Deşertificarea României.Oraşele trebuie să aibă cel puţin trei copaci la un locuitor

• publicat la: 9 aprilie 2013
Deşertificarea României.Oraşele trebuie să aibă cel puţin trei copaci la un locuitor

De când cu „aderarea europeană”, în România se tot discută despre cât pierdem pentru că nu reuşim să absorbim fonduri E.U.ropene. Nu se estimează mai deloc ce şi cât pierdem tocmai pentru că absorbim fonduri E.U.ropene.

Iată, de exemplu, Primăria din Iaşi a tăiat sute de copaci din oraş în cadrul „implementării proiectului DEZVOLTARE REŢEA RUTIERĂ ÎN ZONA CULTURALĂ, ISTORICĂ ŞI TURISTICĂ A MUNICIPIULUI IAŞI”. Proiectul e cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională Axa 1. Bugetul proiectului e de 91.134.026, 91 lei din care 72.232.211,09 sunt asistenţă financiară nerambursabilă. Nerambursabili sunt şi copacii noştri, duşi pe apa gârlei odată cu fondurile europene.

În cadrul aceluiaşi program, s-au tăiat sute de copaci şi în Bistriţa, pentru a face loc „unui labirint de arbuşti” : „Aproape două sute de copaci din parcul municipal al oraşului Bistriţa sunt puşi la pământ în această perioada, acţiunea făcând parte din proiectul de reabilitare a Parcului, proiect finanţat de Uniunea Europeană. Întotal vor fi tăiaţi 196 de copaci pentru a permite reamenajareaparcului municipal, în care va apărea un mic lac, un labirint dinarbuşti şi o piaţeţă pentru diverse adunări publice.” Cetăţenii din Bistriţa au protestat, dar Primăria i-a consolat explicându-le cum, după „reabilitare”, aleile vor fi „iluminate prin pardoseală”.

Presa din Brăila ne informează că, în contextul aceluiaşi Program Operaţional Regional, „Valorificarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii regiunilor României ca destinaţii turistice”, Primăria a tăiat copaci pentru diverse „reabilitări” operate cu ajutorul unor împrumuturi nerambursabile primite de la Uniunea Europeană.

Nici Carei nu a scăpat de urgie, curajoasa presă locală documentând nemulţumirea cetăţenilor faţă de modul în care Primăria din Carei a folosit fondurile europene pentru a secera Parcul Dendrologic şi a defrişa copacii maturi şi sănătoşi care dădeau farmec, umbră, răcoare şi oxigen micului orăşel de 20,000 de locuitori.

(…)

După cum e uşor de observat, primarii implicaţi în aceste defrişări aparţin întregului spectru politic: sunt primari PSD, PDL, UDMR. Singurul lucru pe care îl au în comun sunt finanţările europene, împrumuturile nerambursabile care le stimulează apetitul defrişant. Şi tocmai aici e problema. Nu putem spune, aşa cum suntem obişnuiţi, că: „Da, dom’le, păi ce vină are UE dacă noi suntem proşti şi nu ştim să folosim aceste fonduri?”

Problema nu e doar prostia sau ticăloşia unor primari, ci articularea E.U.ropeană a acestei prostii şi ticăloşii, încadrarea ei într-un program de prefaceri structurale ale României, finanţarea nelimitată a campaniilor acestor primari limitaţi. Acestor primari-tonomat, ideile le vin doar odată cu finanţările. N-au bani, stau la umbră de birou. Au bani, taie copaci ca să justifice cheltuirea banilor. Se află în treabă, cu alte cuvinte, pentru a justifica bugetul primit. Se simt inspiraţi, „iluminaţi” prin dalele frunţilor. Caracatiţa de gutapercă aşezată peste România se umflă brusc de la centru, prinde viaţă odată cu fluxul de fonduri, cu mareea financiară U.E. care inundă ţărmurile noastre.

Cu alte cuvinte, chestiunea gravă e că raza de acţiune a prostiei şi ticăloşiei unor politicieni locali e amplificată, structurată şi orchestrată de fondurile U.E.. Ei acţionează independent unii de alţii, dar la unisonul dat de ritmul şi în direcţia pompării fondurilor. Am scris încă din 2007 că, departe de a contribui la eradicarea corupţiei, integrarea europeană a României o va spori, branşând minigarhii locali la circuitul corupţiei globale.

Într-adevăr, finanţările U.E. îi fac pe politicieni şi mai insensibili la interesele şi doleanţele celor pe care se presupune că îi reprezintă, pentru că banii de la U.E. le permit să depindă şi mai puţin de cetăţeni. Agresiunii lor structurate şi finanţate la nivel E.U.ropean, cetăţenii nu îi pot răspunde decât cu reacţii spontane, sporadice, de slabă intensitate, prost organizate, cu audienţă exclusiv locală. Cine a auzit, în afara oraşului respectiv, de tăierea copacilor din Braşov, Bârlad, Arad, Iaşi, Bistriţa, Carei, Galaţi ş.a.m.d.? Cine, din afara oraşului respectiv, a luat poziţie? Dar ce importanţă are protestul local în ochii unui politican cu finanţare continentală? Finanţarea E.U.ropeană a acestor primari samavolnici le dă nu doar avantaj logistic (ştiu ce vor să facă şi au şi mijloacele de a-şi duce la îndeplinire planul luându-şi prin suprindere cetăţenii şi co-interesând firme occiddentale), dar le oferă şi luxul independenţei lor faţă de cetăţenii/contribuabilii pe care ar trebui să îi reprezinte şi faţă de care ar trebui să fie responsabili.

Cu alte cuvinte, finanţările E.U.ropene nu fac decât să sporească deficitul de democraţie al României: finanţându-l şi sistematizându-l pe „axe” de atac asupra cărora cetăţenii nu au decât prea puţină influenţă. Dacă, în condiţiile sistării de către U.E. a plăţilor pentru Programul Operaţional Regional, România ar contribui la bugetul U.E. mai mult decât ar primi, ar fi un lucru grav. Dar e o adevărată tragedie faptul că o mare parte din fondurile de miliarde de euro pe care le absorbim merg către elite administrativ-politice corupte. Şi asta deoarece e în firea acestor elite să fie loiale celui care le întreţine….continuare in  focuriinnoapte

comentarii

de csabi la 9 aprilie 2013 - 16:28

Foarte bine acuma dn ,Kovacs pot sa incepe plantarea copacilor,cand termina pot sa beneficiaza de pensie (sau ajutor social)

de dumitru la 9 aprilie 2013 - 16:59

e plina tara de covacei avari si hrapareti pusi pe capatuiala si pe castig usor nemuncit!
cine se poate bucura de macelul unor copaci vii si sanatosi?
numai cei bolnavi la suflet!

de buti la 13 aprilie 2013 - 20:49

astia nu sunt copacii de la dealuri din parc???
si acol o sa faca taierile???venit din satele departate primaru nu lasa nimic in picioare dupa el!!!
asta e bun la puha ca nu are aici mormintele la bunicii???lasa ca va face la toti scanduri la gater din copacii taiati

Lasati un comentariu