Buletin informativ al Poliţiei

• publicat la: 13 septembrie 2013
Buletin informativ al Poliţiei

În data de 12.09.2013, în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 233 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.360 lei. Printre cei sancţionaţi se numără 6 pietoni, 7 biciclişti, 6 căruţaşi, 35 conducători auto care nu respectat regimul legal de viteză, 35 care nu au folosit centura de siguranţă, 23 care nu aveau documentele asupra lor, 21 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 1 pentru opriri sau staţionări în zone interzise.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, au acţionat în cursul zilei de 12.09.2013 pe linia respectării de către conducătorii auto a  indicatoarelor  la trecerile de nivel de cale ferată , aplicând un număr de 18 sancţiuni contravenţionale.

 

În dimineaţa zilei de 12.09.2013, ora 06:20, pe Drumul Judeţean 193, în localitatea Corod a avut loc un eveniment rutier. În fapt, Bela S., de 36 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară  marca Iveco, l-a accidentat grav pe numitul Alexandru M. de 54 de ani, care în calitate de pieton se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conductorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia,  i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. În cauză, cercetările continuă.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă, numitului Iosif D. de 49 de ani, din municipiul Carei. În data de 12.09.2013, orele   11:29,  a  condus  pe Drumul Judeţean 131, în localitatea  Căpleni,  un tractor marca U 650 în timp ce avea o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 12.09.2013, lucrătorii Postului de Poliţie Comunal Racşa au fost sesizaţi de către Ioan L. de 25 de ani, despre faptul că în noaptea de 11/12.09.2013, Ioan L.

de 19 ani, pe care îl găzduia, i-a sustras cheile autoturismului marca Mitsubishi şi a plecat. Extinzând verificările, poliţiştii au constatat faptul că Ioan L. a condus autoturismul pe drumul public, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă  permis de conducere de nici o categorie şi furt.

În seara zilei de 12.09.2013, orele 19:30, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Carei i-a identificat şi prins pe numiţii Robert S. R. de 20 de ani şi D.I. de 13 ani, care au sustras de pe o parcelă cultivată cu porumb aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza comunei Berveni, un număr de 16 saci de porumb, ştiuleţi. Prejudiciul cauzat în valoare de 200 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, în data de 12.09.2013,  lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.200 de lei.

 

Lasati un comentariu