Destinul comorilor geto-dacilor

• publicat la: 15 April 2013
Destinul comorilor geto-dacilor

Apusenii sau Munţii de Aur, este regiunea cea mai bogată în aur din ţară şi a doua după Rusia, din Europa. Se pare că aici s-a făcut pentru prima dată exploatarea preţiosului metal galben. Despre abundenţa aurului dacilor a scris chiar şi părintele istoriei, Herodot.

Cetăţile greceşti de la Pontul Euxin, îşi trimiteau negustorii să le aducă aurul acestora, care apoi era transportat până la îngheţatele tărâmuri nordice, sau sub soarele arzător al Egiptului.

Aurul dacilor în timpul lui Decebal era de aproximativ 80% de provenienţă aluvionară (Banatul, Crişana, Munţii Apuseni, Munţii Sebeşului, Munţii Olteniei, şi ai Făgăraşului, Dobrogea, Munţii Moldovei şi ai Bucovinei, Munţii Rodnei şi Maramureşului) şi doar 20% de provenienţă subterană, minieră.

In sprijinul estimării de mai sus vine următorul calcul: pentru extragerea din subteran a 165.000 kg de aur dintr-o rocă bogată în minereu, 10 g aur/tonă, presupunând o recuperare de 50% din aur, prin tehnologia de care se dispunea la vremea respectivă, vom avea nevoie de circa 33 ţnilioane de tone de rocă extrasă şi prelucrată.

Această cantitate extrasă reprezintă aproximativ 11 milioane metri de galerii de tipul roman (1m liniar de galerie romană=3 tone de rocă extrasă adică 11.000 km de galerii! Ceea ce demonstrează că aurul dacilor era în cea mai mare parte de provenienţă aluvionară, mineritul subteran fiind cu totul sporadic şi de dimensiuni reduse.

Regiunile pe care le-am menţionat mai sus au furnizat secole de-a rândul mari cantităţi de aur aluvionar, din acesta revenind anual cel puţin 15- 20 tone tezaurului statului dac. Acest aur acumulat în decursul anilor a condus la constituirea unui stoc până la dimensiunea de aproximativ 1000 de tone, tezaur considerat ca intangibil.

Prada luata de imparatul Traian, dupa ce acucerit Dacia, a uimit lumea romana. Faptul a fost consemnat si comentat in mai multe lucrari ale istoricilor antichitatii. Avutiile Daciei luiDecebal vor fi evocate insa nu numai in documentele secolelor ce au urmat cuceririi Daciei, ci si in operele unor umanisti transilvani, 15 secole de la purcederea spre Cetatea Eterna a convoiului greu incarcat cu armele si aurul dac, convoi pe care-l vedem infatisat intr-una din metopele Columnei triumfale, inaltate in Forum.

A fost acel spolium fara seaman in veac.Spolium, prada de razboi, cuprindea fara indoiala, pe lânga „sloiuri”, pepitele mari de aur nativ, si numeroase monede batute in oficinele romane. Cu trei secole mai inainte ca Traian sa fi cucerit teritoriile geto-dacice aflate la nord de Istru, monedele Republicii si ale Cezarilor patrunsesera adânc in Dacia, circulatia lor fiind relativ intensa in secolul marcat de opera civilizatoare a regilor Burebista si Decebal.

Desigur ca in spolium se mai aflau lingouri de aur in forma de vârf de sageata, cum sunt cele descoperite in secolul nostru de arheologi in aria pamânturilor dacice. Prazile luate de la bastarnii si celtii cu care dacii si -au incrucisat armele imbogatisera tezaurul.

Se aflau poate si coifuri de aur, cum este cel descoperit la Poiana-Cotofanesti, cupe rituale si tavi decorate cu mestesugite reliefuri evocând universul mitic al Helladei lucrate de argintarii si orfaurarii din Thasos Histria, Olbia, Apollonia… Se vor fi adunat laolalta in chiupuri de lut ars, argintul drahmelor oraselor cetati de pe tarmurile Pomului Enxin, asa cum ne sugereaza numeroasei tezaure descoperite in aria geto-dacca.

Monedele polisurilor Marii Negre, dupa cum releva documentele arheologice, au ajuns pâna in castelele intarite din muntii Orastiei, la Costesti, bunaoara.

„ACESTEA DIN AVUTIA DACILOR INVINSI AU FOST FACUTE…”

Ioannes Lydus, istoric din secolul al Vl-lea, relateaza ca Traian a luat ca prada din tara getilor 5.000.000 livre de aur si indoitul acestei cantitati in argint, fara a mai socoti vasele „de nepretuita valoare”, turmele, armele si cei 500.000 de captivi. Lydus il citeaza in aceasta ordine de idei pe Criton, care povesteste, in lucrarea „Getica”, desfasurarea razboaielor purtate de Roma pe pamântul dacic.

Lui Criton, care a participat la campaniile conduse de Traian, fiind martor direct al celor petrecute, ii putem acorda credit in multe privinte; Cât priveste insa cifrele amintite, istoricii releva ca ele sunt exagerate. Specialisti de prestigiu european, ca istoricul francez Jerome Carcopino, apreciaza ca metalul nobil luat prada nu insuma mai mult de 165.000 kilograme de aur si 330.000 kilograme de argint.

