„Oaspeţi” la Centrul de Tranzit

• publicat la: 12 aprilie 2013
„Oaspeţi”  la Centrul de Tranzit

Acţiunile de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor desfăşurate de Poliţie în parteneriat cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu continuă.

O astfel de activitate a fost organizată vineri, 12 aprilie a.c., la Centrul de Asistenţă şi Intervenţie a Victimelor Traficului de Persoane, Abuzului, Neglijării şi Exploatării Andrei, cunoscut ca Centrul de Tranzit. Întâlnirea a fost susţinută de inspector de poliţie Hrihorişan Felicia, din partea Inspectoratului de Poliţie, şi de doamna Crina Ban, şef Serviciu de Probaţiune, de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Cei 14 copii prezenţi în Centru au vizionat împreună cu coordonatoarea acestei instituţii, doamna Pesek Kinga, filmul educativ Cheia e la tine!, ulterior având loc discuţii interactive vizând infracţiunile comise de minori şi pedepselor pe care aceştia pot să le primească, detenţia fiind cea mai gravă dintre acestea, fiind posibilă după împlinirea vârstei de 16 ani.

Acţiunea a fost binevenită întrucât, cei internaţi aici au situaţii socio-familiale foarte dificile, majoritatea fiind victime ale abuzurilor fizice în familie, iar o parte dintre ei fiind chiar autori ai unor infracţiuni ( furturi, tâlhării). Filmul prezentat, cât şi discuţiile care au avut loc după vizionarea acestuia, le-au clarificat copiilor imaginea pe care o aveau despre ce înseamnă să fii deţinut într-un penitenciar de minori din România şi cum greşeli aparent minore, cum sunt fuga de acasă sau aderarea la un anturaj nepotrivit îi pot conduce în situaţia de a deveni infractor.

 

 

Lasati un comentariu