Desfăşurat într-o perioadă de extrasezon pentru zonele montane din România, acest program a înregistrat o cerere crescută din partea turiştilor, ca urmare a celor cinci ani de experienţă de până acum,potrivit incomemagazin.

Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi şi sunt cu până la 40% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă”, se arată într-un comunicat transmis de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Tarifele pentru un loc, la un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt de 161 de lei la un hotel, vilă sau cabană de două stele, 259 de lei la o unitate de trei stele şi 368 de lei la 4 stele.

Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând duminica şi terminând vinerea, în perioada 14 aprilie-14 iunie 2013.

Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, în ordinea înscrierilor.

„Până acum, prin acest program au fost puse la dispoziţie aproape 600 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că în cele nouă serii circa 5.400 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte la preţuri reduse. Biletele pentru aceste hoteluri au fost puse deja în vânzare în agenţiile de turism”, se mai arată în comunicat.O destinaţie atractivă o constituie Cabana Soarelui  situata în apropierea Parcului Naţional Retezat.
De pe DN66 la OHABA DE SUB PIATRA se virează către SALASU DE SUS apoi către NUCSOARA la iesirea din localitate către CARNIC la 2 km se găseste CABANA SOARELUI.

CABANA SOARELUI are 4 camere cu 16 locuri de cazare.Mai multe informaţii puteţi obţine de la administratorul unităţii la telefon 0766 561 286 sau 0761 136 536.