Companiile de asigurări cu cei mai mulţi clienţi nemulţumiţi

• publicat la: 20 August 2013
Companiile de asigurări cu cei mai mulţi clienţi nemulţumiţi

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), inclusa in acest an in Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), a analizat si solutionat in 2012 un numar de 7.405 petitii intemeiate. Vezi care au fost cele mai reclamate companii de asigurari.

“In anul 2012, la CSA au fost inregistrate, analizate si solutionate 7.405 de petitii, ceea ce a reprezentat 0,83% din cele 887.115 dosare de dauna avizate de asiguratori si 0,0453% din cele 16.345.506 de contracte de asigurare aflate in vigoare”, se arata in raportul anual al Comisiei.

“Dinamica lunara a numarului de petitii arata inregistrarea unei tendinte crescatoare, in special in ultimele trei luni ale anului 2012. Evolutia numarului de petitii a fost determinata, pe de-o parte de cresterea cu 6% a subscrierilor companiilor de asigurari, iar de pe altta parte, de finalizarea instrumentarii a 397.220 de dosare de daune avizate si nelichidate in 2011”, se mai spune in document.

Distributia geografica a numarului de petitii intemeiate in anul 2012, arata ca cea mai mare pondere, de 56,03% din total (4.149 petitii), o detin cele inregistrate si solutionate de Bucuresti. Ponderea reclamatiilor si sesizarilor inregistrate si solutionate de reprezentantele regionale din Cluj, Iasi si Timisoara este aproximativ egala, situandu-se intre 10,91% si 13,72% din total. La reprezentanta CSA din Constanta s-au raportat 492 de reclamatii si sesizari, ceea ce reprezinta 6,64% din total.

Top companii reclamate

Petitiile inregistrate pentru patru societatii reprezinta 83,34% din numarul total de 7.405 de petitii. Astfel, cei mai nemultumiti clienti sunt la companiile:

1. Astra – 2.356 petitii (31,83% din total)
2. Euroins – 1.517 petitii (20,48%)
3. Omniasig – 1.376 petitii (18,58%)
4. Asirom – 921 petitii (12,44%)
5. Carpatica Asig – 362 petitii (4,89%)
6. Uniqa Asigurari – 263 petitii (3,55%)
7. City Insurance – 126 petitii (1,7%)
8. Generali Romania – 113 petitii (1,53%)
9. Groupama – 109 petitii (1,47%)
10.Allianz-Tiriac – 87 petitii (1,17%)

Structura petitiilor intemeiate inregistrate in 2012

CSA a constatat ca neplata despagubirilor/ valorilor de rascumparare reprezinta cel mai reclamat aspect, acesta facand obiectul a 6.951 de petitii, ceea ce reprezinta 93,87% din totalul de 7.405 petitii intemeiat in 2012.

Printre alte aspecte sesizate la CSA s-au numarat si probleme de comunicare in asigurati sau pabubiti si inspectorii de dauna, precum si solicitari de recalculare a valorii despagubirilor.

“In toate aceste cazuri, CSA a intervenit solicitand asiguratorilor reclamati reanalizarea dosarelor de dauna in ceea ce priveste modul de instrumentare, respectiv recalcularea valorii despagubirilor cuvenite petentilor, potrivit prevederilor legale si/sau contractuale dupa caz, incadrarea corecta a evenimentelor avizate in riscurile asigurate prin contractele de asigurare facultativa”, se mentioneaza in raportul anual al CSA.

Din punct de vedere al structurii numarului de petitii inregistrate pe fiecare dintre cele doua categorii de asigurari (generale si de viata), se observa ca ponderea importanta o detin petitiile inregistrate e clasa asigurarilor generale, pentru care s-a inregistrat un numar de 7.324 petitii, reprezentand 98,91% din total.

Pe segmentul asigurarilor generale, ponderea importanta a fost detinuta de petitiile inregistrate pe clasa asigurarilor de raspundere civila auto RCA si Carte Verde, care au reprezentat 65,89% (4.879 petitii) din totalul petitiilor. In ceea ce priveste asigurarile Casco, CSA a primit 1.766 petitii (23,85% din total).

Pe segmentul asigurarilor de viata au fost inregistrate 81 de petitii (1,09% din total).

Conform CSA, peste 99% din numarul petitiilor au fost indreptate impotriva societatilor de asigurare, in timp petitiile inregistrate impotriva brokerilor de asigurare au reprezentat 0,93% din total.

sursa dailybusiness.ro

Lasati un comentariu