124 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu
O slujbă de pomenire a poetului naţional Mihai Eminescu, la împlinirea a 124 de ani de la moartea sa, va fi oficiată sâmbătă la mormântul acestuia din Cimitirul Bellu.
În aceeaşi zi, în Bucureşti, între orele 9,00 – 11,30, va avea loc Marşul cultural Mihai Eminescu, ce se va desfăşura pe traseul Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Cimitirul Bellu, organizat de Laurian Stănchescu.
Mihai Eminescu s-a stins din viaţă pe 15 iunie 1889 la Bucureşti.
Acum 124 de ani, la 15 iunie 1889, se stingea din viaţă, în casa de sănătate a dr. Şuţu, şi trecea în eternitate Mihai Eminescu, poetul, ziaristul şi omul de cultură. Mii de pagini s-au scris despre viaţa şi mai ales opera sa, solicând între cultul construit pe sintagme de manual, în care osanalele, metaforele tocite prin uz, se înghesuie, sufocând imaginea vie a poetului, şi virulenta contestare. Şi totuşi, la 124 de ani după, modul în care a murit poetul rămâne subiect de controverse. Pe lângă ipoteza asasinării sale prin otrăvire cu mercur chiar de către cei care ar fi trebuit să îl trateze sau a uciderii sale de către un „coleg” de ospiciu, mai circula si alte variante. Oricare ar fi adevărul, statuia lui Eminescu nu coboară de pe piedestal, nu se năruie, nici nu este ciuntită.
În presa românească din perioada interbelică apăreau deseori referiri la marile figuri literare autohtone. Mihai Eminescu era chintesenţa geniului plămădit de pământul românesc, iar presa se întrecea în a găsi întâmplări din viaţa acestuia şi, mai ales, încerca să lămurească ultimele sale momente. Alături de articolele despre Eminescu nu puteau lipsi cele referitoare la Ion Creangă, astfel încât destinul ce i-a unit în timpul vieţii nu se destramă nici după moartea acestora.
Orice amănunt din viaţa marelui poet era de interes naţional. Astfel, unii au plecat pe urmele lui Eminescu cercetând arhivele Universităţii din Viena. Un articol din ziarul „Adevărul“ din 4 februarie 1933, „O donaţie a regelui Carol I. Scrisoarea lui Eminescu către răposatul suveran“, arată că la Universitatea din Viena, unde a studiat Mihai Eminescu, „găsim o ciornă de adresă către răposatul rege al României Carol I (pe atunci, 1871, Domnitor), concepută de Eminescu, adresă prin care îi face cunoscut că a fost proclamat membru fondator al societăţii «România» şi «Societăţii literaro-scientifice din Viena»“.
In 1882, Eminescu participa la fondarea Societatii Carpatii, care isi propunea sa sprijine orice „intreprindere romaneasca“. Adevaratul scop avea, insa, in vedere situatia romanilor din Imperiu. Considerata subversiva de catre serviciile secrete vieneze, organizatia este atent supravegheata. Aici sunt infiltrati agenti, dar si in redactie. Manifestarile organizate de Societatea Carpatii ingrijorau, in mod deosebit, reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romånia. Societatea era un adevarat partidsecret de rezerva, cu mii de membri, care milita fatis pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la ţară.
Devenit inca din 1876 jurnalist, Eminescu era poate cea mai vehementa voce care dorea unirea tarii-mama cu Ardealul, incurcand itele celor care doreau o alianta militara cu Germania si Austro-Ungaria.
Probabil însă că indiferent de categorisiri, Eminescu va rămâne, cât ţara aceasta va fiinţa, un reper major al identităţii ei artistice si naţionale. Dar şi un om real care a iubit şi a pătimit la fel ca oricare altul.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr