De ce să ne înscriem copilul la un sport

• publicat la: 15 October 2013
De ce să ne înscriem copilul la un sport

Sportul este o activitate care poate fi începută încă de la cele mai mici vârste. În principiu, prin termenul „sport” ne referim la o activitate bazată pe un set de reguli, în spiritul unei competiții fair-play și în urma căreia se desemnează un câștigător.

Este clar că pentru a înțelege noțiunile de bază ale unui sport, copilul trebuie să aibă minimum 3-4 ani, însă mișcare simplă, fără ideea de competiție, se poate începe din primele luni de viață – există programe de dezvoltare corporală corectă pentru bebeluși, cursuri de activitate acvatică etc. Înscrierea la un club unde poate practica un sport va fi făcută concomitent cu începerea grădiniței sau puțin după intrarea în colectivitate, când copilul începe să deprindă primele reguli sociale.

Indicații în funcție de etapele de vârstă

În cazul preșcolarilor, cele mai potrivite sporturi sunt cele simple, care nu presupun multe reguli sau rigori și care favorizează dezvoltarea corpului în ansamblul său. Sunt preferate sporturi precum înotul, gimnastica, atletismul, dansuri. Odată cu creșterea, de pildă la începutul claselor primare, copilul poate fi orientat către sporturi mai complexe, așa cum ar fi artele marțiale, tenisul, patinajul sau sporturi de echipă, ca fotbalul.

În cazul elevilor de gimnaziu, alegerea unui sport depinde foarte mult de personalitatea copilului. Este de preferat să se treacă prin mai multe activități sportive, astfel încât copilul să își găsească sportul care i se potrivește cel mai bine și la care să se ducă cu plăcere. În cazul în care copilul demonstrează un talent special pentru un anume sport, este momentul perfect pentru a se face trecerea către sportul de performanță, având grijă totuși să nu se neglijeze componenta educațională și nici să nu se suprasolicite copilul.

Beneficii pentru toată viața

Sportul este extrem de important pentru dezvoltarea optimă și armonioasă a copiilor, pentru drumul pe care îl vor parcurge către viața de adult. Copiii care fac sport au șanse mult mai mari să își atingă potențialul maxim de creștere în înălțime, să păstreze o stare de sănătate optimă în toate aspectele ei, să prevină creșterea în greutate.

În plan psihologic, un copil care face sport devine mai echilibrat, mai ordonat, mai încrezător în propriile puteri. Rezultatele școlare sunt mai bune la copiii care desfășoară o activitate sportivă, pentru că au o capacitate de concentrare mai bună.

Integral pe incomemagazine.ro

comentarii

de podoba mircea la 15 October 2013 - 20:55

MEN SANA IN CORPORE SANO !!!!!!!!!

de un roman la 15 October 2013 - 22:26

Mircea la cate ore de sport sunt alocate in sistemul de invatamant romanesc si la cati bani se investesc in sportul de la noi ar fi mai potrivit MEN SANA IN CORPORE BAROSANO!!! :)

Lasati un comentariu