212 pisici sălbatice în judeţ.Efective de carnivore mari în scădere

• publicat la: 27 mai 2013
212 pisici sălbatice în judeţ.Efective de carnivore mari în scădere

În perioada 06.03.2013 – 29.03.2013, Agenţia Pentru Protecţia Mediului Satu Mare a coordonat activitatea de evaluare a efectivelor pentru speciile de carnivore strict protejate, urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, existente în fondurile cinegetice din judeţul Satu Mare gestionate de către Direcţia Silvică Satu Mare, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Satu Mare, Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Ariana 2006 , Asociaţia de Vânătoare Silvatica , Asociaţia de Vânătoare „Valea Bercului”, Asocaţia Vânătorilor Oaş şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Certeze.

În urma evaluărilor efectuate în teren,  s-au înregistrat:

         6 exemplare de urs brun în fondurile cinegetice gestionate de AJVPS Satu Mare şi A.V.P. Certeze ;

         30 exemplare de lup în fondurile cinegetice gestionate de AJVPS Satu Mare, A.V. Valea Bercului, A. V. P. Certeze, A.V. Silvatica şi A.V. Oaş;

          212 exemplare de pisică sălbatică semnalate în fondurile cinegetice gestionate de Direcţia Silvică Satu Mare, A.J.V.P.S Satu Mare, A.V. Valea Bercului, A.V.P.S. Ariana, A.V. Silvatica şi A.V.P. Certeze.

În anul 2013 ,comparativ cu anul 2012, se constată o scădere a populaţiilor de carnivore mari la ursul brun (- 1 ), la lup  (-9) şi la pisica sălbatică (- 27). Raportat la efectivele optime calculate pentru fondurile cinegetice în care sunt prezente aceste specii se constată un deficit de 3 exemplare în cazul ursului brun şi un excedent de 12 exemplare la lup şi de 152 exemplare la pisica sălbatică. Râsul nu are habitate optime în judeţul Satu Mare, apărând sporadic în zonele limitrofe cu judeţul Maramureş şi cu Ucraina.

În cazul ursului brun nu s-au semnalat pe teritoriul judeţului Satu Mare bârloage active ceea ce dovedeşte faptul că exemplarele semnalate provin din teritoriile limitrofe, respectiv judeţul Maramureş şi Ucraina unde au habitate optime pentru hibernare şi repoducere. O situaţie similară se constată şi în cazul speciei lup care, la fel ca şi  ursul, are un areal de hrănire şi de reproducere cuprins între 50 şi 150 km2. Aceste carnivore trăiesc în regiunile montane şi de deal acoperite  cu păduri. Sunt strict protejate prin lege şi vânarea lor se poate face numai prin obţinerea de derogări de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. 

Această evaluare s-a efectuat pentru stabilirea efectivelor reale ale acestor specii şi în funcţie de efectivele optime pentru fiecare fond cinegetic, de nivelul pagubelor înregistrate, de tendinţa şi structura populaţiei s-au făcut  propuneri de plafon maxim de intervenţie pentru sezonul de vânătoare 2013 – 2014. Pentru sezonul de vânătoare 2013-2014 s-a  propus spre aprobare un număr maxim de intervenţie de 1 exemplar lup şi 4 exemplare de pisică sălbatică .

Pentru sezonul de vânătoare 2012-2013 a fost aprobat  un număr maxim  de intervenţie de 1 lup şi 2 pisici sălbatice care nu a fost realizat. Prin aceste măsuri de management se urmăreşte menţinerea populaţiilor de carnivore mari la un nivel optim care să le asigure supravieţuirea în cadrul ecosistemelor din judeţul Satu Mare.

comentarii

de raducu la 28 mai 2013 - 11:43

dar de efectivele de vulpi ce se stie? la noi in sat este o problema destul de mare cu acestea, de anul trecut intra in gospodarii si ataca gaini si caini, ca sa nu mai spun ca nu se sperie de oameni

de dana la 28 mai 2013 - 12:10

au probleme serioase la mansarda

de diana la 28 mai 2013 - 17:40

interesant
chiar nu stiam de astea
superb articol

Lasati un comentariu