420 de ani de la urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul

• publicat la: 18 septembrie 2013
420 de ani de la urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul

Prin acţiunile pragmatice şi concepţiile politice şi militare, Mihai Viteazu a fost o personalitate de tradiţie europeană a timpului său. Prin curaj, îndrăzneală şi eroism, cu rol pilduitor pentru toţi românii, a dat încredere întregului neam în forţa şi tăria sa, de a trăi demn şi unit într-o singură Ţară Românească de la Tisa, Nistru, Dunăre şi până la Marea cea Mare.

Prima unire a românilor pe pământul Daciei străbune, înfăptuită de Mihai Viteazu, a adunat laolaltă pe românii despărţiţi artificial de vitregia soartei a fost cel mai măreţ act istoric al evului mediu românesc.

O torţă simbolică este purtată în procesiune, în această perioadă, în mai multe localităţi din ţară, pentru a marca împlinirea a 420 de ani de la urcarea pe tron a lui Mihai Viteazul.

Iniţiativa aparţine Primăriei Aninoasa şi îşi propune crearea unei hărţi cu repere importante legate peste veacuri de numele voevodului.

Torţa a fost aprinsă la mănăstirea Dealu şi a fost purtată prin 6 localităţi din mai multe judeţe.

Miercuri, “Flacăra Unirii” s-a oprit la Turda, în judeţul Cluj, la monumentul lui Mihai Viteazul, după care se va întoarce la mănăstirea dâmboviţeană.

Mihai Viteazu a poposit şi pe meleagurile noastre,în apropiere de Carei,pentru a pregăti lupta de eliberare a Ardealului.

În urma evenimentelor petrecute în Ardeal, Împăratul Rudolf al II-lea, a acordat lui Mihai Viteazu fonduri băneşti – 110.000 taleri, pentru a pregăti o puternică armată şi să pună ordine în Ardeal.

În ziua de 11 mai 1601, Mihai Viteazul îşi face intrarea solemnă în Kossice. Aici, are loc întâlnirea dintre Mihai Viteazu şi generalul Basta György, mijlocită de Împăratul Rudolf al II-lea din două considerente: în primul rând de a-i împăca pe cei doi comandanţi de oşti şi în al doilea rând pentru a pregăti lupta de eliberare a Ardealului.

Mihai Viteazu cu oastea sa a plecat la Debreţin, iar generalul Basta György la Satu Mare.La începutul lunii iulie 1601, Mihai Viteazu îşi schimbă tabăra militară de la Debreţin, trece prin Carei, apoi se aşează la Moftin pe malul stâng al râului Crasna.

Perioada în care a domnit Mihai Viteazu, doar opt ani, a fost foarte scurtă dar extrem de bogată în înfăptuiri. Istoria ne arată că foarte mulţi regi sau împăraţi, au stat mulţi ani pe tronuri, dar peste care s-a aşternut praful şi uitarea. Despre Mihai Viteazu, pe măsură ce timpul trece, personalitatea lui şi faptele sale vor creşte în măreţie.

redactia

Lasati un comentariu