La condus…fără permis

• publicat la: 12 iunie 2013
La condus…fără permis

            Trei şoferi au fost depistaţi de poliţiştii rutieri conducând autovehicule deşi nu deţineau permise de conducere ori exercitarea dreptului de a conduce le era suspendată pentru o anumită perioadă.

            Este cazul lui Dorel G., de 29 de ani, din Carei, care a fost oprit în trafic de poliţiştii rutieri din localitate, în timp ce conducea un autovehicul, din verificări rezultând că tânărul nu figura în evidenţe ca posesor de permis de conducere. Şoferul este anchetat acum pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis.

            Alţi doi bărbaţi, din Porumbeşti şi Acâş, au fost surprinşi de echipajele rutiere conducând autovehicule deşi aveau permisele suspendate. Robert E., de 36 de ani, a fost oprit în trafic marţi, în jurul orei 16.00, pe DN 19, în Ciuperceni, iar Ioan Z., de 45 de ani, a fost depistat pe DC 32, în localitatea Dobra, ambii conducători auto fiind cercetaţi pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea acestui drept.

Lasati un comentariu