Cum a pregătit Vasile Boerescu proclamarea independenţei României

• publicat la: 10 May 2013
Cum a pregătit Vasile Boerescu proclamarea independenţei României

Proclamarea independenţei de stat a fost făcută de ministrul de Externe al României din 1877, Mihail Kogălniceanu, însă acest act a fost precedat de o intensă pregătire diplomatică.

Unul dintre momentele fondatoare din istoria României este relativ puţin cunoscut. Este vorba de proclamarea independenţei de stat, în 1877. Puţini dintre români cunosc faptul că, de fapt, ­Ziua Independenţei este 10 Mai, nu 9 mai, aşa cum a încercat să ­susţină propaganda comunistă. De fapt, totul a început în data de 7 mai, când Guvernul României a stabilit proclamarea independenţei, însă acest gest a fost amânat pe 10 Mai, pentru a coincide cu data urcării pe tron a principelui domnitor Carol I, ca semn al recunoştinţei românilor faţă de suveran. Însă, în data de 9 mai, în contextul în care artileria turcească bombarda malul românesc al Dunării, deputatul Nicolae Fleva l-a interpelat pe ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, dacă a notificat Puterile Garante care exercitau un soi de patronaj asupra României, de ruperea legăturilor de vasalitate dintre România şi Imperiul Otoman. Mihail Kogălniceanu a răspuns că românii sunt o naţiune independentă, iar Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune solemnă în acest sens. A doua zi, în 10 Mai, şi Senatul a adoptat o moţiune asemănătoare, iar acestea au fost promulgate de principele domnitor. Astfel, din punct de vedere al dreptului constituţional, România a devenit independentă din 10 Mai. Însă şi mai puţine amănunte sunt cunoscute despre unul dintre artizanii acestei proclamări a independenţei, Vasile Boerescu, care l-a precedat pe Mihail Kogălniceanu, vechiul său aliat politic, în fruntea Ministerului de Externe, între 1873 şi 1875.

Un jurist eminent

Vasile Boerescu a fost unul dintre marii jurişti ai României, iar abilitatea sa de a interpreta texte juridice dificile a ieşit la iveală în două momente esenţiale din istoria României. Vasile Boerescu a fost unul dintre artizanii Unirii din 1859, când el a sesizat o scăpare a Convenţiei de la Paris, care a marcat sfârşitul Războiului Crimeii, care stabilea că Moldova şi Valahia vor purta numele de Principatele Unite, dar vor avea administraţii separate, conduse de doi domnitori. Vasile Boerescu a remarcat faptul că această Convenţie nu interzicea celor două principate să aleagă aceeaşi persoană drept principe. Astfel că el, în calitate de deputat, a propus Adunării Elective a Munteniei alegerea drept domnitor a principelui ales de Adunarea Electivă a Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. Astfel, românii au reuşit să pună marile puteri în faţa faptului împlinit, iar unirea celor două principate a fost înfăptuită. Celălalt moment important a fost încheierea convenţiei comerciale dintre România şi Austro-Ungaria din 1875, care a reprezentat, de fapt, primul act internaţional care recunoştea individualitatea statului român. Marile Puteri, până la acea dată, considerau că România ar fi o provincie privilegiată a Imperiului Otoman, însă ministrul de Externe, Vasile Boerescu, a reuşit să negocieze textul convenţiei comerciale în aşa fel încât Imperiul Austro-Ungar a recunoscut implicit dreptul României de a-şi negocia singură tratatele, iar astfel drumul spre independenţa de stat a intrat în linie dreaptă.

