Sfântul cu suflet de foc: PROOROCUL ILIE

• publicat la: 17 July 2013
Sfântul cu suflet de foc: PROOROCUL ILIE

“Dumnezeu este iubire!”

Dacă vom cerceta calendarul cu sfinti al Bisericii noastre, vom vedea cum numai doi dintre oamenii ce apartin Vechiului Testament, deci care au vietuit pe pământ inainte de Pogorarea Sfântului Duh, sunt cinstiti cu sărbători mari, la care se face priveghere, care sunt marcate cu rosu si constituie zile nelucrătoare: Sfântul Ilie ( 20 iulie)   şi   Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Ilie a vieţuit in Israel in veacul al IX-lea inainte de Hristos. Numele Ilie (in ebraica: – liyah) vrea sa spuna “Dumnezeul meu este YHWH (Iahv)”. Sinaxarul, urmand Traditiei, ne spune lucruri cu totul minunate in legatura cu nasterea si copilaria Sfantului. Astfel, la nasterea sa, tatal sau a vazut in vis oameni invesmantati in alb, invelind copilul in scutece de foc, si care, dandu-i numele de Ilie, i-au dat sa manance para de foc, simbol al ravnei pentru Dumnezeu, care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si petrecea necontenit in fata lui Dumnezeu in feciorie nepătimitoare, post neincetat si rugăciune arzătoare. In felul acesta, sufletul său a devenit ca focul, constituind un model pentru viata monahală de mai târziu.
Istoria captivantă a vietii si a faptelor Sfântului Ilie cel din Tezva Galaadului poate fi citită pe nerăsuflate in Biblie, in cartile a 3-a (cap. 17-19) si a 4-a (cap. 1-2) ale Regilor. Cele mai reprezentative momente ale vietii sale sunt cunoscute de marea majoritate a credinciosilor:
* cum a fost trimis Ilie de Dumnezeu in pustie, in răstimpul in care Acesta a abătut o seceta mare asupra poporului lui Israel, pentru a-l scoate din rătăcirea de credintă in care căzuse;

* cum acolo era hrănit de corbi;
* cum s-a dus apoi la văduva din Sarepta Sidonului si cum a făcut ca acesteia sa nu i se termine bruma de faina din sac si putinul untdelemn din ulcior, oricat s-ar fi consumat din ele;
* cum l-a inviat pe fiul acelei vaduve;
* cum i-a dat de rusine, pe muntele Carmel, pe slujitorii lui Baal si pe cei ai Aserei, cu alte cuvinte, pe inchinatorii la idoli;
* cum i-a infruntat pe stapanitori, pe regele Ahab si pe Izabela, sotia lui, mustrandu-i fara teama si fara reticenta pentru ereziile lor;
* cum a descuiat mai apoi cerurile inchise de Dumnezeu, prin rugaciunea lui, si a facut sa ploua;
* cum a fost hranit de un inger in pustie, in timp ce se ascunsese, prigonit de perechea regala;
* cum a fost luat de Dumnezeu cu trupul la cer, cu “un car si cai de foc”, “in vartej de vant”;
* cum i-a lasat el ucenicului sau, Elisei, cojocul si, odata cu el, indoit duhul lui.

“O adiere de vânt lin”

Nu trebuie să uităm că lui Ilie, si prin el si nouă, pe când se afla refugiat intr-o pesteră pe Muntele Horeb, i-a fost facuta aceasta coplesitoare si atat de mângâietoare, in acelasi timp, dezvăluire: Dumnezeu nu este asemenea unei vijelii, nici asemenea unui cutremur, nici asemenea unui foc, ci ca “o adiere de vânt lin” (3 Regi 19, 11-12) sau “vant subtire”, cum spune o cantare a Bisericii din ziua Sfântului.

Nu inspăimântător si infricosător ni se infatiseaza Dumnezeu, ci ca o blândă si invăluitoare prezentă. Este una dintre acele revelatii care o sustin si se adaugă celei a lui Ioan Evanghelistul, referitoare la faptul că “Dumnezeu este iubire”. In acest context, ar trebui mentionat si acest fapt paradoxal, si anume, acela că Sfântul Evanghelist si Apostol Ioan nu-l pomeneste niciodata pe Ilie in scrierile sale, dacă nu punem la socoteală o trimitere nenominalizata din Apocalipsa (11, 3). In acelasi timp, o analiza mai aplicată ar demonstra, probabil, cum dintre toti evanghelistii, spiritul lui Ioan este cel mai apropiat de cel al Sfântului Ilie!
Si tot prin Ilie ne-a dat Dumnezeu aceasta asigurare vesnică, care ne si smereste: exista totdeauna sapte mii (numar simbolic) de credinciosi adevarati care nu si-au plecat genunchii lui Baal si nu i-au sărutat chipul idolatru (3 Regi 19, 18). Cât de intăritor este un astfel de gând, in perioadele de dificultate si de slabiciune ale Bisericii! El reprezinta, totodată, un indemn si o chemare pentru cine are urechi de auzit si cuget de cugetat.
Dar Sfântul Ilie ne apare, poate surprinzător pentru unii, si ca unul dintre personajele forte ale Noului Testament. Este cât se poate de interesant a-l privi si a-l descoperi prin aceasta prismă, care pune intr-o lumina nouă si mai relevantă relatarea cea veche.

