Preşedintele Senatului susţine comunitatea românească din Anglia.40% au diplome universitare

• publicat la: 14 June 2013
Preşedintele Senatului susţine comunitatea românească din Anglia.40% au diplome universitare

Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a avut joi, 13 iunie a.c., la Londra, o întrevedere cu viceprim-ministrul britanic Nick Clegg. Cu acest prilej, cei doi oficiali au discutat despre problema prezenţei românilor în Marea Britanie începând cu 1 ianuarie 2014, întărirea cooperării bilaterale dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, relaţiile economice, precum şi despre subiecte importante la nivelul Uniunii Europene.

Pornind de la anumite declaraţii ale politicienilor britanici şi reacţia unei părţi a presei din Regatul Unit, preşedintele Senatului României şi-a manifestat îngrijorarea faţă de atitudinea anti-românească care se creează în acest moment în Marea Britanie ca urmare a ridicării restricţiilor de muncă pentru români şi bulgari. Mai mult, Crin Antonescu şi-a exprimat speranţa că românii vor beneficia de toate drepturile pe care le presupune liberalizarea pieţei muncii în Marea Britanie începând  cu data de 1 ianuarie 2014.

La rândul său, Nick Clegg l-a reasigurat pe oficialul român că autorităţile britanice nu vor adopta măsuri abuzive sau restrictive în ceea ce priveşte accesul cetăţenilor români care vor munci în Regatul Unit.

Pe de altă parte, Crin Antonescu i-a solicitat vicepremierului britanic să se implice activ în demontarea unor stereotipuri care tind să devină predominante în dezbaterea publică privind prezenţa românilor în Marea Britanie, punctând faptul  că românii care muncesc în Regatul Unit contribuie la economia britanică. „Majoritatea celor 100.000 de români care trăiesc în UK au venit aici pentru a munci. 85% dintre ei, procentul cel mai mare dintre toate naţionalităţile, sunt angajaţi full-time. Majoritatea au sub 35 de ani. Aproape 40% au o diplomă universitară. Sunt peste 4.000 de doctori şi asistente medicale care lucrează în sistemul naţional de sănătate. Nu sunt infractori, după cum au fost caricaturizaţi de către domnul Farage. Ei îşi plătesc contribuţiile în cinstit către economia din UK”, a declarat Crin Antonescu.

Cei doi interlocutori au abordat şi tema revizuirii Constituţiei României, precum şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare, preşedintele Senatului României subliniind că în momentul de faţă există garanţii legale pentru independenţa magistraţilor din România.

 De asemenea, cei doi oficiali au abordat o serie subiecte ce ţin de viitorul Uniunii Europene, competenţele acestei construcţii, extinderea UE sau problematica economică. În acest sens, Crin Antonescu a evidenţiat importanţa intensificării comerţului bilateral dintre cele două state, precum şi atragerea de investitori britanici în România.

Pe de altă parte, Crin Antonescu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de dezangajarea crescândă a Marii Britanii şi a tendinţelor de izolare în raport cu instituţiile europene. Preşedintele Senatului a subliniat faptul că Europa are nevoie de Maria Britanie ca partener activ în reconfigurarea viitorului său economic şi politic. De asemenea, în cadrul dialogului au fost abordate teme legate de viitorul Zonei Euro şi viitoarele alegeri europarlamentare.

Notă:

Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, participă în perioada 13 – 14 iunie 2013, la cea de-a 15-a reuniune a Asociaţiei Senatelor din Europa, desfăşurată la Londra.

Lasati un comentariu