Românul care a condus o mare putere a industriei petroliere: Dumitru Minovici

• publicat la: 14 mai 2013
Românul care a condus o mare putere a industriei petroliere: Dumitru Minovici

A fost o vreme când lucrurile au stat altfel. O vreme când România exporta petrol şi derivate, în toata Europa cel puţin, fiind a treia forţă petrolieră după Rusia şi USA. Se întâmpla în perioada interbelică şi s-a mai întâmplat să existe un trust, Societatea Creditul Minier, unde 51% din capital era românesc. De aceea directorul ei a fost un român. Şi această societate deţinea rafinării şi o vastă reţea de benzinării din România până Germania, incluzând Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi Bulgaria. Astăzi este invers. Centrul se află la Viena iar capitalul românesc este practic inexistent. Însă resursele, tot ale noastre.

Dar cine a fost acest director al Societăţii Creditul Minier? Este vorba de inginerul în mine şi petrol Dumitru Minovici.

Dumitru Minovici a fost nepotul de soră al doctorilor Mina şi Nicolae Minovici. Sora acestora din urmă, Elena Minovici, s-a căsătorit la 21 de ani, cu negustorul braşovean Zaharia Z. Furnică. Negustorii Furnică aveau un magazin situat pe Strada Carol 66 din Bucureşti. Reşedinţa Elenei Minovici până la căsătorie a fost pe Strada Popa Tatu nr. 81. Căsătoria s-a oficiat la 1 ianuarie 1892, prilej cu care cei doi au încheiat „un contract de căsătorie în valoare de 25.000 lei” autentificat de Tribunalul Ilfov, o sumă foarte mare, dacă salariul unui funcţionar mediu rar trecea de 100 lei lunar.

Soţii Furnică au avut doi copii: Dumitru şi Sofia. Dumitru Furnică s-a născut la Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1897. Deşi încă din copilărie manifesta o atracţie deosebită pentru artă, părinţii lui au dorit ca, după absolvirea Liceului Sf. Sava din Bucureşti, să studieze la o universitate tehnică. În primii ani care au urmat marelui război dintre 1914 şi 1918, Dumitru Minovici a urmat cursurile Facultăţii Tehnice a Universităţii din Toulouse, unde a primit diploma de inginer chimist. A urmat studii doctorale la École du Petrole din Strasbourg.

Întors în ţară, Dumitru a fost angajat în anul 1925 de Societatea Creditul Minier – care pe atunci furniza petrol românesc în toată Europa. Până în 1928, Dumitru Minovici a fost directorul Rafinăriei de Uleiuri din Orşova, pentru ca apoi să fie numit director al Serviciului Comercial. În această calitate a activat până în anul 1934, când a fost numit director al filialei „Cremin” din Austria, filială ce poseda două rafinării de prelucrare a ţiţeiului şi de uleiuri, precum şi o întinsă reţea de pompe şi depozite. Ulterior a fost numit director al Departamentelor Filialelor din Străinătate şi anume: Crédit Minier Franco-Roumain din Paris; Nile Oil Alexandria din Egipt; Petroleum Associatie din Rotterdam; Azienda Petroli Italo-Rumena din Roma; Creditul Minier G.m.b.H., din Viena; Creditul Minier A.G., Berlin şi Union Spolecnost pro obchod mineralnimi oleji s.r.o., din Praga.

A fost şi membru în Consiliile de Administraţie la Crédit Minier Franco-Roumain, Petroleum Asscociatie, Azienda Petroli Italo Rumena şi Creditul Minier din Viena.

Aceste funcţii îl obligau pe Dumitru Minovici să călătorească aproape săptămânal în toată Europa, pentru încheierea de contracte. A avut astfel posibilitatea să viziteze muzeele, anticariatele, vânzările de licitaţii de obiecte de artă. A cumpărat multe piese rare de artă medievală, pe care le-a expediat în ţară cu intenţia ca la întoarcere să fondeze un muzeu. Între 1939 şi 1941, ajutat de arhitectul italian Enzo Canella, Dumitru a ridicat actualul muzeu de artă veche apuseană, donat în martie 1945 Academiei Române. Dispărând Societatea Cremin la naţionalizare, Dumitru Minovici a devenit director al propriului muzeu. Concomitent a lucrat şi la secţia de stampe, pentru a-şi da avizul faţă de diferite obiecte ce urmau să fie achiziţionate (cărţi, desene, manuscrise etc). A participat frecvent după 1948 la comisiile de achiziţii ale diferitelor muzee.

Cât de bogată i-a fost cariera de inginer aflăm dintr-o adresă din 1945 a Societăţii anonime române pentru dezvoltarea industriei miniere „Creditul Minier”, unde Furnică-Minovici a activat timp de 18 ani. Urmează textul acestei adrese:

„Dl. Ing. D. Furnică-Minovici este funcţionarul societăţii noastre încă din 1 martie 1927. D-sa, după ce a fost timp de peste doi ani, directorul Rafinăriei noastre de uleiuri din Orşova şi după ce a activat şi ca trimes al societăţii noastre în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, pentru a comercializa produsele noastre, a fost numit în anul 1928 director al serviciului Comercial. În această calitate a activat pînă în anul 1934, când a fost numit director al filialei noastre din Austria, filială ce posedă două rafinării de prelucrare ţiţei şi de uleiuri şi o întinsă reţea de pompe şi depozite./ continuarea in cotidianul.ro

Lasati un comentariu