Pentru cine se pregăteşte noua Constituţie?

• publicat la: 14 mai 2013
Pentru cine se pregăteşte noua Constituţie?

In toate statele lumii civilizate, Constitutia apartine popoarelor si reglementeaza raporturile intre cetateni sau intre cetateni si institutiile statului, intre reprezentantii statelor respective si alte state sau intre institutiile statului de drept.

Daca ai curiozitatea sa citesti pana la capat legea fundamentala din Romania, descoperi cu usurinta ca poporul roman, cetatenii Romaniei reprezinta o entitate neglijabila, iar necazurile cu care s-au confruntat locuitorii acestor meleaguri in decursul vremurilor nu isi gasesc si, din cat se vede, nu-si vor gasi rezolvarea in textele legii supreme. De demonstrat.

Necazuri si dureri populare

Cel mai mare necaz il constituie inapoierea economica si culturala, distanta uriasa intre standardele de viata, de civilizatie din Romania si mai toate tarile din UE. Cauzele au fost totdeauna cunoscute, dar rezolvarea lor a fost mereu amânată, iar cetăţenii isi pierd răbdarea.

In consecinta, România a inceput sa se depopuleze, e(i)migratia cunoscând cele mai mari dislocări de populatii, de peste 4 milioane, se spune. Ceea ce nu s-a intamplat nici in vreme de razboi. Iar prognozele pentru urmatoarele decenii sunt de-a dreptul inspaimantatoare.

Din discutiile actualilor constitutionalisti se observa ca fenomenul depopularii nu preocupa pe absolut nimeni, asa cum de dreptul cetatenilor la un trai decent, de respectul din partea institutiilor asa-zisului stat de drept nu aminteste nimeni nimic. Ceea ce face ca intrebarea din titlu să devină legitimă.

Forma de guvernamant

Intr-o ierarhizare a durerilor noastre, alegerea formei de guvernamant pare sa stea la baza mai tuturor rautatilor. Ea demonstreaza ca din 1938 incoace poporului roman i-a fost rapita suveranitatea.

Astfel, dupa dictatura lui Carol al II-lea si apoi a generalului Ion Antonescu, au urmat ocupatia stalinista si impunerea unei republici care se chinuie si azi sa iasa cumva din starea de ilegitimitate.

Republică doar cu numele, fiindcă niciodata puterea nu a apartinut poporului, nici măcar clasei muncitoare, ci tovarăşilor, activistilor, dictatorului…

Se spune că intre timp au avut loc referendumuri pentru validarea a două constitutii, una in 1991 si a doua in 2003 prin care cetatenii ar fi votat republica implicit, numai ca plebiscitarea s-a facut in necunostinta de cauza, cel mai adesea prin manipulare si jonglare cu voturi.

Si apoi, alegerea formei de guvernamant trebuia sa preceada lucrarile oricărei Adunări Constituante. Nici despre aceasta nu vrea nimeni sa auda, asa ca nu peste mult timp vor iesi la iveala iarasi si iarasi aceleasi nemultumiri populare, contestatii si iar contestatii. Graba actuala nefiind de bun augur pentru reintoarcerea la popor.

De ce ni se incalca drepturile?

Alte necazuri, deloc de neglijat, tin de nerespectarea drepturilor, a libertatilor si a obligatiilor cetatenesti. In care tara din UE, in care democratie serioasa din lume mai e debandada din România?

Zilnic ni se viole(nte)aza secretul corespondentei, al convorbirilor telefonice, zilnic dreptul la intimitate, la imagine publica, la proprietate ne este incalcat nu doar de o serie de institutii ale statului, dar si de tot mai multi amatori de cancan si de doritori de santaj.

Fireste, ne intereseaza in cel mai inalt grad reglementarea raporturilor intre cetatean si stat la fel cum e foarte importanta instituirea unor reguli si principii clare in reglementarea raporturilor intre cele trei puteri ale statului de drept: Legislativ, Executiv si Justitie.

Dar cine sanctioneaza abuzurile?

Fiindca necazurile noastre n-au venit in principal din proasta reglementare a acestora, ci din nerecunoasterea autoritatii legilor, inclusiv a Constitutiei actuale, si din nerespectarea lor, din excesele si abuzurile de putere. Iar intrebarea este pentru ce ne mai chinuim degeaba daca nu suntem in stare sa cream mecanisme sigure de stabilire a vinovatiei si de curmare a abuzurilor?

Pentru că aceste temeri nu sunt doar ale jurnalistului, ci si ale cititorilor, iar de peste doua decenii spatiul public este dominat de certuri pentru putere, de acuzatii reciproce privind incalcarile legii si abuzuri de neimaginat intr-o tara civilizata, ar fi cazul ca Forumul Constitutional, specialistii in drept, Comisia de la Venetia sa vina cu solutii viabile.

Petru Tomegea ziare.com

Lasati un comentariu