Radicalii maghiari îşi fac tabără în Harghita pe banii statului român

• publicat la: 8 August 2013
Radicalii maghiari îşi fac tabără în Harghita pe banii statului român

Tineretul maghiar din Ardeal şi-a făcut, de ieri, tabără, în Harghita, unde va dezbate tema autonomiei maghiarilor şi autoguvernării Ardealului. Pe durata celor patru zile cât tineretul maghiar  va căuta soluţii pentru problemele care îl frământă, paza taberei va fi asigurată de o grupare care se defineşte ca „militară“.

Primăria comunei Joseni şi Consiliul Judeţean Harghita finanţează, pentru a doua oară consecutiv, Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak – EMI), anunţăGÂNDUL. Primarul localităţii, Gall Szabolcs, a declarat că anul acesta sprijină financiar Tabăra EMI cu suma de 30.000 de lei şi chiar a  „făcut lobby” ca aceasta să fie organizată în satul Borzont, din comuna Joseni, întrucât „ea aduce ceva în plus în domeniul turistic“.

Conform preşedintelui Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), Soos Sandor, motto-ul ales pentru cea de-a IX-a ediţie a Taberei EMI este „Voinţa îşi croieşte drum!“. „Anul acesta vom vorbi cel mai mult în tabără despre autonomie, de aici fiind inspirat şi motto-ul: «Voinţa îşi croieşte drum!». Dacă vrem autonomie, voinţa noatră va găsi drumul ca dorinţa să ni se împlinească”, a spus Soos Sandor.

Invitatul special al Taberei EMI este Vona Gabor, preşedintele partidului Mişcarea pentru Ungaria – Jobbik. Vona Gabor, aminteşteZIUA VECHE, a fost liderul grupării Garda Maghiară – mişcare naţionalistă radicală scoasă în afara legii printr-o decizie definitivă şi irevocabilă luată de Curtea de Apel de la Budapesta în iulie 2009.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa şi simpatizanţi Jobbik din ţară şi din străinătate, dar si gruparea radicală „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM)“, liniştea urmând să fie asigurată de gruparea „Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület“, care se defineşte drept o asociaţie păstrătoare de tradiţii militare, afirmăMEDIAFAX. „Pentru liniştea taberei va fi răspunzătoare gruparea Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesület (National Protection Force Heritage And Civil Guard Association)“, se arată pe site-ul Jobbik.

Întrebat despre prezenţa acestei grupări la tabăra EMI, primarul comunei Joseni, Gall Szabolcs, a spus că nu este deranjat de prezenţa unei grupări care vrea să păstreze tradiţiile militare, spunând că ştia că este vorba despre „Nemzeti Őrsereg Hagyományőrző és Polgárőr Egyesületô şi afirmând că membrii acesteia sunt mai „eficienţi“ decât orice altă formaţiune de protecţie şi pază.

Antena 3  constată că statul român nu numai că tolerează reuniunea extremiştilor maghiari, ci chiar o finanţează din fonduri publice. Preşedintele Comisiei parlamentare de control SIE, Mihăiţă Calimente a declarat că astfel de manifestaţii s-au făcut clar cu acordul autorităţilor române, în pofida mesajelor lor extremiste.

sursa ziare.ro

comentarii

de Dr. Mihai Man la 11 August 2013 - 10:22

Iredentismul este o constanta a politicii ungare. Faptul ca politicienii unguri isi fac campanie electorala in Romania tema fiind autonomia si secesiunea Transilvaniei, un proiect utopic, alimenteaza separatismul din secuime cu o fictiune. Faptul ca pe teritoriul Romaniei a fost permisa prezenta garzii civile etc. ungare, o formatiune ilegala in Ungaria si de neadmis ca prezenta in Romania se cere amendat. Asteptam explicatiile Ministrului Internelor !

Lasati un comentariu