Doi tovarăşi de cer

Sfântul Ilie face pereche buna, privit din punct de vedere duhovnicesc si mistic, cu Sfantul Ioan Botezatorul. Amandoi sunt prooroci, amandoi sunt inaintemergatori ai lui Hristos: Sfantul Ioan pentru prima venire, Sfantul Ilie pentru cea de-a doua. Amandoi erau asceti desavarsiti si umblau in haine de par, incinsi cu cingatoare de curea, devenind exemplari pentru monahismul crestin de mai tarziu. Cateodata, Ioan este asimilat lui Ilie, revenit pe pamant, Ioan este vestit lui Zaharia, ca avand duhul si puterea lui Ilie. Atat Ilie cat si Ioan se bucurau de un mare prestigiu in ochii drept-credinciosilor evrei din timpul Mantuitorului, fiind considerati a fi atins un maximum de sfintenie. Asa se explica faptul ca Hristos este luat, adesea, de unii dintre acestia, drept Ioan sau drept Ilie.
Ar mai fi de evidentiat faptul ca, dupa ce Iisus citeste si interpreteaza in sinagoga pe proorocul Isaia, isi continua predica cu referinta directă la proorocul Ilie, a carui respingere de contemporanii săi (“Adevăr vă spun Eu vouă ca nici un profet nu este bine primit in patria sa”) o consideră expresiva pentru propria-i situatie. Tot tipologic este si postul de 40 de zile al lui Ilie, care il prevesteste pe cel al lui Hristos.

Apărător al dreptei credinte

Desigur, prezenta evanghelica cea mai impresionanta a Sfantului Ilie este aceea din episodul Schimbării la Faţă, când Ilie si Moise sunt considerati de Dumnezeu demni si reprezentativi pentru a se afla in lumina taborică neapropiată, pe care Fiul Său a făcut să o vedem, pe cât ne este cu putinţă.

Dacă Moise reprezintă trecutul si Legea venită de la Dumnezeu prin el, dacă Hristos reprezintă prezentul, acel prezent care rămâne vesnic prezent, necuprins, deoarece leaga “deneinceputul” cu “denesfârsitul” si nu-si pierde niciodată prospetimea, in suita logică, prezenţa lui Ilie ar trebui să fie legata de viitorul umanităţii, fapt sustinut de prezumtia venirii lui inainte de a doua venire a Domnului, credinta confirmată chiar de Hristos.
Care ar fi totusi motivul care conduce sa i se acorde Sfantului Ilie acest loc privilegiat in iconomia Noului Testament? Desigur, faptul ca a fost luat cu trupul la cer constituie un argument si o proba a prestigiului de care Sfantul Ilie se bucura in cer, prestigiu care se revarsa imperios si pe pamant. Numai cu Enoh s-a mai petrecut un asemenea lucru, dar el ramane un personaj secundar in iconomia Cartii Sfinte.
Sfantul Ilie este exemplar si dintr-o multime de alte puncte de vedere, pe care Biserica le-a retinut ca atare, in cantarile pe care i le dedica. Dar, intre toate aceste motive de cinstire, unul, cred eu, este mai puternic si il aduce pe Sfantul Ilie in primul plan al istoriei mantuirii. Anume, acela al extraordinarului sau efort pentru ca poporul caruia ii apartinea sa nu piarda calea dreptei credinte. Pentru aceasta, el intelege sa iasa la lupta duhovniceasca deschisa, cu cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal si cu cei patru sute de prooroci ai Aserei. Lupta este o lupta pe taramul rugaciunii, pe cel al comunicarii cu un Dumnezeu personal.

