Victor Ponta, pus într-o situaţie imposibilă în USL

• publicat la: 1 aprilie 2013
Victor Ponta, pus într-o situaţie imposibilă în USL
Desemnarea şefilor la Parchetul General şi DNA a intrat în linie dreaptă iar subiectul, care se află pe tapet de mai bine de o jumătate de an, a devenit o problemă crucială atât pentru preşedintele Traian Băsescu cât şi pentru premierul Victor Ponta şi USL.Vorbind despre o eventuală rupere a Uniunii, copreşedintele Crin Antonescu a declarat că „poate e şi asta o variantă“, în cazul în care premierul Victor Ponta o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, anunţă ZIUA VECHE. El a subliniat, la ANTENA3, că dacă premierul Victor Ponta, ca ministru interimar al Justiţiei, o propune pe Codruţa Kovesi pentru şefia DNA, „categoric acest lucru nu va fi susţinut de PNL, va fi în dezacord cu PNL“.

„PNL nu a cedat postul de ministru al Justiţiei pentru 45 de zile, nu este exclus să-l cedeze de tot, dar nu l-a cedat nici pentru 45 de zile, nici pentru patru zile. Premierul Ponta a dorit şi în această privinţă, într-adevăr am avut discuţii, m-a consultat, să asume interimatul în fruntea acestui minister pentru soluţionarea problemei numirii marilor procurori – procurorului general al României şi procurorul şef la DNA. Dacă este vorba de eventualitatea ca dl. Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun”, a afirmat Antonescu.

„Mai departe, ce să facem, să rupem USL? Poate e şi asta o variantă“, a continuat liderul PNL, adăugând însă că are îndoieli în această privinţă. El a precizat, după cum remarcă ADEVĂRUL, că această opinie i-a împărtăşit-o şi premierului Victor Ponta. EVENIMENTUL ZILEI subliniază că preşedintele PNL şi-a continuat ameninţările la adresa Guvernului spunând că „acest drum“ (numirea Codruţei Kovesi la şefia DNA, n.r.)  nu duce nicăieri, „în ciuda calităţilor evidente de om politic, de prim-ministru ale lui Victor Ponta, în ciuda bunelor intenţii ale sale“.

Pe de altă parte, liderul PSD, premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adăugând că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă această persoană, considerată „omul lui Băsescu“, va fi numită la DNA. JURNALUL NAŢIONAL aminteşte că premierul a declarat că nu exclude niciun nume pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în afara celui a lui Daniel Morar.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, remarcă GÂNDUL, a mai declarat şi că acordul de coabitare încheiat între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu nu poate merge mai departe, deoarece compromisurile nu sunt calea pentru atingerea dezideratelor USL, în pofida presiunii CE în chestiunea procurorilor. „Compromisurile sunt cele ce mă despart de Ponta“, a mai afirmat Antonescu.

Întrebat de AGERPRES de ce fostul ministru al Justiţiei Mona Pivniceru nu a „inundat“ Palatul Cotroceni cu propuneri pentru şefia parchetelor, după primele două refuzuri, Antonescu a răspuns că aceasta „n-a vrut să intre în negocieri şi combinaţii politice şi politicianiste cu Traian Băsescu sau cu altcineva“ şi că singura greşeală a Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei a fost că a luat în serios ceea ce s-a discutat la Bruxelles .

Însă europarlamentarul PNL Norica Nicolai atrage atenţia, prin intermediul unei declaraţii remise presei şi citată de COTIDIANUL, ce ar putea să însemne nerespectarea procedurilor convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene în ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi. „Nerespectarea procedurilor convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la numirea procurorilor şefi ai Parchetului si ai DNA ar dovedi de fapt că politicienii români nu sunt interesaţi de a clarifica situaţia MCV, ci doar de numirea fără respectarea nici unui fel de criterii a acestor personale“, a precizat europarlamentarul.

Declaraţia mai aminteşteCOTIDIANUL, survine după anunţul premierului că a renunţat la procedura de selecţie a candidaţilor şi că îi va desemna pe şefii de la DNA şi Parchetul General săptămâna aceasta, după consultări cu CSM şi preşedintele Băsescu.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu