Olimpiada Țăranului la Petreşti

• publicat la: 20 octombrie 2013
Olimpiada Țăranului la Petreşti

Gal Sud-Vest Satu Mare a organizat sâmbătă, 19 octombrie, în comuna Petrești, Zilele Leader,  eveniment menit să promoveze acțiunile desfășurate în cadrul Programului Leader, program de dezvoltare rurală ce aduce o contribuție reală la dezvoltarea comunităților rurale, ca parte integrantă a Politicii de Dezvoltare Rurală a Uniunii Europene.

Zilele Leader au fost onorate de prezența a numeroase oficialități, atât locale cât și centrale. La conferința de prezentare a activităților derulate de Gal Sud-Vest Satu Mare, alături de managerul GAL, Toga Ștefan, au fost prezenți: reprezentantul Leader din cadrul Ministerului Agriculturii, Gelu Roșu, senatorul Pataki Csaba, deputatul Erdei D. Istvan, prefectul județului, Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, vicepreședintele CJ, Riedl Rudolf, directorul OJPDRP, Gabriel Mihali, reprezentanții CDRJ Satu Mare, Adina Ghiriti și Viorica Cioltea, precum și primarii și consilierii locali din cele 19 comune partenere în GAL.

Reprezentatul MADR, Gelu Roșu, s-a declarat plăcut surprins de disciplina din această zonă a țării și a fost impresionat de modul de implicare a primarilor în proiectele de păstrarea tradițiilor, fapt foarte rar întâlnit în România. 

Gal Sud-Vest Satu Mare face parte din grupurile de acțiune locală fanion ale țării. Activitatea derulată de dvs. este una exemplară și recomand primarilor ca pe viitor să facă proiecte mai mari pentru a crea noi locuri de muncă în mediul rural”, a declarat Gelu Roșu.

Prefectul Eugeniu Avram a felicitat reprezentanții Gal Sud-Vest Satu Mare pentru inițiativă şi realizări, asigurându-i de tot sprijinul Instituției Prefectului în vederea derulării optime a programului de dezvoltare rurală.

Directorul OJPDRP, Gabriel Mihali, a spus că îi consideră pe reprezentanții Gal-urilor colegi deoarece “trag la aceeași căruță”, scopul fiind de dezvoltarea mediului rural, subliniind totodată şi buna colaborare cu Gal Sud Vest Satu Mare.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef a declarat că ajutorul oferit GAL-urilor din județul Satu Mare i se pare unul firesc întrucât în opinia sa, instituţia pe care o conduce trebuie să asigure funcționarea ”motorului economiei”.

Programul Leader ajută la transformarea agricultorilor în fermieri și mi se pare normal sprijinirea GAL-urilor din județ din partea Consiliului Județean”, a afirmat președintele CJ Satu Mare.

Până în prezent la GAL Sud-Vest Satu Mare au fost depuse 46 de proiecte cu o valoare nerambursabilă de 1.411.264 euro. Au fost contractate 8 proiecte iar suma rămasă disponibilă pentru proiecte este de 307.006 euro

În cadrul manifestării Zilele Leader, cele 19 primării partenere în GAL au amenajat standuri de prezentare a propriilor comune, oferind vizitatorilor produse culinare tradiționale reprezentative zonei. La standuri s-a putut degusta ștrudli, babgulyas, bogracs, toros, pâine de casă, fructe, tocănițe, ciorbă de pește, prăjituri de casă, sarmale, brânză, slănină, cârnați, palincă și vin. Cele 19 echipe au pregătit standurile cu foarte mare dibăcie și atenție, pentru ca la finalul manifestării să fie votat cel mai frumos stand de prezentare.

Manifestarea a continuat la orele prânzului cu o acțiune inedită în județul Satu Mare, Olimpiada Țăranului. Câte doi reprezentanți ai fiecărei comune s-au întrecut în diverse probe la Olimpiada Țăranului. Echipele au trecut probe gen: slalom ștafetă în sac, aruncarea cizmei de cauciuc, spartul nucilor venite printr-o țeavă, aruncatul la țintă a cartofului sau găsirea ouălor în căpița de fân. Ca la orice concurs, fiecare echipă a avut parte de galerie, iar distracția și voia bună au fost la cote maxime.

Așadar, la finalul zilei, Toga Ștefan, managerul GAL Sud-Vest Satu Mare, a anunțat câștigătorii celor două concursuri: Cel mai frumos stand de prezentare și Olimpiada Țăranului. Premiul cel mare oferit de GAL Sud-Vest Satu Mare, câștigătorilor celor două concursuri, este o excursie la Bruxelles.

Comuna Pișcolt a câștigat titlul de cel mai frumos stand, iar echipa formată din Jenei Zsolt și Enschli Otto din Sanislău a fost declarată câștigătoarea Olimpiadei Țăranului. Pe locurile II și III s-au clasat echipele comunelor Sălacea (Bihor) și Cehal.

 

comentarii

de taran la 23 octombrie 2013 - 07:22

foarte bine organizata a fost,../
si ne/am ras la probele foarte faine
bine petrestiu!!!!!

Lasati un comentariu