S-au furat 4 arbori la Săcăşeni

• publicat la: 26 June 2013
S-au furat 4 arbori la Săcăşeni

Poliţiştii Postului de Poliţie Săcăşeni, acţionând pe linia combaterii infracţionalităţii silvice, au depistat un localnic de 61 de ani, suspectat de furt de material lemnos.

            Ioan B. a tăiat 4 arbori de esenţă cer, din pădurea din comuna Săcăşeni, apoi a transportat lemnele la domiciliul unui alt localnic, încasând suma de 500 lei.

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 5,94 m 3 material lemnos, în valoare de 1.400 lei, iar pe numele bărbatului au întocmit dosar penal pentru furt de arbori. 

Suspecţi de furt anchetaţi de poliţişti           

            Poliţiştii sătmăreni au soluţionat în cursul zilei trecute mai multe cauze având drept obiect comiterea unor infracţiuni de furt, reuşind în timp scurt să-i identifice pe principalii suspecţi.

            Spre exemplu, la Postul de Poliţie Supur, un bărbat din Supuru de Jos a reclamat că, dintr-o instituţie din localitate, i-a fost sustrasă geanta ce conţinea două telefoane mobile şi un aparat foto digital, în valoare de peste 600 lei. Poliţiştii au demarat ancheta stabilind că bunurile au fost furate de un băiat de numai 12 ani. Minorul, fiind speriat de faptul că a fost inclus de la început în cercul de suspecţi, a ascuns bunurile sustrase în nisipul de pe malul râului Crasna, sperând că astfel nu va fi descoperit. S-a reuşit recuperarea aparaturii furate, însă aceasta era deteriorată.

            Un alt tânăr, de 21 de ani, este anchetat de poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare tot pentru furtul unei genţi. Ilie A., din Botiz, se afla într-un supermarket din municipiu, când a furat dintr-un cărucior de cumpărături o poşetă.

            Geanta cu o sumă de bani şi alte bunuri, în valoare de 300 lei, a fost restituită proprietarei, o tânără de 25 de ani, ce-şi făcea cumpărăturile în magazin.

            Pornind de la acest caz concret le recomandăm sătmărenilor să manifeste atenţie sporită în locurile aglomerate – magazine, gări, ştranduri – pentru a nu cădea victime hoţilor din genţi ori buzunare. Nu lăsaţi nesupravegheată geanta cu bani şi acte de identitate, purtaţi-o cu dumneavoastră şi protejaţi-o mereu cu mâna.

Lasati un comentariu