Vasile Boerescu a avut o biografie extrem de interesantă. Născut în 1830, el avea 18 ani în momentul Revoluţiei de la 1848. Elev la Colegiul Sfântul Sava, Vasile Boerescu s-a implicat în redactarea unui ziar revoluţionar, „Pruncul român”. În 1850, după absolvirea Colegiului, el s-a pregătit vreme de mai multe luni la Şcoala de Drept din Bucureşti, apoi a plecat să studieze Dreptul la Paris. În anul 1855, el şi-a luat licenţa, iar în anul 1857 şi-a luat doctoratul. Încă din perioada pariziană, el a început să militeze prin intermediul presei, pentru unirea celor două principate sub un domn străin. Întors în ţară, în 1857 a devenit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar în 1859 el a devenit profesor la Facultatea de Drept. Mai târziu, în anul 1871, Vasile Boerescu a devenit rector al Universităţii din Bucureşti, iar în anul 1873 a devenit decan al Facultăţii de Drept.

Om politic marcant

În paralel cu cariera universitară, Vasile Boerescu, un mare orator, a devenit un om politic marcant. Astfel, în anul 1859, el a devenit membru al Adunării Elective a Munteniei, iar rolul său în alegerea ca principe a lui Alexandru Ioan Cuza a fost unul remarcabil. El a devenit unul dintre colaboratorii domnitorului şi, totodată, al lui Mihail Kogălniceanu, numit prim-ministru. Vasile Boerescu a îndeplinit mai multe funcţii de ministru, iar talentul său juridic a ieşit la iveală şi după lovitura de stat dată de Alexandru Ioan Cuza, care a schimbat regimul parlamentar cu unul care oferea domnitorului o autoritate mult mai mare. Din cauza opoziţiei marilor puteri, care nu acceptau ca Alexandru Ioan Cuza să promulge o constituţie, Vasile Boerescu a găsit o chichiţă juridică şi a denumit noua lege fundamentală a statului român Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Drept răsplată, în anul 1864, el a devenit vicepreşedinte al Consiliului de Stat, instituit de domnitor, care avea un rol extrem de important în administrarea ţării.

Talent diplomatic

După abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866, Vasile Boerescu a făcut parte dintre oamenii politici români care au plecat spre capitalele marilor puteri, pentru a le convinge pe acestea să accepte înscăunarea lui Carol I, cel care avea să devină apoi, din 10 Mai 1881, primul rege al României. Vasile Boerescu a avut succes, iar acest lucru i-a asigurat recunoştinţa noului principe. În perioada în care a fost ministru de Externe, între 1873 şi 1875, el a făcut pregătiri intense pentru proclamarea independenţei de stat. El vroia ca desprinderea de Imperiul Otoman să aibă loc paşnic, iar România era dispusă să ofere compensaţii materiale pentru o acceptare binevoitoare a independenţei de stat. În anul 1875, el a predat mandatul de ministru, fără să reuşească să atingă acest obiectiv. Au urmat alţi trei miniştri de Externe, Bălăceanu, Cornea şi Ionescu, apoi Mihail Kogălniceanu a preluat acest portofoliu important şi a reuşit acolo unde Vasile Boerescu a eşuat. Vasile Boerescu şi-a folosit din nou talentul diplomatic şi vastele sale cunoştinţe juridice, pentru a pleda pentru acordarea de condiţii cât mai bune Ro­mâniei în cadrul conferinţei de pace care a urmat războiului ruso-româno-turc din 1877 şi 1878. Deşi învingătoare, România nu a fost acceptată drept participant cu drepturi depline la conferinţele de pace care au urmat încheierii războiului, pe motiv că independenţa sa nu fusese recunoscută în mod oficial.

Misiunea diplomaţilor români a fost una dificilă, iar pacea care a urmat a fost una nedreaptă, pentru că România a pierdut cele trei judeţe din sudul Basarabiei care îi fuseseră restituite în anul 1856. În schimb, a primit Dobrogea. Recunoaşterea independenţei de stat a fost condiţionată de o serie de prevederi, care se refereau la acordarea cetăţeniei române necreştinilor, în special evreilor, dar şi de anumite obligaţii financiare asumate de statul român. Însă, în ansamblu, recunoaşterea independenţei de stat a reprezentat un imens pas înainte în istoria României, iar Vasile Boerescu a avut meritul de a participa, cu toate forţele sale, la acest efort, asumat de întreaga naţiune română./sursa ziare.ro/romanialibera.ro

Lasati un comentariu