Desi reductia este mare, cantitatea de metal pretios ramâne totusi considerabila, uriasa chiar in raport cu disponibilitatile de aur si argint ale Imperiului in acel timp. Faptul ca prada luata de catre legiunile biruitoare a fost imensa – si in acest sens toate izvoarele literare sunt de acord – o demonstreaza maretele edificii publice care au fost inaltate la Roma si in alte zari ale imperiului in anii imediat urmatori cuceririi Daciei.

S-au construit temple si apeducte, forul ce poarta numele invingatorului Traian, au fost ridicate statui de bronz poleit cu aur… Inscriptii in piatra mentioneaza cu staruinta ca toate acestea „din avutia dacilor invinsi au fost facute”. In acest timp se va dura la Dunarea de Jos templul inchinat lui Mars ultor – Marte razbunatorul – si monumentul Trophaeum Traiani.

Anul 106 va ramâne adânc intiparit in amintirea romanilor acelui secol: Cezarul hotaraste suprimarea tuturor darilor si – mai mult decât puteau visa cetatenii Romei – fiecare cap de familie primeste 650 de dinari spre a se simti partas la marea victorie. saptesprezece saptamâni in sir au durat jocurile in circuri, 10.000 de gladiatori infruntându-se cu arma in mâna.

Aceasta imensa cheltuiala se produce dupa ce, cu putina vreme inainte de a se incheia campania in Dacia, se instituise o comisie de notabili in vederea stabilirii unor masuri de severe economii, tezaurul imperiului fiind aproape sleit.

Afluxul de metal nobil survenit insa in 106 a fost atât de important, incât s-a produs o scadere vertiginoasa a cursului aurului. Introdus masiv pe piata, aurul Daciei a micsorat cu o zecime pretul lui in tot imperiul, unii autori sustinând ca scaderea cursului a fost chiar si mai sensibila.

LÂNA DE AUR AICI S-A AFLAT

Ar fi putut furniza minele Daciei o atât de importanta cantitate de metal nobil? Acceptând valorile aproximate de Jerome Carcopino se pune problema ce masa de roca ar fi trebuit excavata pentru a obtine o asemenea considerabila productie.

Calculele facute de Ovidiu Maicru  releva ca pentru a fi extrase 165.000 kilograme de aur este necesar sa fie excavate 33.000.000 tone de roca, in conditiile in care minereul este bogat (zece grame de metal nobil la fiecare tona) si considerându-se ca ar putea fi recuperat 50% din aurul continut – marja maxima tinând seama de tehnologia epocii respective.

Dar pentru a extrage o asemenea masa de roca era necesar sa se sape in munte numeroase galerii care ar fi insumat nu mai putin de 11.000 kilometri… Evident, cifra uriasa nu corespunde cu potentialul minelor dacice. Atunci? Este exagerata evaluarea facuta de Carcopino? Se pare ca nu. Calculele sale au câstigat aprobarea majoritatii oamenilor de stiinta.

Sunt istorici care apreciaza chiar ca savantul francez a fost excesiv de prudent in socotelile sale, metalul nobil luat ca prada de Traian insumând valori mult superioare. De buna seama insa, majoritatea aurului nu provenea din extractia miniera, ci din prelucrarea nisipurilor aurifere. Râurile ce-si purtau la vale apele din Muntii Apuseni, din Carpatii Olteniei si din muntii Sebesului constituiau bogate surse de aur aluvionar.

Cu mult inainte de pragul primului mileniu al erei noastre, oamenii bastinasi culegeau graunciorii stralucitori din apele repezi ale râului intr-o tesatura flocoasa din lâna de oaie, practica folosita nu numai  in Colchida miturilor helladice si aici, in inima muntilor dacici, de unde, – potrivit ipotezei lui Nicolae Densusianu – s-a pornit firul fermecatoarei legende a Lânii-de-Aur.

Specialisti avizati apreciaza ca râurile Daciei puteau asigura, anual, intre 15.000 si 20.000 de kilograme de metal pretios… Autoritatea statala, probabil, colecta si tezauriza o buna parte din aurul obtinut prin spalarea aluviunilor si prin exploatarea minelor. Acumularile realizate numai in decursul câtorva decenii egaleaza asadar cifrele avansate de Jerome Carcopino.

Uriasa cantitate de metal nobil nu poate fi deci decât rezultanta unei indelungate acumulari. O buna parte din acest aur si din acest argint venea din gloriosul timp al regelui Burebista care, unind sub cârmuirea sa toate triburile geto-dacice pe la sfârsitul primei jumatati a secolului I i.e.n., isi exercita autoritatea asupra unui spatiu considerabil, ce se intindea de la Carpatii septentrionali pâna in tinuturile strabatute de cursul mijlociu al Dunarii.

Un asemenea puternic stat, ce-si avea inima in fortareata Carpatilor, in arcul carora se afla unul din marile filoane de aur ale.antichitatii, putuse acumula o mare cantitate de metal pretios.

Tezaure descoperite de arheologi pe teritoriul Daciei antice ne aduc informatii pretioase: capeteniile geto-dace detineau obiecte de aur maiestrit lucrate inca din secolele al Vl-Iea si al III-lea ien – coifuri si mânere de sabie, cratere si cupe, precum si splendide ornamente destinate impodobirii harnasamentului.

continuarea in adevaruldespredaci.ro

Lasati un comentariu