Ziua Imnului la Satu Mare

• publicat la: 29 iulie 2013
Ziua Imnului la Satu Mare

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat la manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional al României. În organizarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei municipiului Satu Mare şi a Garnizoanei Satu Mare, luni, 29 iulie, ora 10:00, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, au avut loc manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional al României.

Programul după care s-a desfăşurat ceremonia militară:

          Ora   9:30 – constituire dispozitiv;

          Ora 10:00 – întâmpinarea prefectului judeţului Satu Mare Eugeniu Avram şi ocuparea locului stabilit în cadrul dispozitivului;

          Ora 10:01 – binecuvântare şi Rugăciune pentru poporul român, serviciul religios fiind efectuat de preotul militar Cristian Silaghi;

          Ora 10:05 – alocuţiune de deschidere rostită de col. (r) Zorin-Ioan Platec, şeful Cercului Militar Satu Mare

          Ora 10:06 – alocuţiune privind simbolistica versurilor imnului naţional al României – preot militar Cristian Silaghi;

          Ora 10:15 – intonarea imnului de stat – Alexandru Iuhas – absolvent al Liceului de Artă „Aurel Popp” Satu Mare şi câştigător a mai multor premii internaţionale;

          Ora 10:20 – moment muzical – Palatul Copiilor – Grupul folk Emilian Onciu coordonat de profesor Sorin Berindei – „Rău mă dor ochii, mă dor” – prelucrare din folclor;

          Ora 10:25 – moment muzical – Centrul GM Zamfirescu – Grupul folk Parc Folck Grup – Tavi Bud, Sorin Balaj, Ionel Bledea – „Doamne, ocroteşte-i pe români” – prelucrare din folclor;

          Ora 10:30 – recitări de poezie – Teatrul de Nord Satu Mare – Sorin Oros – Doina – versuri Mihai Eminescu, Adriana Vaida – Deşteptarea României – versuri Vasile Alecsandri

          Ora 10:40 – intonarea de către întreaga asistenţă a imnului naţional al României;

Mesajul pe care îl transmite Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef cu acest prilej este: Imnul naţional face parte, alături de drapel, de ziua naţională şi de stemă, din rândul simbolurilor naţionale. Este foarte important să sărbătorim cu toţii această zi pentru că ea ne ajută să întărim acest sentiment al identităţii naţionale şi în acelaşi timp să consolidăm sentimentul demnităţii naţionale.

Imnul naţional este simbolul unităţii şi continuităţii poporului român. Imnul naţional este acela care a fost prezent, practic, în toate momentele devenirii istorice a României moderne.

Imnul naţional este un simbol naţional care ne uneşte. Astăzi, este un moment de sărbătoare, este un moment în care ne bucurăm de un simbol atât de drag nouă, imnul naţional „Deşteaptă-te române”.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani Satu Mare!”

 

Lasati un comentariu