Producţie record de cereale

• publicat la: 13 August 2013
Producţie record de cereale

Producţia de grâu obţinută în 2013 este cea mai mare din ultimii ani, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.

“Cifrele pe care le avem ne arată că în acest an avem cea mai mare producţie de grâu şi secară din ultimii opt ani, respectiv 7,296 milioane de tone pe o suprafaţă de 2,63 milioane hectare. De asemenea, producţia obţinută este cea de-a doua producţie ca mărime din ultimii 43 de ani. Avem în acest an o producţie record la cultura grâului“, a spus Constantin.

În ceea ce priveşte producţia de orz şi orzoaică, potrivit şefului MADR, deşi au fost suprafeţe mai mici, s-a obţinut cel mai mare randament din ultimii 23 de ani, respectiv 3,2 tone la hectar ceea ce înseamnă o cantitate de 1,511 milioane tone. “La ovăz este a doua cantitate din punct de vedere al randamentului din ultimii 43 de ani, cu 1,96 tone la hectar, iar campioana, tot din punct de vedere al randamentului este în acest an cultura de rapiţă, unde avem cea mai mare producţie din ultimii 38 de ani”, a subliniat Daniel Constantin.

În ceea ce priveşte floarea soarelui şi porumbul, şeful MADR a subliniat că în momentul de faţă aceste culturi se prezintă destul de bine, dar luna august va fi destul de dificilă din cauza lipsei de precipitaţii.

“Culturile acestea au nevoie acum de precipitaţii, de apă în sol, însă vom vedea situaţia lor în luna septembrie. Până acum, din punct de vedere tehnic, toate etapele au fost parcurse normal şi cantităţile de apă au fost suficiente”, a explicat ministrul Agriculturii.

În opinia ministrului, motivele care au condus la obţinerea unor producţii mari au fost legate şi de faptul că MADR s-a pregătit din timp, încă din lunile decembrie şi ianuarie, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor care au dorit să irige.

“Aceste pregătiri au fost bine venite şi au determinat fermierii să cultive şi să irige suprafeţe mult mai mari. Un al doilea motiv important a fost că fermierii au primit cu mult înainte subvenţiile care le erau cuvenite. Numai în lunile martie şi aprilie 6 miliarde de lei au mers către fermieri. Practic, în luna aprilie au fost plătite în procent de sută la sută toate ajutoarele, fie că au venit din bugetul naţional sau din fonduri europene astfel încât au avut la dispoziţie, înainte de campania de primăvară, fondurile necesare”, a spus ministrul Agriculturii.

Întrebat de calitatea recoltei de grâu din acest an, Daniel Constantin a recunoscut că grâul de panificaţie este într-o cantitate mai mică în acest an decât în anii trecuţi, dar “nu stăm foarte rău”….money.ro

Lasati un comentariu