Păstrarea tradiţiilor la Cămârzana

• publicat la: 28 iulie 2013
Păstrarea tradiţiilor la Cămârzana

           

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a participat sâmbătă la inaugurarea Ciupercii” din Cămărzana. La festivitate au participat alături de primarul Vasile Bâle, subprefectul Cristian Sasu și directorul Direcției Juridice din cadrul Instituției Prefectului Satu Mare, Cosmin Dorle.

Adrian Ștef l-a felicitat pe primarul Vasile Bâle că a redat comunei tradiționala “Ciupercă”. “Este admirabilă dorinţa oamenilor din Cărmărzana de a-şi păstra obiceiurile, de a-şi recăpăta “Ciuperca”, care în Oaş este locul cel mai important din sat după biserică. Suntem aici în Cămara Zânelor, un loc unde se păstrează tradiţiile de secole. Aţi putut vedea şi la Ziua Judeţului că pe lângă sărbătoarea propriu-zisă, am promovat tradiţiile şi obiceiurile populare şi gastronomice din toate comunele judeţului. Pentru că dezvoltarea judeţului depinde şi de valorificarea acestei zestre culturale de care dispunem”, a spus președintele Consiliului Județean.

Adrian Ștef a promis că va continua proiectele de dezvoltare a Țării Oașului, dar și că se va bate pentru a-i sprijini pe producătorii de palincă. „Facem eforturi mari pentru a găsi soluţii în vederea neaccizării pălincii, pentru a-i scăpa pe producători de această povară. Iar apoi pentru a promova acest produs tradiţional, care practic se identifică cu Ţara Oaşului”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare.

 

Lasati un comentariu