Dacia se vinde excelent in Europa

• publicat la: 18 iunie 2013
Dacia se vinde excelent in Europa

Vânzările de autoturisme Dacia au crescut semnificativ in Europa (UE plus EFTA) in mai, iar cota de piaţă a constructorului autohton de automobile s-a majorat de la 1,9% la 2,3%, conform statisticilor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marti.

Inmatricularile de autoturisme Dacia in Europa s-au cifrat luna trecuta la 25.239 unitati, in crestere cu 16% fata de mai 2012 (21.763 unitati), in timp ce marii constructori au inregistrat scaderi ale vanzarilor, de la 2,8% pentru Volkswagen Group, la 13,3% pentru PSA Peugeot Citroen, 10,1% pentru Renault Group, 11% pentru General Motors Group, 0,5% pentru Ford, 11% pentru Fiat Group si 6,6% pentru BMW Group. Cresteri s-au inregistrat la Daimler (0,5%), Nissan (5,7%), Hyundai (0,4%), Jaguar Land Rover (9,3%) si Mazda (29,8%).

In perioada ianuarie-mai 2013 au fost inmatriculate, in total, 115.405 autoturisme Dacia in cele 29 de state europene, in crestere cu 17,5% fata de perioada similara din 2012, cand inmatricularile s-au situat la 98.255 unitati.

Recesiunea din zona euro si nivelul ridicat al somajului au afectat vanzarile principalilor producatori auto in Europa in primele cinci luni din acest an. Astfel, vanzarile Volkswagen au scazut cu 3,4%, ale PSA Peugeot Citroen cu 13,9%, ale Renault Grup cu 6,2%, ale General Motors Group cu 10,8%, ale Ford cu 13%, ale Fiat Group cu 9,6%, ale BMW Group cu 2,4%. Cresteri s-au inregistrat la Daimler (2,4%), Kia (2,6%), Honda (12%), Jaguar Land Rover (12,9%) si Mazda (6,9%).

Statisticile vizeaza pietele auto din 29 state europene, dintre care 26 provenind din Uniunea Europeana /UE/, dar fara Malta, si trei state participante la Acordul european de comert liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia si Elvetia./ziare.com

Lasati un comentariu