Două autocare s-au ciocnit frontal la Nădlac

• publicat la: 12 September 2013
Două autocare s-au ciocnit frontal la Nădlac

Joi dimineaţă, trei persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite, , după ce două autocare s-au ciocnit frontal pe DN 7, în oraşul arădean Nădlac.  Pasagerii răniţi, între care trei copii, au fost  duşi la spital.

Accidentul a avut loc într-o curbă de pe DN 7. Un autocar în care se aflau aproximativ 50 de muncitori români care veneau din Spania a intrat în ţară, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Acesta a lovit frontal un alt autocar cu numere de Covasna, care mergea spre frontieră, potrivit Mediafax.

În cel de-al doilea autocar se aflau alţi 50 de pasageri care urmau să iasă din ţară.

În urma impactului, trei bărbaţi au murit pe loc, respectiv şoferii celor două autocare, iar 29 de pasageri au fost răniţi.

La faţa locului au ajuns 11 ambulanţe şi echipaje de descarcerare ala pompierilor, iar 25 de răniţi, între care trei copii, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, în timp ce patru răniţi au refuzat să plece la spital, primind îngrjiri medicale la faţa locului.

Unul dintre pasagerii răniţi este în stare gravă, fiind intubat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, din primele cercetări reiese că şoferul autocarului care intrase în ţară circula cu viteză excesivă, iar pe fondul carosabilului umed acesta a pierdut controlul volanului în curbă.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu