanului  Alexandru Gavrău, postură din care va ocupa şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor. De asemenea, în funcţia de secretar a fost ales Marck Lukacs, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor.

redactia

Lasati un comentariu