Noi proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană

• publicat la: 14 octombrie 2013
Noi proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană

Duminică 13 octombrie,in ţăra au continuat protestele faţă de proiectul de la Roşia Montană.Peste 4000 de clujeni au protestat la Cluj-Napoca împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană.

Aceştia s-au deplasat în marş prin campusul studenţesc Haşdeu şi prin centrul oraşului, cerând demisia Guvernului Ponta, în cârdăşie cu Gold Corporation.

Protestul de astăzi s-a îndreptat în special împotriva declaraţiilor ministrului Dan Şova, care afirma săptămâna trecută că indiferent de ce decide statul român în legătură cu proiectul, Gold Corporation poate să facă cerere pentru prelungirea licenţei de exploatare.

La miting s-au impartit fluturasi de chemare la „o adunare nationala” pe care cei care se opun proiectului minier vor sa o organizeze in 19 octombrie la Campeni, judetul Alba. Aceasta este a sasea duminica in care la Cluj-Napoca au loc astfel de proteste.

Potrivt hotnews.ro,peste 300 de persoane au protestat, duminica seara, la Alba Iulia si Cimpeni, cerand Parlamentului sa respinga proiectul minier de la Rosia Montana, care „ar distruge Muntii Apuseni”. Aproximativ 250 de persoane s-au adunat in centrul orasului Cimpeni, in apropierea statuii lui Avram Iancu, participantii fiind atat din oras, cat si din localitatile apropiate.

Protestatarii au agitat steaguri tricolore, iar unii dintre ei au purtat afise cu portretul lui Avram Iancu. De asemenea, unii dintre participanti au afisat bannere si pancarte cu mesaje precum „Uniti salvam Muntii Apuseni¬, „Motilor, sa fiti uniti! Nu va lasati jefuiti!” sau „Asta-i tara motilor, nu e tagma hotilor!¬.

„Ne opunem categoric acestui proiect minier care va distruge Muntii Apuseni. Vrem bogatii pentru cativa ani si apoi ce vom face? Ce facem cu Apusenii nostri poluati?”, a spus unul dintre participanti, care sustine ca a venit din Albac pentru a participa la protestul de la Cimpeni.

Si la Alba Iulia peste 50 de persoane au protestat fata de proiectul minier de la Rosia Montana si au parcurs intr-un mars mai multe strazi din municipiu, scandand „Alba Iulia, trezeste-te” si „Luptam, murim, salvam Rosia Montana”.

„Speram ca pana la urma Alba Iulia si Romania sa se trezeasca si sa inteleaga ca acest proiect nu este in interesul romanilor. Speram sa fim auziti si cei care au decizia sa il opreasca”, a spus un tanar din Alba Iulia care afirma ca a participat la toate actiunile de protest impotriva proiectului Rosia Montana organizate pana acum in municipiu.

La Bucuresti,aproximativ 3.000 de manifestanţi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au format frunza colorată în verde şi roşu ce reprezintă logo-ul campaniei „Salvaţi Roşia Montană!” în Piaţa Victoriei.

           

Manifestanţii, în cea mai mare parte tineri, s-au adunat, duminică, în Capitală, la staţia de metrou 1 Mai, şi au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, în cea de-a şaptea săptămână de proteste faţă de proiectul minier, conform Mediafax.

           

La Piaţa Victoriei, ei s-au oprit şi, cu ajutorul unor bucăţi de hârtie colorate unele în verde şi altele în roşu, pe care le-au ţinut deasupra capului, aproximativ 3.000 de oameni au format frunza ce reprezintă logo-ul campaniei „Salvaţi Roşia Montană!”.

           

În faţa sediului Guvernului, ei au scandat „Demisia” şi „Trădarea de ţară, în aur se măsoară”.

           

Manifestanţii au pornit apoi spre sediul DNA, scandând „DNA, DNA, vrem dosarul Roşia”, purtând coifuri din hârtiile verzi şi roşii pe care le-au folosit la flashmob.

           

În cea de-a şaptea duminică de proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, manifestanţii vor merge, ca de obicei, în marş până la Piaţa Universităţii.           

Din 1 septembrie, in centrul Capitalei si in mai multe orase din tara, dar si peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana.

Manifestantii cer ca Parlamentul sa respinga proiectul de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana si sa interzica, prin lege, folosirea cianurilor in activitatile miniere din Romania. Proiectul a fost analizat de Comisia parlamentara speciala, la care au fost audiati, pana vineri, reprezentanti ai mai multor institutii. Membrii comisiei incep saptamana viitoare dezbaterea proiectului pe articole.

Lasati un comentariu