A început şcoala !

• publicat la: 16 septembrie 2013
A început şcoala !

Luni,16 Septembrie 2013, cei aproximativ 50.000 de elevi din județul Satu Mare au început noul an școlar.  În majoritatea unităților școlare au avut loc manifestări de deschidere a noului an școlar.La Carei,un inceput de an sobru.

Președintele Consiliului Județean Adrian Ștef împreună cu primarul Dorel Coica şi cu administratorul municipiului Satu Mare Băbuţ-Domuţa Dan au participat de la ora 9:00 la deschiderea anului școlar de la   Școala Grigore Moisil, după care Preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef a fost prezent la manifestările organizate cu prilejul începerii anului şcolar la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”,

la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi din Satu Mare şi la Şcoala Generală din Drăguşeni,

unde a fost inaugurată şi noua clădire a şcolii din localitate.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a menţionat că este deosebit de onorat să fie alături de şcolari la începerea noului an şcolar atât din postura de profesor cât şi din cea depărinte, având în vedere că şi cei doi copii ai săi au început azi şcoala. De asemenea, acesta a promis că va sprijini mai departe unităţile şcolare.

La Carei, deschiderea oficială a anului școlar 2013-2014 a fost marcată de sobrietate.Primarul Kovacs a participat la  festivitatea de la Scoala Gimnaziala nr.1 unde a scos in evidenţă ajutorul acordat de către primărie acestei unităţi,recent fiind incheiate lucrările de la instalatia de incălzire centrală.

La Școala Gimnazială nr. 3, emoțiiile celor care calcă pentru prima oară pragul școlii s-au mai risipit când au trecut prin tunelul de flori pregătit de elevii claselor a VIII-a. În cuvântul de bun venit adresat de directorul școlii, prof. Sorin Cioltean, acesta a prezentat școala pe care o conduce, amintind și de rezultatele deosebite obținute de elevii acestei instituții.

Directorul educativ, prof. Mihaela Cornoc, a îndemnat elevii să aibă încredere în forțele proprii, să fie perseverenți și să învețe bine, aducându-le în atenție un citat relevant al marelui istoric român Nicolae Iorga: „Școala este tot ce vezi și tot ce auzi. Ea trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl, cel mai bun și cel mai aspru.”

La Liceul Teoretic Carei deschiderea oficială a anului școlar 2013-2014 a fost marcată de sobrietate. A debutat cu intonarea Imnului Național, după care directorul instituției a rostit o  alocuțiune în care a urat bun venit bobocilor din clasa a IX-a, reamintindu-le că „pregătirea pentru examenul de maturitate din clasa a XII-a începe acum.”

 Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în anul şcolar 2013-2014 sunt înscriși 3.168 de elevi în clasa pregătitoare, 2493 elevi în clasa I,  2926 elevi în clasa a IX-a şi  364 în şcoala profesională.

redacţia

Lasati un comentariu