Eveniment caritabil

• publicat la: 9 aprilie 2013
Eveniment caritabil

 

Clubul Leo „Black Eagle” Oradea organizează evenimentul caritabil FORMAL PARTY.  Petrecerea va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 21, în incinta Clubului „Avenue” (Oradea, str. Vasile Alecsandri, nr.5).

Invităm cât mai mulţi orădeni să se alăture gestului nostru de solidaritate! Toţi banii strânşi în urma acestui eveniment vor fi donaţi micuţului Ştefănuţ, care la doar 8 ani se luptă cu leucemia. Acesta are  nevoie de ajutor pentru a putea beneficia de tratamentul adecvat în Austria, iar îngrijirile medicale sunt deosebit de costisitoare.

Biletele în valoare de 10 RON se vor putea achiziţiona la intrare, iar cei care vor dori să îl ajute şi mai mult pe Ştefănuţ  vor avea la dispoziţie două urne pentru donaţii.

Tematica petrecerii este îmbrăcămintea formală!  Atmosfera distracţiei caritabile va fi susţinută de muzică bună, papioane, tocuri şi mai ales – donaţii!

Vă invităm cu drag să ne fiţi alături! Doar împreună putem reuşi să îi oferim un ajutor considerabil micuţului Ştefănuţ!

 

PREŞEDINTE

LEO ”BLACK EAGLE”

ORADEA

Lasati un comentariu