Educaţia pentru alimentaţia sănătoasă- promovată la Liceul Teoretic Carei

• publicat la: 9 May 2013
Educaţia pentru alimentaţia sănătoasă- promovată la Liceul Teoretic Carei

Liceul Teoretic Carei a organizat şi derulat proiectul educaţional  UN FRUCT PE ZI –PLEDOARIE PENTRU O ALIMENTAŢIE SĂNĂTOASĂ sau SĂNĂTATE PRIN ALIMENTAŢIE adică Promovarea unor comportamente alimentare sănătoase în rândul elevilor clasei a V-a de la Liceul Teoretic Carei.

Activitatea şi-a propus conştientizarea importanţei unui comportament alimentar adecvat pentru sănătatea fizică şi psihică a elevilor. Elevii din clasa a  V-a s-au documentat de pe Internet în Cabinetul de Informatică , unde au descoperit piramida alimentaţiei, alimentele sănătoase, reguli de alimentaţie şi au dorit să sensibilizeze elevii liceului nostru în consumul de alimente benefice pentru un corp sănătos ; în urma documentării şi consultării unor lucrări de specialitate la Biblioteca şcolii , au realizat o sesiune de informare în cadrul orei de Biologie privind educarea populaţiei şcolare pentru promovarea sănătăţii şi a stării de bine, încurajarea consumului de fructe şi legume, formarea unui stil de viaţă sănătos prin cultivarea respectului faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi. S-a discutat despre  necesitatea dobândirii  unor deprinderi/comportamente corecte pentru alimentaţia  în familie, despre evidenţierea principalelor tulburări/afecţiuni digestive cauzate de o alimentaţie incorectă, despre renunţarea la mâncarea nesănătoasă, dezvoltarea unui comportament corect referitor la respectarea orelor de masă şi consumul de alimente sănătoase, fără aditivi şi E-uri periculoase. În acelaşi timp s-a pus accent pe  conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă mâncarea fast-food pentru propria sănătate; stimularea consumului de fructe/ alte alimente proaspete;  combaterea stresului prin apropierea de natură pe diverse căi.

 Legumele, fructele şi sucurile de fructe ar trebui să fie o parte importantă a alimentaţiei fiecărei persoane, indiferent de vârstă.A doua activitate propusă,adică realizarea unor salate de fructe în sala de clasă, şi-a  dorit să le arate elevilor care sunt calităţile esenţiale ale fructelor şi legumelor şi să-i încurajeze spre a-i ajuta pe copii să înţeleagă că o dietă sănătoasă are la bază, în primul rând, o raţie zilnică de fructe şi legume. Consumul de fructe şi legume este cel mai important factor în dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copiilor, iar prezentarea beneficiilor pe care le au fructele şi legumele îi poate determina pe copii să fie mai “conştiincioşi” atunci când părinţii le pun în pacheţel şi un fruct. Activitatea  doreşte, de asemenea, să le arate părinţilor ,care au procurat fructele pentru salate, care sunt calităţile esenţiale ale fructelor şi legumelor şi să-i încurajeze spre a-i ajuta pe copii să înţeleagă că o dietă sănătoasă are la bază, în primul rând, o raţie zilnică de fructe şi legume.

Elevii clasei a V-a au realizat şi  un program de informare, în vederea pregătirii pentru un stil de viaţă mai sănătos , printr-o activitate de prezentare  de power-point, la care au participat şi clasa a IX-a C şi a XII-a E. Prezentările au scos în evidenţă unele reguli de bază într-o alimentaţie sănătoasa pe înţelesul lor, conştientizarea necesităţii unei alimentaţii sănătoase,conştientizarea importanţei nutriţiei corespunzătoare,formarea deprinderilor de alimentaţie sănătoase. S-au prezentat şi imagini cu elevii participanţi la activităşi, în diverse locaţii,  unde au consumat alimente sănătoase sau fast-food, cu cei10 paşi spre un comportament alimentar benefic,s-au confruntat alimentele sănătoase şi alimentele nesănătoase. Impactul prezentărilor a fost deosebit,cei prezenţi reuşind să conştientizeze necesitatea unor deprinderi de alimentaţie corectă şi a unui comportament responsabil de menţinere a stării de sănătate.

Prezentările au fost evaluate de o comisie de concurs, formată din  Prof. Rusu Codruţa, Prof. Sorian Liliana, Prof. Pop Rodica-director adjunct  şi  Menţiu Gabriela-consilier educativ. Elevii clasei a V-a A, care au realizat prezentări au fost: Abrihan Viviana,Balogh Diana,Bontea Ioana, Bura Marius, Duţescu Darius, Golea Alexandra, Latiş Mălina, Nicola Alex, Plitan Dariana şi Podină Andrea.

Prezentarea câştigătoare a fost cea realizată de elevul Nagy Robert-Gabriel -“Hrana corespunzătoare este adevăratul tău medicament.

 Liceul Teoretic

 

 

Lasati un comentariu