Dar e o lupta pe viata si pe moarte. Nu este vorba, in ultima instanta, despre viata si moartea terestra, ci despre viata si moartea in vesnicie.
Vedem pusa in lucru, prin Ilie, cu prilejul disputei sale cu proorocii idolatri, si o divina si amara ironie, prin care el scoate in evidenta inexistenta oricarui alt dumnezeu in afara de Dumnezeul cel viu revelat lui Israel: “Strigati mai tare, caci doar este Dumnezeu! Poate sta de vorba cu cineva, sau se indeletniceste cu ceva, sau este in calatorie, sau poate doarme; strigati mai tare, sa se trezeasca!”
Odata vaditi, proorocii mincinosi sunt junghiati si dati mortii la raul Chison. Sa ne imaginam, pentru o clipa, aceasta scena, cu opt sute cincizeci de oameni “junghiati” pe loc, fara ezitare. E cutremuratoare! Cand cineva ii reprosa Medeei lui Passolini o anumita duritate, datorita realismului redarii scenei finale a mitului, cand eroina isi devoreaza copiii, ii sugeram sa se gandeasca cum ar arata, la acelasi regizor, episodul confruntarii dintre Ilie si proorocii mincinosi. Sau, mai degraba, cum arata in realitatea sa istorica.
Aceasta este cheia personalitatii Sfantului Ilie: angajarea totala, pe viata si pe moarte, cum se spune, dusa in vederea apararii dreptei credinte si a pazirii neamului sau de alunecari si caderi ireversibile.
Sigur, nu se pune problema de a finaliza actele noastre de disputa religioasa in acelasi fel si astazi. Dupa Hristos, altul este felul in care se cuvine a fi transate problemele de falsa credinta: intransigenta in ceea ce priveste pastrarea adevarului trebuie aliata cu o infinita iubire jertfitoare. Dar ca sa scapam cu viata, trebuie ucisi miile de prooroci mincinosi si idolatri din noi. Batalia aceasta este totdeauna pe viata si pe moarte. Lupta nu poate fi dusa decat cu aceleasi arme cu care a dus-o si Ilie: rugaciunea si apropierea de Dumnezeu, colaborarea cu El. In vremea noastra, bantuita de sincretisme si de false ecumenisme, invatatura asupra importantei vitale a pastrarii unei relatii vii cu Dumnezeu ramane ca un comandament principal al conduitei credintei noastre.

Sfantul muntelui

Prin prezenta sa in momentele culminante si atat de semnificative de pe Carmel si de pe Horeb, in timpul vietii pamantesti, apoi de pe Tabor, dupa intruparea lui Hristos, Sfantul Ilie se arata a fi un om al Muntelui, privit ca spatiu al aerului mai pur, propice revelatiei, inlesnind ascensiunea spre si apropierea de Dumnezeu. Daca vom privi harta manastirilor si a schiturilor dedicate Sfantului Ilie, vom vedea ca pe cele mai multe dintre ele le aflam mai la altitudine.

Pana si biserica “Sfantul Ilie Gorgani” din Bucuresti se afla pe o ridicatura, pe un gorgan!
La romani, Sfantul Ilie este o sarbatoare din cele mari, care se cere tinuta cu sfintenie. Ba, in unele locuri (Bucovina), tinerea ei dura trei zile sau chiar o saptamana. In trecutul nu prea departat, nume precum Ilie si Ilinca erau frecvente la romani, dar astazi le aflam tot mai rar folosite.
Sfantul Ilie este unul dintre primii sfinti despre care afla si pe care-l retin copiii. Li se spune ca atunci cand ploua cu fulgere si tunete trece Sfantul Ilie cu carul prin cer. Cerul, ca o movila nemarginita, unde sfantul Ilie iese la plimbare. Deoarece carul sau este sfant, cerul se acopera cu nori, ca sa nu fie vazut. In popor, motivele manifestarii zgomotoase si luminoase a Sfantului Ilie sunt felurite: ba ca-i fugareste pe diavoli, ba ca-i tare suparat cand vede rautatile oamenilor pe pamant, precum si altele asemenea. In principiu, cand tuna inseamna ca Sfantul Ilie este necajit. S-a si nascut, in exprimarea curenta, spunerea despre cineva care este manios, datorita supararii, ca “(ii) tuna si (ii) fulgera”. Poporul crede ca Sfantul Ilie este dotat cu sapte tunuri: de ploaie, de seceta, de foamete, de holera, de boale, de moarte, de batalie. In orice caz, Ilie este sfantul care trebuie invocat in legatura cu ploaia si cu seceta, ceea ce este in deplina concordanta cu istoria vietii lui. Din acest punct de vedere, pricinuieste o anumita teama, pe care orice furtuna de vara, cu bubuiturile si strafulgerarile ei, o sporeste. Inainte de a trasni undeva, Sfantul Ilie se sfatuieste cu Sfanta Duminica, care sta la o masuta, avand o oglinda (si un sfesnic cu lumanare) prin care se uita la ce face lumea. Se spune ca dupa sarbatoarea de Sfantul Ilie tunetul nu mai are atata putere.

Sarbatori populare

In popor, existau in legatura cu ziua de Sfantul Ilie si o puzderie de manifestari marginale, dintre acelea pe care etnografii nostri primi le numeau atat de frumos “credinte marunte”. Intre ele, si unele picante… Un exemplu: “Prin Basarabia, in ajunul lui Sf. Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este samantata canepa, se dezbraca de camesi si, dupa ce se tavalesc pe pamant, se imbraca repede si se duc de se culca. Daca peste noapte vor visa canepa verde este semn ca la maritis vor lua flacai ca barbati, daca insa vor visa canepa uscata, se vor marita dupa oameni batrani” (Tudor Pamfile)

Ca la multe alte sarbatori mai mari sau mai mici, si de Sfantul Ilie, romanii fac Mosi, tinand nespus sa ii aduca pe cei plecati ai lor din aceasta lume impreuna cu ei la . Mortii sunt pomeniti, vizitati la cimitir. Se da de pomana in numele lor, pentru odihna sufletului lor. In unele locuri, manifestarile sunt foarte bogate: se trimit pomeni bogate la vecini, se impodobesc mormintele cu flori si lumini. Trebuie remarcat ca de Sfantul Ilie se dadea o atentie speciala copiilor morti din neam. In vremurile vechi, numarul lor era destul de mare. De aceea, femeile adunau copii straini de prin sat, sub un mar nescuturat, pe care acum il scuturau prima data, pentru ca sa culeaga merele din iarba si sa se veseleasca. Odata cu ei, se considera ca si copiii morti se veselesc.
Sfantul Ilie este un reper in calendarul taranesc, care nu stia de cifre, ci de sfinti. Zilele acestora constituie momente ale unor inceputuri, ale unor schimbari. Sfantul Ilie este, de fapt, pentru tarani, miez de vara.
Pana la Sfantul Ilie, era interzis a se manca mere. Altfel, ajungi sa culegi mere vesnic pe lumea cealalta. De-abia acum se da dezlegare la ele, dar numai dupa ce primele culese sunt duse la biserica, spre binecuvantare. In felul acesta, merele vor fi regasite “de aur” pe lumea cealalta. Sunt pline in aceasta zi mesele pentru prinoase ale bisericilor cu mere varatece, bucurand privirile! In unele locuri, se face acelasi lucru cu porumbul fiert. Asa se cuvine, ca toate cele dintai si mai frumoase ale noastre sa le consumam insotindu-ne cu Domnul, apoi prin El, cu cei de aproape. Credinte din popor spun ca marul este un dar al lui Dumnezeu pentru Sfantul Ilie, ca atare, el fiind cel indreptatit sa scuture marul raiului.
Unul dintre lucrurile cele mai spectaculoase care se petrec la Sfantul Ilie sau in ajunul sarbatorii este “retezatul stiubeielor” (tunsul stupilor), cu alte cuvinte prima recoltare a mierii celei noi. Casa unde se face acest lucru se impodobeste ca de sarbatoare. Barbatul care face taierea stiubeielor se supune, in prealabil, unei asceze purificatoare, ca pentru o slujire sacerdotala. El este ajutat de un copil al sau, vreo ruda sau un vecin cunoscator, uneori chiar de femeia sa, dar cu obligatia ca si acela sa se fi supus aceleiasi asceze in perioada premergatoare. Este o adevarata arta aceea de a reteza stiubeie, trebuie sa stii cat sa iei si cat sa lasi, pentru ca sa ramana si albinelor pentru propria hranire. Se duce miere la biserica, la sfintit, dupa care se imparte, fie la biserica, fie acasa, la invitati. Dupa intoarcerea oamenilor de la biserica, are loc, practic, o adevarata pomana a mierii. Nu se cheama la ea oameni care fac vraji si farmece, al caror duh este intinat de conlucrare cu nefaste duhuri. Masa incepe cu miere si faguri de miere, alegandu-se cei mai frumosi. In continuare, se bea tuica indulcita cu miere si se mancau si alte bucate, pana seara tarziu. Totul si spre sporul albinelor. Apa ramasa de la ceara, bostina, este buna pentru tot felul de boli, dar mai ales pentru friguri.
In multe locuri, se fac de Sfantul Ilie nedei, petreceri campenesti. Ele sunt si targuri, dar si prilej de intalniri, de petrecere cu mancare si bautura, cu cantece si joc. Uneori durau mai multe zile, fiind un fel de popas in lungul sir al muncilor pe care le presupune vara pentru taran. Acum avea loc si vestitul Targ de fete de pe Muntele Gaina, din Apuseni.
Sa incheiem, si noi, asa cum isi incheie icoasele (strofe) Imnul de cinstire si fericire al Sfantului, anume Acatistul sau: “Bucura-te, Ilie, marite prooroc si inaintemergator al celei de a doua veniri a lui Hristos!”. In rastimpul intre ceea ce fost Sfantul Ilie, prooroc, si ceea ce va fi, inaintemergator, bucuria lui imaculata si infocata sa fie si a noastra, a tuturor!

Sursa:Formula AS

Lasati un comentariu